Henric al VIII-lea (piesă de teatru)

Informații generale
Henric al VIII-lea Faimosa poveste a vieții Regelui Henric al Optulea History of the Life of King Henry the Eight
Copie după pagina-titlu a primei ediții publicate, 1623
Autor	William Shakespeare
Gen	romance
Acte	5
Ediția originală
Titlu original	The Famous History of the Life of King Henry the Eight
Publicată în	First Folio
Data publicării	1623
Limbă originală	Engleză

Țara premierei	Anglia
Personaje
Henric al VIII-lea al Angliei
Modifică date / text

Henric al VIII-lea (titlul original, în engleză este The Famous Hiſtory of the Life of King Henry Eight ) este o piesă istorică colaborativă scrisă de William Shakespeare și John Fletcher, bazată pe viața regelui Henric al VIII-lea al Angliei^[1], publicată prima dată în 1623, postum, în ediția First Folio.

Un titlu alternativ, Totul este adevărat, (conform titlului de atunci, All Is True), este înregistrat în documentele timpului, iar titlul de Henry VIII, larg utilizat în secolele ulterioare, nu apare decât la publicarea prima dată a piesei, în First Folio, în 1623.

Varii indicații stlistice indică că unele din scenele individuale fuseseră scrise fie de Shakespeare, fie de colaboratorul său târziu și succesorul său, John Fletcher. Piesa este, în structura sa, într-un anumit mod foarte caracteristic, „tipică” pieselor romanțate shakespeare-iene târzii. Piesa este notabilă, de asemenea, pentru indicațiile sale de folosire ale scenei, mai multe decât în oricare din celelalte piese ale Marelui Bard.^[2]

În timpul unei reprezentații a piesei Henry VIII la Globe Theatre, în 1613, un tun folosit la crearea efector speciale, fiind incorect folosit, a incendiat acoperișul teatrului și toate grinzile de susținere a clădirii, determinând incendierea, arderea și distrugerea totală a teatrului, care a fost ulterior refăcut.

Personaje

Prolog/Epilog
Henry al VIII-lea – Regele Angliei
Cardinalul Wolsey – Arhiepiscop de York și Lord Chancellor; inițial, consilierul lui Henry
Regina Katherine – ulterior divorțată
Anne Boleyn – inițial o doamnă de onoare din anturajul Regine Katherine; ulterior Regina Anne
Ducele de Buckingham – îl detestă pe Wolsey, care l-a acuzat de trădare
Thomas Cranmer – Arhiepiscop de Canterbury; îl înlocuiește pe Wolsey ca prim consilier a lui Henry
Stephen Gardiner – un aliat apropiat al Cardinalului Wolsey; secretar al Regelui; ulterior Arhiepiscop de Winchester
Lord Chamberlain – istoric, piesa acoperă o perioadă din istoria Angliei când poziția fusese deținută atât de Somerset cât și de Lordul Sands, dar, în piesă, este prezentat doar un singur personaj din cei doi^[3]
Ducele de Norfolk – bunicul Annei Boleyn; mai târziu Contele Marshal
Ducele de Suffolk – cumnatul lui Henry; mai târziu High Steward
Contele de Surrey – ginerele lui Buckingham și fiul lui Norfolk; de asemenea, Lord Lieutenant of Ireland
Cardinal Campeius – Delegat papal trimis de Vatican să judece legitimitatea căsătoriei lui Henry cu Katherine

Intrigă

Surse

Precum obișnuia adesea în piesele sale istorice, Shakespeare se baza primordial pe celebrele Cronici (în original, Chronicles) ale lui Raphael Holinshed pentru a obține atât efectele dramatice de la sfârșitul pieselor sale, dar și pentru a „menaja sensibilitățile” oficiale ale timpului său. Alte materiale, pe care se baza Marele Bard, erau prezentate fie direct, fie sub formă de sursă sau inspirate, sau adaptate, din ediția din 1570 a lucrării Foxe's Book of Martyrs. Un astfel de exemplu este apărarea Catherinei de Aragon în fața acuzațiilor lui Henry, prezentate în fața curții de justiție numită Legatine Court.^[4]^[5]

De fapt, Shakespeare nu doar prezenta condensat evenimente petrecute într-un interval de două decade, ci amesteca (probabil intenționat) ordinea lor cronologică, ca atare implicând alte concluzii decât cele „oficiale.” Astfel, în piesă se sugerează, fără a se spune direct, că acuzațiile de trădare împotriva Ducelui de Buckingham erau umflate bine și false; menținând în tot decursul evenimentelor din piesă un anumit nivel de ambiguitate față de toate evenimentele „sensibile.”

Rușinea suferită și decapitarea Annei Boleyn (în piesă ortografiat Bullen) sunt evitate cu mare grijă. De asemenea, nicio indicare a corectei succesiuni ale celor patru soții, prezente în piesă (din cele șase existente în realitate), nu poate fi găsită în textul piesei.

Note, referințe

^ Hoy, Cyrus (1962). „The Shares of Fletcher and his Collaborators in the Beaumont and Fletcher Canon”. Studies in Bibliography. 15: 71–90.
^ „Henry VIII: Entire Play”. shakespeare.mit.edu.
^ Gordon McMullan (editor) King Henry VIII (London, Arden, 2000), pagina 205
^ G. Blakemore Evans, general editor (1974). The Riverside Shakespeare. Boston: Houghton Mifflin. p. 977.
^ Schwartz-Leeper, Gavin, From Princes to Pages: The Literary Lives of Cardinal Wolsey, Tudor England’s ‘Other King’ (2016), pp. 137-141 [1]