Hierofanie
O hierofanie este un act prin care se manifestă sacrul. Cuvântul este format prin unirea adjectivului grecesc hieros (în greacă ἱερός; sacru/sfânt) cu verbul phainein (în greacă φαίνειν; a descoperi/a aduce la lumină).
În scrierile lui Mircea Eliade modificare
Cuvântul hierofanie apare frecvent în lucrările istoricului religiilor Mircea Eliade, care l-a preferat cuvântului mai constrictiv teofanie (apariție a lui Dumnezeu).[1]
Eliade susține că religia se bazează pe o distincție clară între sacru (Dumnezeu, zei, strămoși mitici etc.) și profan.[2] Potrivit lui Eliade, pentru omul tradiționalist, miturile conțin „descoperiri ale sacrului (sau supranaturalui) în Lume” — acestea fiind, de fapt, hierofanii.[3]
În hierofaniile înregistrate în mituri, sacrul apare sub formă de modele ideale (acțiuni și porunci date de zei, eroi etc.). Manifestându-se ca un model ideal, sacrul conferă lumii o valoare, o direcție și un sens: „manifestarea sacrului înalță ontologic lumea”.[4] Potrivit acestui punct de vedere, toate lucrurile trebuie să imite sau să se conformeze modelelor sacre stabilite prin hierofanii pentru a avea o realitate adevărată: pentru omul tradițional, lucrurile „își dobândesc realitatea și identitatea numai în măsura participării lor lntr-o realitate transcendentă”.[5]
Note modificare
Bibliografie modificare
- Mircea Eliade:
- Cosmos and History: The Myth of the Eternal Return. New York: Harper Torchbooks, 1959.
- Myth and Reality. Trans. Willard R. Trask. New York: Harper & Row, 1963.
- Patterns in Comparative Religion. New York: Sheed & Ward, 1958.
- The Sacred and the Profane: The Nature of Religion (trans. Willard R. Trask), Harper Torchbooks, New York, 1961
- Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy. Princeton: Princeton University Press, 1972.
- Francesco Diego Tosto, La letteratura e il sacro, trei volume. (2009-2011), Esi, Napoli.