Ioana de Navara
| Ioana de Navara | |
 Ioana de Navara conducându-și fiul Arthur la mormântul tatălui lui, Ioan al V-lea, Duce de Bretania (1806) - pictură de Henriette Lorimier (1775-1854). | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | c. 1370 Pamplona, Navara |
| Decedată | 10 iunie 1437 (c. 66–67 de ani) Havering-atte-Bower, Londra |
| Înmormântată | Catedrala Canterbury, Kent |
| Părinți | Carol al II-lea de Navara Joan de Valois |
| Frați și surori | Charles III of Navarre[*][2] Maria di Navarra[*] Peter of Navarre[*]  |
| Căsătorită cu | Ioan al V-lea, Duce de Bretania c. 1386; dec. 1399 Henric al IV-lea al Angliei c. 1403; văd. 1413 |
| Copii | Ioan de Bretania Ioan al VI-lea, Duce de Bretania Marie, Lady de La Guerche Margaret, Lady de Guillac Arthur al III-lea, Duce de Bretania Gilles de Bretania Richard, Conte de Étampes Blanche, Contesă de Armagnac |
| Ocupație | politiciană |
| Limbi vorbite | limba spaniolă |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | ducesă[*][1] |
| Familie nobiliară | Casa de Évreux |
| Ducesă consort de Bretania | |
| Domnie | 2 octombrie 1386 – 1 noiembrie 1399 |
| Regină consort a Angliei | |
| Domnie | 7 februarie 1403 - 20 martie 1413 |
| Succesor | 26 februarie 1403 |
Modifică date / text  | |
Ioana de Navara (c. 1370 – 10 iunie 1437) a fost ducesă consort de Bretania și regină consort a Angliei. A fost regentă a Bretaniei din 1399 până în 1403 în timpul minoratului fiului ei. A fost fiica regelui Carol al II-lea de Navara și a reginei Joan de Valois.[3] Prin căsătorii a devenit ducesă consort de Bretania și mai târziu, regină consort a Angliei ca a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Angliei.
Prima căsătorie; Ducesă de Bretania modificare
La 2 octombrie 1386, Joanna s-a căsătorit cu primul ei soț, Ioan al V-lea, Duce de Bretania.[4] Ei au avut nouă copii:
- Joan de Bretania (Nantes, 12 august 1387 – 7 decembrie 1388)
- o fiică (1388)
- Ioan al VI-lea, Duce de Bretania (1389–1442)
- Marie de Bretania (Nantes, 18 februarie 1391 – 18 decembrie 1446), Lady de La Guerche, căsătorită la Château de l'Hermine la 26 iunie 1398 cu John I de Alençon
- Margaret de Bretania(1392 – 13 aprilie 1428), Lady de Guillac, căsătorită la 26 iunie 1407 cu Alain IX, viconte de Rohan și conte de Porhoët (d. 1462)
- Arthur al III-lea, Duce de Bretania (Château de Succinio, 24 august 1393 – 26 decembrie 1458, Château Nantes)
- Gilles de Bretania (1394 – 19 iulie 1412, Cosne-sur-Loire), Lord de Chantocé și Ingrande
- Richard de Bretania (1395 – 2 iunie 1438, castelul de Clisson), conte de Benon, conte de Étampes și Mantes, căsătorit în 1423 cu Margaret d'Orléans, contesă de Vertus, fiica lui Louis de Valois, Duce de Orléans
- Blanche de Bretania (1397 – după 1419), căsătorită la Nantes la 26 iunie 1407 cu Ioan al IV de Armagnac
A doua căsătorie: regină a Angliei modificare
Primul ei soț a murit la 1 noiembrie 1399. Ea a rămas văduvă timp de patru ani și a servit ca regentă pentru fiul ei Ioan al VI-lea în timpul minoratului acestuia. Potrivit Encyclopædia Britannica, afecțiunea dezvoltată între Ioana și Henric Bolingbroke (viitorul rege Henric IV) în timp ce el era la curtea bretonă fiind izgonit din Anglia.
În 1403, Ioana a devenit cea de-a doua soție a lui Henric. Nu au avut copii însă a avut o relație bună cu copii lui Henric din prima căsătorie, adesea situându-se de partea viitorului Henric al V-lea în certurile acestuia cu tatăl său.
În timpul domniei lui Henric al V-lea, ea a fost acuzată că s-a folosit de vrăjitorie pentru a încerca să-l otrăvească. A fost condamnată în 1419 și închisă timp de aproximativ patru ani la castelul Pevensey din Sussex, Anglia. După asta, a trăit în liniște, la castelul Nottingham, de-a lungul domniei lui Henric al V-lea și a domniei fiului său, Henric al VI-lea. Este îngropată la Catedrala Canterbury, lângă Henric al IV-lea.
Note modificare
- ^ Oxford Dictionary of National Biography
- ^ Kindred Britain
- ^ Leese, Thelma Anna,Blood royal: Issue of the Kings and Queens of Medieval England, 1066-1399, (Heritage Books Inc., 2007), 219.
- ^ Jones, Michael, The Creation of Brittany, (Hambledon Press, 1988), 123.
- ^ Boutell, Charles (), A Manual of Heraldry, Historical and Popular, London: Winsor & Newton, p. 276
