Institutul Clinic Fundeni

Institutul Clinic Fundeni

Pavilionul A al institutului
Map
Informații geografice
LocalizareȘoseaua Fundeni 258, București, Sector 2,  România
Coordonate44°27′56″N 26°09′22″E ({{PAGENAME}}) / 44.46564714°N 26.15599507°E
Organizare
Sistem de sănătatepublic de stat
Istoric
Deschis1959
Legături
Site webhttps://icfundeni.ro/

Institutul Clinic Fundeni este un spital din București, sectorul 2,t fondat în anul 1959. Institutul are o veche tradiție în patologia dificilă cardio-vasculară, hepatică, renală, digestivă, hematologică etc. Multe din realizările Institutului Clinic Fundeni sunt, în același timp, rezultatul colaborării cu alte instituții medicale din România și din străinătate. Spiritul de colaborare este, de altfel, o caracteristică a institutului, căreia îi datorează în mare măsură rezultatele obținute. În ultimii ani aici remarcabile au fost realizările în domeniului transplantului de ficat (singura unitate medicală din țară care efectuează această tehnică medicală) și transplantului renal (prima unitate medicală din țară care a aplicat această tehnică de tratament).[necesită citare]

Institutul Clinic Fundeni - Pavilionul B

Anual în Institutul Clinic Fundeni se internează peste 70.000 de persoane, se efectuează peste 300.000 de consultații și 3.000.000 analize.[necesită citare] Personalul Institutului este de cca. 1.300 de persoane dintre care peste 400 de medici, numărul de paturi cca. 1.300.[necesită citare]

În mai 2012, la Institutul Clinic Fundeni a fost deschisă prima bancă de celule stem, care asigură condiții atât pentru procesarea, dar și pentru stocarea acestora.[1][2]

Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal

modificare

Din 1959, Clinica de Urologie a fost condusă de eminente personalități.[3] Din 1959 – 1975 a fost condusă de către Prof. Dr. Doc. Gh. Olanescu, între 1975 – 1997 de către Prof. Dr. Doc. Eugeniu Gh. Proca, pentru ca din 1997 șeful Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal să devină Dl. Prof. Dr. Ioanel Sinescu.[3]

În România, primul transplant renal a fost realizat la Clinica de Chirurgie Urologică "Fundeni" de către profesorul Eugeniu Proca la data de 13 februarie 1980.[4]

În cadrul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal „Fundeni”, în perioada 1997-2011, s-au realizat 1200 de transplanturi renale, din care 80% cu rinichi de la donatori în viață și 20% cu rinichi de la donatori în moarte cerebrală.[5][4]

Din 1980 până în iunie 1997 s-au realizat 45 de transplante renale, iar din iunie 1997 până în decembrie 2001 s-au realizat 255 de transplante renale (din care 39 cu grefă de la donator în moarte cerebrală).[3]

  1. ^ S-a deschis PRIMA BANCĂ DE CELULE STEM dintr-un spital de stat. AFLĂ avantajele, 3 mai 2012, Cristiana Mazilu, Evenimentul zilei, accesat la 4 mai 2012
  2. ^ Prima bancă de stat de celule stem, 4 mai 2012, Cristiana Mazilu, Evenimentul zilei, accesat la 4 mai 2012
  3. ^ a b c http://icfundeni.ro/centrul-pentru-uronefrologie-si-transplant-renal/
  4. ^ a b O nouă premieră pentru "uzina de transplanturi" de la Fundeni, 14 aprilie 2011, Alexandra Jeles, România liberă, accesat la 31 iulie 2014
  5. ^ Institutul Fundeni- Centru de Excelență în chirurgia urologică Arhivat în , la Wayback Machine., Pulsmedia.eu, accesat la 31 iulie 2014

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Institutul Clinic Fundeni