Histamină

compus chimic
(Redirecționat de la Histamina)
Histamină
Histamine.svg
Histamine 3D ball.png
Identificare
Număr CAS51-45-6
ChEMBLCHEMBL90
PubChem CID774
Formulă chimicăC₅H₉N₃[1]  Modificați la Wikidata
Masă molară111,08 u.a.m.[2]  Modificați la Wikidata
Punct de topire83,5 °C  Modificați la Wikidata
Punct de fierbere209,5 °C  Modificați la Wikidata
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Histamina (imidazoletilamină) este o amină biogenă. Se găsește în țesuturile animalelor, în plante, țesuturi animale, plante, bacterii, veninuri.

La om, histamina există la nivelul plămânilor, pielii și mucoasei gastrointestinală.

Biosinteză și metabolizareModificare

BiosintezăModificare

 
Decarboxilarea histidinei la histamină are loc sub acţiunea histidin-decarboxialazei, enzimă dependentă de pridoxal-fosfat

Histamina este rezultatul decarboxilării histidinei, sub acțiunea unei enzime numite 1-histidin-decarboxilază (1-HDC).

MetabolizareModificare

 
Cam 2-3 % din histamina endogenă este excretată neschimbată în urină, restul metabolizată la N-metilhistamina şi metabolitul 3 metil imidazol acetat, produs final

Există 2 căi de metabolizare a histaminei:

  • O primă transformare are loc în citoplasma celulară, la periferie, unde sub acțiunea histaminazei (diaminoxidază), are loc o dezaminare oxidativă cu formarea imidazol acetat.
  • A 2 cale are loc la nivel cerebral, unde histamina suferă acțiunea a altor 2 enzime: histaminmetiltransferază și monoaminoxidaza B (MAO B); rezultă un compus intermediar 3metilhistamina, pentru ca produsul final să fie 3-metil imidazol acetat.

EfecteModificare

Aparat digestivModificare

  • Histamina acționează ca stimulator al secreției gastrice, factor de reglare a microcirculației. În general se folosește pentru determinarea capacității secretorii acide a stomacului.

Nivel cutanatModificare

Se pare că agresiunile fizice sau chimice pot determina eliberarea de histamină., fiind principalul mediator a alergiilor de tip I. Manifestările clinice ale acestui tip de alergie sunt: urticaria, edem, rinită deroasă, șoc anafilactic. Administrată intradermic determină o reacție vasculară de tip "tripla reacție": la locul injectării apare o pată roșie datorită dilatației arteriolelor, care este rapid înlocuită de o papulă cu o areolă roșie neregulată.

Sistem circulatorModificare

La nivel circulator, este un mediator important, efectele sale fiind proporționale cu doza dar și cu calea de administrare: administrată intravenos are efect congestiv mai ales la nivelul capului și trunchiului. În doze mari scade presiunea arterială prin vasodilatație și hipovolemie, determinînd o stare de șoc. La nivel arteriolar determină dilatația marcată a arteriolelor terminale și venulelor postcapilare.

Aparat respiratorModificare

Ea se mai poate elibera și din mastocite ca urmare a interacției antigen- anticorp, având astfel un rol important în alergii și răspunsurile alergice. Ea provoacă bronhoconstricție slabă, astmaticii fiind extrem de sensibili la această acțiune.

ReceptoriModificare

Efectele histaminei sunt mediate de 3 subtipuri de receptori histaminici: H 1, H 2, H 3 .

Receptorul Acțiune Antagoniști
H 1 Bronhoconstricție, vasodilatație, creșterea permeabilității capilare, prurit Difenhidramina, Clorfeniramina, Prometazina, Terfenadina, Astemizol, Loratadină, Cetirizina , Cloropiramina
H 2 Secreție acidă gastrică, deprimant cardiac, contracție esofagiană, inhibarea eliminării de histamină din bazofile Ranitidina, Famotidina, Nizatidina
H 3 Inhibarea neurotransmisiei sinaptice, Down-reglarea sintezei de histamină Tioperamidă.

Vezi șiModificare

BibliografieModificare

  • Farmacologie, Valentin Stroescu, Ed ALL 1999
  1. ^ a b „Histamină”, histamine (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ „Histamină”, histamine (în engleză), PubChem, accesat în