Guillaume al II-lea de Nevers
| Guillaume al II-lea de Nevers | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1083  |
| Decedat | (65 de ani) Grande Chartreuse(d), Auvergne-Rhône-Alpes, Franța |
| Înmormântat | Grande Chartreuse[*] |
| Părinți | Renauld al II-lea de Nevers[1] Agnes de Baugency[*][1] |
| Frați și surori | Ermengarda de Nevers |
| Căsătorit cu | Adelais (?)[*] |
| Copii | Guillaume al III-lea de Nevers[1] Rainald II[*][1] Anne de Nevers[*][1] Robert de Nevers[*][1] |
| Ocupație | militar |
| Limbi vorbite | limba franceză |
Modifică date / text  | |
Guillaume al II-lea (n. înainte de 1089-d. 21 august 1148) a fost conte de Nevers, participant la Cruciada din 1101.
Familia
modificareGuillaume a fost fiul contelui Renauld al II-lea de Nevers cu cea de a doua sa soție Agnes de Beaugency.[2]
El a avut o soră vitregă mai mare, Ermengarda, care s-a căsătorit cu un membru din Casa de Courtenay, Ermengarda fiind fiica lui Renauld al II-lea cu prima sa soție, Ida de Lyon și Forez. Guillaume a mai avut cel puțin doi frați mai mici. Cel mai cunoscut dintre aceștia a fost Robert de Nevers, viconte de Ligny-le-Château, care s-a raliat lui Guillaume în cruciada de la 1101. Celălalt era Hugo de Nevers, menționat doar cu ocazia unui hrisov datat în 1144.[2]
Bunicii săi pe linie paternă erau Guillaume I de Nevers și Ermengarda de Tonnerre. Pe linie maternă, el era nepotul seniorului Lancelin al II-lea de Beaugency.[2]
Titlul de conte
modificareOrigine et Historia Brevi Nivernensium Comitum menționează că Renaud al II-lea a servit drept co-guvernator alături de tatăl său, însă a murit înaintea acestuia, în 5 august 1089. Acest deces l-a lăsat pe Guillaume I drept unic conte de Nevers, iar pe Guillaume al II-lea ca posibil urmaș al acestuia. În 20 iunie 1098, bunicul lui a murit, iar Guillaume al II-lea a succedat în comitatul de Nevers.[2]
El a luat parte la Cruciada din 1101. El a pornit la drum în februarie 1101 cu 15.000 de oameni, însă armata sa a eșuat în cucerirea puternicei fortărețe Konya și a fost decimată în dezastruoasa bătălie de la Heraclea Cybistra de către selgiucizi. El a sosit în Antiohia cu numai o mână de cavaleri.[3]
Guillaume l-a convins pe regele Ludovic al VI-lea al Franței să rupă pacea cu regele Henric I al Angliei și să acorde sprijn lui Guillaume Clito în 1115.[4] El a fost capturat și închis la puțină vreme după aceea de către Theobald, conte de Blois.[4]
Guillaume a participat la conciliul convocat de papa Honoriu al II-lea la Troyes care și-a deschis lucrările la 14 ianuarie[5] 1129[6] și este cunoscut pentru sprijinul acordat pentru Cruciada a doua.
Se crede că ar fi fost înmormântat în Chartreuse, unde Bernard de Clairvaux a încercat fără succes să îl readucă la viață.[7]
Căsătorie și copii
modificareGuillaume al II-lea a fost căsătorit cu Adelaida. Familia soției nu este cunoscută. Ei au avut cel puin patru copii.[2] :
- Guillaume (n. cca. 1107 - d. 21 noiembrie 1161), succesorul la conducerea comitatului
- Renaud, devenit conte de Tonnerre (d. 1148), ucis în timpul participării la Cruciada a doua.
- Robert, menționat doar într-un hrisov datat în 1134.
- Ana, căsătorită cu contele Guillaume al VIII-lea de Auvergne.
Note
modificare- ^ a b c d e f The Peerage
- ^ a b c d e Cawley, Charles, BURGUNDIAN NOBILITY: Guillaume II Nevers died 1148, Foundation for Medieval Genealogy, accesat în 1 august 2012 Legătură externa în
|publisher=(ajutor) - ^ Richard, Jean. The Crusades, C. 1071-c. 1291. Cambridge University Press. p. 73. ISBN 0-521-62566-1.
- ^ a b Hollister, Charles Warren (). Henry I. Yale University Press. p. 244. ISBN 0-300-09829-4.
- ^ Wallace-Murphy, Tim (). What Islam Did for Us: Understanding Islam's Contribution to Western Civilization. Sterling Publishing Company, Inc. p. 151. ISBN 1-84293-201-2.
- ^ Barber, Malcolm (). The New Knighthood: A History of the Order of the Temple. Cambridge University Press. p. 14. ISBN 0-521-42041-5.
- ^ Kleinberg, Aviad M. (). Prophets in Their Own Country: Living Saints and the Making of Sainthood in the Later Middle Ages. University of Chicago Press. p. 160. ISBN 0-226-43971-2.