Hendrik Marsman
scriitor olandez
A nu se confunda cu Hendrik Jan Marsman (n. 1937), scriitor al cărui pseudonim este J. Bernlef!
Hendrik Marsman (n. 30 septembrie 1899, Zeist, Țările de Jos - d. 21 iunie 1940, Golful Biscaya) a fost un scriitor neerlandez.
După începuturi marcate de expresionismul german, evoluează către o lirică gravă, dominată de singurătate, dezamăgire, spaima de moarte, atenuată ulterior de idealul armoniei, prefigurat de antichitatea elină.
A realizat o critică literară intuitivă, exercitată ca editor al revistei De vrije bladen.