Ioan Maiorescu

Ioan Maiorescu
Constantin Lecca - Ioan Maiorescu.jpg
Date personale
Nume la naștereIoan Trifu Modificați la Wikidata
Născut1811 Modificați la Wikidata
Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Decedat (53 de ani) Modificați la Wikidata
Craiova, Principatele Unite Române Modificați la Wikidata
CopiiTitu Maiorescu Modificați la Wikidata
CetățenieȚara Românească (–)
Flag of the United Principalities of Romania (1862–1866).svg Principatele Unite (–) Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata

Ioan Maiorescu, născut Trifu, (n. 1811, Bucerdea Grânoasă, Imperiul Austriac – d. , Craiova, Principatele Unite Române) a fost un profesor român de istorie, director al Școlii Centrale din Craiova, agent diplomatic al guvernului Țării Românești pe lângă dieta germană de la Frankfurt pe Main, tatăl lui Titu Maiorescu.[2]

Note biograficeModificare

Fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar își luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formație (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu se dovedi un liber cugetător. Profesor la Cernăuți, Craiova, Iași, București, el rămâne o figură luminoasă a epocii de formare a învățământului românesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al școlilor din Oltenia, profesor la Școala Centrală din Craiova. A elaborat primul regulament de organizare a bibliotecii de la Școala Centrală din Craiova.[3] În acest timp familia lui, constând din soția, Maria, născută Popasu, și cei doi copii, Emilia și Titu, a călătorit la București, Brașov, Sibiu și Blaj, rămânând mai mult timp la Brașov, unde viitorul critic urmează clasa întâi a gimnaziului românesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie în ziarele austriece articole despre români și redactează memorii în legătură cu problema românească.

A publicat „Die Romänen der Östereichischen Monarchie”, o lucrare despre românii transilvăneni, care au luptat în revoluția pașoptistă de partea Casei de Austria. Această lucrare a cuprins și rapoartele traduse în limba germană ale lui Avram Iancu, Axente Sever și Simion Balint. Între 1853-1856 a deținut statutul de funcționar superior al Ministerului de Justiție de la Viena, traducând în limba română mai multe codice de legi. În 1857 a călătorit în Istria și a întocmit un vocabular al dialectului românilor din această zonă.[4]

Revenit în țară după Unire, a îndeplinit funcțiile de președinte al Obșteștii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la „Sfântul Sava“, director al Eforiei Instrucțiunii Publice și profesor la Școala Superioară de Litere din București.[5]

OmagiuModificare

În Giurgiu, a fost înființat în anul 1869 Gimnaziul „Ion Maiorescu”, actualmente Colegiul Național „Ion Maiorescu”.[6]

BibliografieModificare

  • N. Bănescu, Vintilă Mihăilescu, Ioan Maiorescu, București, Tipografia Românească, 1912;
  • Marin Stoica, Ioan Maiorescu, București 1967.
  • Etiopienii în Dacia Preistorică / Ionescu M. Gion. / București / Tipografia  Stereotipia / 1926 pagina 43.

NoteModificare

  1. ^ IdRef, accesat în  
  2. ^ Bănescu, N.; Mihăilescu, Vintilă (). Ioan Maiorescu. București, Tipografia Românească. 
  3. ^ Gorjeanul, Echipa. „Ioan Maiorescu-210 – O trecere în revistă a vieții lui Ioan Maiorescu | Ştiri locale de ultima ora, stiri video - Ştiri Gorjeanul.ro”. Accesat în . 
  4. ^ Diaconovici, C. (). Enciclopedia română publicată din însărcinarea și sub auspiciile Asociaţiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, volumul III. Editura W. Krafft. p. 172. 
  5. ^ Stoica, Marin (). Ioan Maiorescu. București. 
  6. ^ „Colegiul National "Ion Maiorescu" Giurgiu | Site-ul oficial al Colegiului National "Ion Maiorescu". Accesat în .