Ibn Jinni

Date personale
Ibn Jinni
Născut	941 d.Hr. Mosul, Irak
Decedat	1002 (61 de ani) Bagdad, Buyid dynasty^⁠(d)
Ocupație	scriitor lingvist
Limbi vorbite	limba arabă
Modifică date / text

Ibn Jinnī, pe numele său complet ’Abu-l-Fatḥ ‘Uṯmān bin Ğinnī al-Mawṣilī (932-1002 d.Hr. / 320-392 H.) (în arabă: أبو الفتح عثمان بن جني الموصلي) este un filolog arab din perioada dinastiei hamdanide (890-1004).

Viața

Ibn Jinnī s-a născut în anul 932 în Irak la Mosul fiind fiul unei sclave grecoaice care aparținea lui Sulaymān bin Fahd bin ’Aḥmad al-’Azdī. A avut mai mulți profesori, dintre care se remarcă ’Abū ‘Alī al-Fārisī din al-Baṣra, cel mai de seamă lingvist al vremii. Ibn Jinnī a intrat în cercul acestuia încă de la vârsta de optsprezece ani, al-Fārisī devenindu-i profesor și mentor pentru următorii patruzeci de ani până la moartea acestuia din urmă.

Ibn Jinnī și-a urmat profesorul oriunde călătorea acesta și a înregistrat o mare parte din comentariile, observațiile și spusele sale. Îi găsim, de pildă, pe cei doi atât la curtea lui Sayf ad-Dawla (945-967) de la Alep, cât și la curtea lui ‘Aḍud ad-Dawla (949-983) din Fārs.

Potrivit istoricului Yāqūt al- Ḥamawī, Ibn Jinnī a deținut funcția de kātib al-’inšā’ la curtea lui ‘Aḍud ad-Dawla și a lui Ṣamṣām ad-Dawla (983-987), în ambele locuri aflându-se în relații de prietenie cu poetul al-Mutanabbī (915-965) cu care purta discuții privitoare la chestiuni de gramatică.

Conform istoricului libanez Philip Khuri Hitti (1886-1978), Ibn Jinnī a ajuns mândria curții hamdanide de la Alep.^[1] El i-a succedat profesorului său al-Fārisī la Bagdad și a murit în anul 1002.

Contribuția sa în domeniul filologiei arabe

Ibn Jinnī s-a dedicat în special studierii gramaticii, dovedind un interes major pentru lexic și morfologie. Este văzut ca cea mai mare autoritate în domeniul disciplinei lingvistice taṣrīf (derivarea); de asemenea, este socotit întemeietorul științei etimologiei (al-ištiqāq al-’akbar).^[2] Ca filolog se consideră că a ocupat o poziție de mijloc între cele două faimoase școli de lingvistică arabă de la al-Kūfa și al-Baṣra,^[3] el aparținând școlii de la Bagdad. Mai mult decât atât, Ibn Jinnī a avut meritul de a aborda filologia dintr-o perspectivă filozofică.^[1]

Principalele lucrări

În Kitāb sirr aṣ-ṣinā‘a wa-’asrār al-balāġa Ibn Jinnī s-a ocupat de consoanele și vocalele limbii arabe. În Sirr ṣinā‘at al-’i‘rāb (“Secretul formării ’i‘rāb-ului”) a expus o descriere a sunetelor limbii arabe, trăsăturile și clasificarea lor, natura segmentelor, slabe sau tari, asimilarea, metateza, substituția și alte procese fonetice. Lucrarea sa Taṣrīf al-mulūkī (“Morfologia regală”) este un tratat ce descrie în detaliu procesele de derivare ale limbii, fiind analizate forme morfologice simple și complexe deopotrivă.

De asemenea, Ibn Jinnī a elaborat lucrarea Kitāb al- ḫaṣā’iṣ fī ‘ilm ’uṣūl al-‘arabiyya despre principiile gramaticii după ce cercetase limba vorbită de beduinii din Mosul. Aceasta este cea mai vastă dintre operele sale, oferindu-ne într-un număr de 162 de capitole un summum al cunoașterii și gândirii lingvistice a autorului.

Lui Ibn Jinnī i se datorează și o serie de comentarii la unele scrieri ale maestrului său al-Fārisī. În plus, este autorul unei lucrări Al-munṣif ce constituie un comentariu în mai multe volume la Taṣrīf, tratatul despre derivare al lui al-Māzinī.

Ibn Jinnī nu a fost doar filolog, ci și om de litere. Pe lângă lucrări de fonetică, sintaxă, morfologie și semantică, el a scris și poezii. De la el ne-au rămas de asemenea două comentarii la Dīwān-ul prietenului său al-Mutanabbī, precum și un comentariu la poezia lui ’Abū Nuwwās (756-814).

Vezi și

Note

^ ^a ^b Hitti, Philip K., Istoria arabilor, ediția a X-a, traducere de Irina Vainovski-Mihai, București, Editura All, 2008, p. 256.
^ Pedersen, J., Ibn Djinnī, în: "The Encyclopaedia of Islam", new edition, edited by B. Lewis, V. L. Ménage, Ch. Pellat and J. Schacht, volume III, H-IRAM, Leiden, E. J. Brill, London, Luzac & Co., 1986, p.754.
^ Cele două școli, apărute în secolul al VIII-lea, diferau în privința modului de abordare a lingvisticii. Ele i-au avut ca întemeietori și reprezentanți de marcă pe al-Farāhīdī (719-791) și Sībawayhi (757-797) (școala de la al-Baṣra), respectiv pe al-Kisā’ī (737-805) și al-Farrā’ (761-822) (școala de la al-Kūfa).

Bibliografie

Pedersen, J., Ibn Djinnī, în: "The Encyclopaedia of Islam", new edition, edited by B. Lewis, V. L. Ménage, Ch. Pellat and J. Schacht, volume III, H-IRAM, Leiden, E. J. Brill, London, Luzac & Co., 1986, p. 754, ISBN 90-04-08118-6.
Sara, S. I., Ibn Jinni (d. 1200), în: "Encyclopedia of language and linguistics", vol. 1-14, second edition, editor-in-chief: Keith Brown, Elsevier Science, 2006, p. 453, ISBN 978-0-08-044854-1.

[Hitti,_Philip_K._2008,_p._256-1] Hitti, Philip K., Istoria arabilor, ediția a X-a, traducere de Irina Vainovski-Mihai, București, Editura All, 2008, p. 256.

[2] Pedersen, J., Ibn Djinnī, în: "The Encyclopaedia of Islam", new edition, edited by B. Lewis, V. L. Ménage, Ch. Pellat and J. Schacht, volume III, H-IRAM, Leiden, E. J. Brill, London, Luzac & Co., 1986, p.754.

[3] Cele două școli, apărute în secolul al VIII-lea, diferau în privința modului de abordare a lingvisticii. Ele i-au avut ca întemeietori și reprezentanți de marcă pe al-Farāhīdī (719-791) și Sībawayhi (757-797) (școala de la al-Baṣra), respectiv pe al-Kisā’ī (737-805) și al-Farrā’ (761-822) (școala de la al-Kūfa).

[1]

[2]

[3]