Deschide meniul principal
Exemplu de hagiografie vizuală greco-ortodoxă. Este un mozaic din Biserica Hagia Sophia din Istanbul, Turcia.

Hagiografia (sau hagiologia) este o ramură a teologiei, care se ocupă studierea vieții sfinților. Într-un sens mai larg, se referă și la biografii excesiv de înfrumusețate.[1]

Hagiografiile creștine descriu în special viața și „miracolele” oamenilor canonizați de către Bisericile romano-catolică, anglicană și ortodoxă. Dar și alte religii, de exemplu budismul și islamul, au texte hagiografice ce descriu personaje care ocupă o poziție specială în religia respectivă.

IstoriaModificare

În Biserica creștină timpurie, hagiografia ocupa un loc de seamă ca gen literar. În Imperiul roman, legende despre martiri creștini erau numite martirologii. În secolul al IV-lea, existau 3 tipuri de cataloage referitoare la viața sfinților:

  • menaion: cataloage anuale calendaristice, numite (în limba greacă menaios înseamnă "lună") (biografii ale sfinților care se citeau în predici);
  • synaxarion, sau versiuni scurte ale vieții sfinților, aranjate după dată;
  • paterikon (în limba latină, pater înseamnă "tată"), sau biografii ale sfinților, alese după bunul plac al de autorului catalogului.

Hagiografia în Biserica ortodoxăModificare

În secolul al X-lea, un călugăr bizantin, Simeon Metaphrastes, a fost primul care a schimbat genul de descriere a viații sfinților, dându-le un caracter moralizator și panegiric. Catalogul lui a devenit apoi standardul tuturol hagiografiilor din Europa de Vest și de Est.

Din punct de vedere istoricModificare

Genul literar a fost deseori folosit ca propagandă ecleziastică și politică.[2] Așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt mai degrabă fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice,[3] lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.[4] Hagiografiile, in special cele medievale, sunt folosite drept surse care puteau încorpora istoria instituțională și locală și ca izvoare istorice pentru practici religioase, obiceiuri și tradiții,[5] mai degrabă decât izvoare istorice despre personajele lor principale. Astăzi, hagiografiile reprezintă o sursă istorică de mare valoare referitor la ideile sociale, viziunea asupra lumii și conceptele estetice ale perioadei respective.

NoteModificare

  1. ^ hagiografie - definiție | dexonline
  2. ^ Propaganda in Hagiography By Theodore Felix, 20 august 2008; Revised - All Empires History
  3. ^ Jacques Berlioz, “Exempla: A Discussion and a Case Study, I. Exempla as a Source for the History of Women,” in Medieval Women and the Sources of Medieval History, ed. Joel T. Rosenthal (Athens, Georgia: The University of Georgia Press, 1990), 37 apud Jennifer M. Burns, MEDIEVAL QUEENS AS HOLY MOTHERS: SANCTITY IN THE IMAGE OF MARY, QUEEN OF HEAVEN HISTORIOGRAPHY:
  4. ^ „Hagiografie”, sensul 3. Marele dicționar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000.
  5. ^ Davies, S. (2008). Archive and manuscripts: contents and use: using the sources (3rd ed.). Aberystwyth, UK: Department of Information Studies, Aberystwyth University. p. 5.20. ISBN 978-1-906214-15-9

BibliografieModificare

  • André Vauchez, La sainteté en Occident aux derniers siècles du Moyen Âge (1198-1431), Rome, 1981 (BEFAR, 241) [Engl. transl. : Sainthood in the Later Middle Ages, Cambridge, 1987 and Ital. transl. : La santità nel Medioevo, Bologne, 1989].

Legături externeModificare