Ionel Drîmbă

scrimer român
(Redirecționat de la Ion Drîmbă)
Ionel Drîmbă
Informații personale
Născut(ă)18 martie 1942(1942-03-18)
Timișoara, România
Decedat(ă) (63 de ani)[1][2][3]
Brazilia
Înălțime1,72 m
Țară România
Armăfloretă, sabie
Mânăstângaci

Ion (Ionel) Alexandru Drîmbă (n. , Timișoara, România – d. , Brazilia) a fost un scrimer român specializat pe floretă și pe sabie. Laureat cu aur la floretă individual la Jocurile Olimpice de vară din 1968, a câștigat primul titlu olimpic din istoria scrimei românești. A fost și campion mondial pe echipe în 1969.

Ionel Drîmbă și Ileana Gyulai

Carieră modificare

Ion Drîmbă s-a născut la Timișoara într-o familie de origine modestă. Tatăl său lucra la poștă.[4] La vârsta de opt ani, s-a apucat de scrimă pentru a-l urma pe fratele său cel mai mare. A făcut primii pași în acest sport la Asociația „Flacăra roșie” cu antrenorul Andrei Altman.[5] Și-a demonstrat valoarea rapid: de la vârsta de 13 ani a concurat în categoria de seniori (divizia B) la floretă și la sabie. În anul 1959 a câștigat la campionatul național de juniori la ambele probe.[5]

În anul 1960 s-a transferat la CSA Steaua ca angajat civil sub îndrumarea lui Vasile Chelaru.[4] În același an, la vârsta de 18 ani, a devenit campion național de seniori la floretă.[6] A cucerit medalia de argint la floretă și a ajuns în semifinale la sabie la Campionatul European de juniori de la Leningrad. A participat la proba de floretă individual la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma, dar nu a câștigat nici o medalie.[4] La Universiada din 1961 de la Sofia și-a cunoscut viitoarea lui soție, Ileana Gyulai.[6] În anul 1963 a devenit vicecampion mondial de juniori la Gent, și vicecampion universitar la floretă și medaliat cu bronz la sabie la Universiada de la Porto Alegre. În anul următor a fost campion național la ambele arme. A luat parte la patru probe Jocurile Olimpice din 1964 de la Tokyo, unde și-a îmbunătățit rezultatele de la Roma 1960, dar nu a putut urca pe podium.

Alături de Ștefan Ardeleanu, Iuliu Falb, Tănase Mureșanu și Mihai Țiu, a cucerit medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial din 1967 de la Montreal. Pentru această realizare a fost numit maestru emerit al sportului. La Jocurile Olimpice din 1968, cu 19 victorii și două înfrângeri, a câștigat primul titlu olimpic din istoria scrimei românești.[7] A fost declarat cel mai bun scrimer din lume de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS). A fost decorat cu Meritul Sportiv, clasa I,[8] dar nu a primit mașina Fiat și suma de 25.000 de lei pe care statul român i le promisese câștigătorilor unui titlu olimpic.

Nemulțumit de modul în care sportivii de performanță erau tratați în România, a fugit în Republica Federală Germană în 1970, în timp ce era în Paris pentru Challenge-ul Martini, o etapă de Cupa Mondială: a scăpat dintr-un dineu oficial și a găsit refugiu la ambasada vest-germană.[6] Prin urmare, numele său a fost șters din statisticile și documentele oficiale. De pildă, nu a fost menționat în cartea Aur olimpic românesc (1980).[9] El s-a stabilit la Ulm, unde a lucrat ca antrenor pentru Federația Germană de Scrimă.[10] I-a pregătit, printre alții, pe campionii germani Matthias Behr și Alexander Pusch.[5] După doi ani, s-a mutat în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se mai întâi la Tucson, Arizona, apoi la San Francisco, unde și-a înființat școala de scrimă.[4] A lucrat, de asemenea, în Venezuela și în Brazilia, unde a creat un alt club de scrimă la Sao Paolo, lucrând în special cu Antonio Augusto Telles Machado.[5] Acolo s-a recăsătorit și a avut patru copii.[6]

În anul 1996 a decis să revină în România, unde numele său a fost restabilit după Revoluția Română din 1989. A fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer,[5] dar, în ciuda experienței acumulate în străinătate, nu a primit nicio ofertă de angajare și a fost nevoit să-și retragă candidatura la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român deoarece nu îndeplinea una din condițiile solicitate (nu avea studii superioare).[11] Funcția a fost obținută de Ion Țiriac în cele din urmă. Foarte dezamăgit, Ion Drîmbă s-a întors în Brazilia, unde și-a continuat activitatea de antrenor în sudul regiunii Minas Gerais.[12] A pregătit-o, printre altele, pe sabrera Elora Pattaro, care a fost laureată cu argint la Campionatul Mondial pentru cadeți din 2003 de la Trapani.[13] A murit în anul 2006.[9]

Stilul său a fost descris astfel: „Deplasările ușoare, aidoma felinelor, îndelungatele momente de expectativă, ca și finalizarea rapidă și precisă a loviturilor, îl făceau să pară o panteră în acțiune.”.[5]

Distincții modificare

  • Maestru emerit al sportului (1967)
  • Meritul Sportiv, clasa I (1968)
  • Ordinul național „pentru Merit” în grad de ofițer (2000)

Referințe modificare

  1. ^ a b http://www.sports-reference.com/olympics/athletes/dr/ion-drimba-1.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b , Wikipedia în română http://www.druckeria.ro/timisoara-olimpica-medaliat-cu-aur-nerecunoscut-de-catre-comunisti/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b Ion Drîmbă, Sports-Reference.com, accesat în  
  4. ^ a b c d Clement Peter (). „Ionel Drîmbă, floreta noastră de aur!”. sportclasic.ro. 
  5. ^ a b c d e f Nicu, Alexe, ed. (), „Federația Română de Scrimă”, Educației Fizice și Sportului din România (PDF), 1, Bucharest: Aramis, p. 1040, arhivat din original (pdf) la , accesat în  
  6. ^ a b c d Ionuț Tătaru (). „Ionel Drâmbă, primul campion olimpic al scrimei românești”. Antena 3. 
  7. ^ ION DRÎMBĂ, PRIMUL CAMPION OLIMPIC LA SCRIMĂ AL ROMÂNIEI, Eurosport, 12 februarie 2024
  8. ^ „Decretul nr. 1042/1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Sportiv unor sportivi, antrenori și medici sportivi”. Accesat în . 
  9. ^ a b Gabriel Toth (). „Timișoara olimpică: Medaliat cu aur, nerecunoscut de către comuniști”. Druckeria. 
  10. ^ „Fechtsport” (PDF) (în germană). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  11. ^ „Drîmbă sare la beregata lui Țiriac”. Ziarul de Iași. . Accesat în . 
  12. ^ „Cidade de México 1968: curiosidades”. UOL Esporte (în portugheză). 
  13. ^ Jean-Marie Safra (). „La Grande Russie est de retour”. Escrime Internationale (în franceză) (43): 14–17. 

Legături externe modificare

  Materiale media legate de Ionel Drîmbă la Wikimedia Commons