Inocență
Inocența (sau nevinovăția) este o lipsă de vinovăție cu privire la orice fel de crimă sau delict. Într-un context juridic, nevinovăția se referă la lipsa oricăror dovezi juridice cu privire la vinovăția unei persoane.
Etimologie modificare
Substantivul românesc inocență are etimologie multiplă: franceză innocence:[1] „inocență”, „naivitate” și latină innocentia[1], innocentiae: „calitatea de a nu fi vătămător”, „blândețe”, „nevinovăție”, „caracter frumos”, „virtute”, probitate”, „curățenie morală”.[2][3] La rândul său, substantivul francez innocence este un împrumut din latină: innocentia.[4] Etimologia cuvântului latin innocentia este legată de rădăcina indo-europeană Nek-, Nok-, care are semnificația „a cauza moartea cuiva” (rădăcina Nek- s-a transmis, în limba română, în verbul a îneca [în+neca], care este moștenit din latină: neco, necare: „a ucide”, "a omorî".[1][2][3]) Derivarea acestei rădăcini cu privativul in- a dat astfel innocentia, cu semnificația etimologică „nevătămător”, „nedăunător”, cu alte cuvinte: „care nu produce moartea cuiva”.
Note modificare
Bibliografie modificare
- Dicționar latin romîn, Redactor responsabil: Rodica Ocheșanu, redactori: Liliana Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Editura Științifică, București, 1962
- G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983
- Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau Dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris-VI, 1977 ISBN 2-03-0202210-X
- Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, București - Chișinău, Editura Litera Internațional, 2007, ISBN 978-973-675-307-7