Ioan Bălănescu a fost un amiral român, care a deținut funcția de comandant al Marinei Române (1934-1937).

Viceamiralul Ioan Bălănescu.

Biografie modificare

Ioan Bălănescu a absolvit cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină. După absolvirea școlii de ofițeri de marină, a deținut funcțiile de comandant ale navelor "Vedea" și "Teleorman" (1902), al torpilorului "Smeul" (1903), al canonierei "Grivița" (1906), al vedetei fluviale "Călinescu" (1910), iar apoi între anii 1917-1919 s-a aflat la comanda crucișătorului "Elisabeta".

În anul 1923 este numit în funcția de comandant al Forței Navale Fluviale, iar în anul 1931 a preluat comanda Diviziei de Mare. După un an, în 1932, contraamiralul Bălănescu, vicepreședinte al Ligii Navale Române (L.N.R) și președinte al secției Constanța, a inițiat înființarea în cadrul Secției Ligii Navale Române din Constanța a unui Muzeu al Marinei, fiind și primul donator de obiecte din partea Diviziei de Mare.

În perioada 13 ianuarie 1934 - 2 noiembrie 1937, viceamiralul Ioan Bălănescu a deținut funcția de comandant al Marinei Militare Române. În paralel cu activitatea operativă, el a desfășurat și o bogată activitate publicistică, având un număr impresionant de articole în revista "Marea Noastră" și publicând mai multe volume de specialitate referitoare la istoria marinei.

Activitate publicistică modificare

Viceamiralul Ioan Bălănescu este autorul mai multor articole de tactică militară navală:

  • Istoria războaielor maritime și tactica navală (București, 1920)
  • Cooperarea marinei cu armate de uscat în războiul pe fluvii, în “Anuarul Marinei” (1926)
  • Acțiunea flotilei de operațiuni române la Turtucaia, în “Revista Marinei” nr. 1 / 1927
  • Flota de Mare, datoria neamului nostru, în “Revista Marinei” nr. 3 / 1929
  • Ofensiva și defensiva navală, în “Revista Marinei” nr. 4 / 1929
  • Puterea maritimă, ca factor de civilizație și de apărare națională (Editura Militară, București, 1967)

Vezi și modificare

Bibliografie modificare

Note modificare