Hiperconjugarea este, în chimia organică, interacțiunea dintre electronii din orbitalii sigma (de exemplu C–H sau C–C) cu un orbital adiacent vacant sau parțial ocupat, de anti-legătură sau orbital pi. Se obține astfel un orbital molecular extins, fără implicarea legăturilor. Delocalizarea mărită a electronilor asociată hiperconjugării crește stabilitatea sistemului, în mod analog conjugării.[1][2][3]

Hiperconjugarea: întrepătrunderea unui orbital sigma cu unul pi.

Importanță

modificare

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ John McMurry. Organic chemistry, 2nd edition. ISBN: 0-534-07968-7
  2. ^ IUPAC, Compendium of Chemical Terminology, Ed. a 2-a („Gold Book”) (1997). Versiune online:  (2006-) „hyperconjugation”.
  3. ^ Alabugin, I.V.; Gilmore, K.; Peterson, P. (). „Hyperconjugation”. WIREs Comput Mol Sci. 1: 109–141. doi:10.1002/wcms.6.