Hermina Walch-Kaminski

Hermina Walch-Kaminski
Date personale
Născută	5 octombrie 1864 București, Principatele Unite Române
Decedată	19 mai 1946 (81 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	medic
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Alma mater	Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Hermina Walch-Kaminski (n. 5 octombrie 1864, București, Principatele Unite Române – d. 19 mai 1946, București, România) , promotoare a igienei sociale, preocupată în mod deosebit de medicina socială, fiind prima femeie medic cu doctoratul obținut în țară.

Biografie

Hermina Walch s-a născut la 5 octombrie 1869 la București, fiind fiica unui refugiat politic austriac, izgonit din țara sa din cauza ideilor sale revoluționare, și a soției acestuia, Charlotta.

Hermina Walch s-a căsătorit cu dr. Alexandru Kaminski, funcționar superior în Ministerul Sănătății.

A murit la 19 mai 1946, la București, la vârsta de 82 de ani.

Educație

Făcând parte dintr-o familie de cultură ridicată aceasta are parte de o bună educație, urmând studiile secundare la liceul „Mihai Viteazul" și „Sf. Sava", acolo unde este colegă și prietenă cu Iulia Hașdeu și Sarmiza Alimănișteanu.

Bacalaureatul l-a trecut în septembrie 1883, după care se înscrie la două facultăți din București, cea de Științe și cea de Medicină. Astfel, Hermina Walch-Kaminski devine prima femeie româncă absolventă a două facultăți, în anul 1886, respectiv 1887. În anul 1890 obține titlul de doctor în medicină cu o teză amplă, în care își valorifică și experiența didactică: „Studiu asupra stării higienice a Școlilor publice din București”, acesta fiind primul titlu de doctor acordat unei femei în România.

Absolvente ale Facultății de medicină din București

Lista primelor 9 absolvente ale Facultății de medicină din București, cu menționarea anului în care au obținut titlul de doctor:

• Hermina Walch (1890)
• Olga Tulbure (1893)
• Cornelia Chernbach (1893)
• Ecaterina Arbore (1896)
• Elena Proca (1897)
• Lucreția Sion-Moscuna (1898)
• Virgina Alexandrescu (1899
• Roza König (1900)
• Elena Manicatide (1900)

Activitate profesională

A deținut mai multe funcții: în anul 1897 devine medic al Fabricii de tutun și chibrituri, ocupându-se de un număr mare de femei muncitoare, predecesoarea ei fiind Maria Cuțarida. Participă, în anul 1907, la Congresul internațional de igienă și demografie de la Berlin. Cultivându-și în continuare interesul pe care îl are față de problematica igienei, interes amplu explorat și în teza de doctorat, devine inspectoare sanitară a Școlii de fete din București și membră în diferite comisii medico-școlare. Când s-a creat, în 1913, Școala de Infirmiere de Stat, Hermina Walch-Kaminski este numită directoare, în dubla sa calitate, de medic și profesor. În anul 1916 devine și directoare a Spitalului Militar nr.116 din București, obținând gradul de maior. După încheierea războiului aceasta ocupă postul de directoare a unei școli de infirmiere, care funcționa în cadrul spitalelor Colțea și Colentina.A fost, totodată, membră fondatoare a Societății pentru profilaxia tuberculozei și a activat ca membru în conducerea societății Crucea Roșie.

Lucrări publicate

Lucrările Herminei Walch-Kaminski sunt numeroase, temele abordate fiind în special igiena, medicina școlară și învățământul.

Între acestea se numără:

• Rolul femeii in higiena casnică (1900)
• Influența mobilierului școlar asupra deviațiunior coloanei vertebrale (1908)
• Miopia în școalele secundare de fete (1909)
• Mijloacele educative (1909)
• Cîteva cuvinte despre examenul de absolvire (1910)

Totodată, s-a axat și pe scrieri despre alimentația rațională, combaterea surmenajului în școli, primul ajutor, o lucrare important de menționat fiind un volum de 400 de pagini, unde a cuprins conferințele de educație sanitară ținute voluntar la Crucea Roșie. Fiind si o mare iubitoare de animale, în conferința ținuta de ea "Inteligența și sentimentele la animale", care avea mai apoi sa fie publicată, a discutat despre psihologia animalelor, stabilindu-si astfel titlul de precursoare pe aceasta tematică, la noi în țară. Prin prisma feeriei dramatizate ,,Viorel și Viorica" (1923) și a altor lucrări, ea este considerata și o autoare cazională a unor încercări literare destinate copiilor.

Bibliografie

• Ștefan I.M., V. Firoiu, 1975, Sub semnul Minervei. Femei de seamă din trecutul românesc, București, Ed. Politică
• Marcu, George (coord.) - Dicționarul personalităților feminine din România, editura Meronia, București, 2009

Lecturi suplimentare

• C. Manolache, 1939, Scânteetoarea viață a Iuliei Hașdeu, Ed. Cugetarea.