a nu se confunda cu muzicianul Ion Vasilescu (1903 - 1960)

VALJAN, I. (Numele la naștere: Ion Al. Vasilescu) - avocat, judecător, om politic, dramaturg, memorialist (ns. pe 16 dec. 1881, la Turnu Măgurele - m. în 29 apr. 1960, la spitalul Penitenciarului Văcăreşti - București). Tatăl său, originar din Slatina, era Alexandru Vasilescu,  iar mama a fost Elisa Alexandrina Bătășanu, din satul Ciorâca – com Chilia (azi: sat în comuna olteană Făgețelu). Tatăl ajunge șeful vămii la Turnu Măgurele, loc în care se naște viitorul magistrat și dramaturg, Ion Al. Vasilescu, consacrat în literatură ca I. Valjan[1] . Copilul trăiește cu părinții la Turnu Măgurele, până când intră în clasa I, pe care o parcurge la Giurgiu, unde tatăl său, conform, reglementărilor din domeniul vamal, primește un nou loc de muncă. Clasele  a II-a și a III-a le urmează la Ploiești, apoi familia vine la Turnu Severin, unde Ion Al. Vasilescu – Valjan parcurge clasa a IV-a (în anul școlar 1891/1892) și, mai departe, clasele elementare și o parte din cele liceale în cadrul Liceului “Traian” din Turnu Severin, continuate la Liceul “N. Bălcescu” din Brăila, unde l-a avut coleg de bancă pe Panait Cerna (îl reperăm pe Ion Al. Vasilescu - Valjan ca violonist chiar, într-o fotografie brăileană din 1899, probabil la finele liceului).

Ion Valjan
Valjan-ion.jpg
Date personale
Nume la naștereIon Al. Vasilescu Modificați la Wikidata
Născut1881 Modificați la Wikidata
Decedat1960 (79 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
dramaturg
politician
avocat Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiEroare Lua în Modul:Wikidata la linia 794: attempt to concatenate local 'pictureSize' (a nil value)

În 1903 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din Iași și și-a dat doctoratul la Paris[2]. A fost directorul Teatrului National din București în perioada 1923–1924 și director general al teatrelor între 1923–1926. Valjan a fost arestat în 1950; a fost închis la Aiud, la Ocnele Mari și la Pitești.[3]

Opera literarăModificare

Piese de teatruModificare

Comedii

PostumeModificare

  • Teatru. Generația de sacrificiu, București, Minerva, 1985 și Vremea, 1998;
  • Cu glasul timpului. Amintiri, București, Eminescu, 1987 și 1996; Humanitas, 2013[5]
  • Trei crime celebre, București, Garamond, 1994.

Referințe și noteModificare

Vezi șiModificare