Iphiclos din Rodos

Pentru alte persoane cu numele Iphiclos, vedeți Iphiclos.

Iphiclos din Rodos (greaca veche: Ἴφικλος ὁ Ῥόδιος, Iphiklos ho Rhodios) este un personaj minor din mitologia greacă.^[1] Erou local al insulei Rodos din Marea Egee, el a fost conducătorul dorienilor care au pus capăt dominației feniciene din insulă.

Surse literare și versiuni

Episodul este relatat de Athenaios, în lucrarea sa Deipnosophistai (Banchetul filosofilor), care reprezintă o sursă literară relativ târzie, datând de la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea d.Hr.^[2] Autorul declară însă că se bazează pe lucrările azi pierdute ale unor istorici anteriori din patria eroului: Ergias (Rhodiaka)^[3] și Polyzelos (Peri Rhodou).^[4]

Legenda spune că fenicienii pierduseră aproape întreaga insulă și mai stăpâneau doar o cetate foarte puternică și bogată, Achaia, situată în Ialysos, care dispunea încă de numeroase provizii. Sub conducerea lui Phalanthos, ei au rezistat astfel asediului îndelungat din partea dorienilor lui Iphiclos.^[5] Un oracol le-a prezis că nu vor putea fi alungați din cetate până când corbii nu vor deveni albi și nu vor apărea pești în craterele lor (vasele în care se amesteca vinul cu apa, la banchete). Iphiclos a aflat această profeție și a pus la cale un vicleșug, pentru a le submina moralul.^[2]

El l-a mituit pe Larcas, unul din oamenii de încredere ai lui Phalanthos, însărcinat cu aprovizionarea cu apă. A umplut cu pești hidria în care acesta căra apa de la izvor și i-a cerut să verse conținutul în craterul stăpânului său. Între timp, a prins câțiva corbi pe care i-a vopsit cu ghips și i-a lăsat să zboare spre cetate. Phalanthos a zărit corbii albi și a alergat de îndată la crater, unde a găsit peștii. Crezând că profeția s-a împlinit și că a venit sfârșitul stăpânirii feniciene, el a trimis un sol la Iphiclos, cu o propunere de înțelegere care să-i permită părăsirea insulei. Grecul s-a învoit, cu condiția ca fenicienii să predea cetatea cu toate bogățiile ei.^[2]

Phalanthos a socotit că a venit vremea să-și înșele la rândul său dușmanul printr-un vicleșug și a golit de măruntaie burțile unor victime, umplându-le cu aur și argint, pentru a le putea lua cu el. Când Iphiclos a descoperit înșelăciunea, Phalanthos i-a amintit că a jurat să-i lase pe fenicieni să plece cu tot ceea ce puteau căra în burțile lor. Atunci Iphiclos a cerut să fie îndepărtate toate cârmele, vâslele și pânzele de pe corăbiile pe care urmau să se îmbarce fenicienii, spunându-i lui Phalanthos că a jurat să îi pună la dispoziție corăbii și nimic mai mult.^[2]

În cele din urmă, fenicienii au îngropat o mare parte din bogățiile lor și au însemnat locurile pentru a se întoarce într-o bună zi, dar i-au lăsat și lui Iphiclos destule dintre ele. Au plecat cu mâinile goale și nu au mai revenit niciodată în insulă.^[2]

Conform versiunii atribuite lui Polyzelos a acestei legende, profeția oracolului despre corbi și pești era un secret știut doar de un anume Phacas (probabil fenician) și fiica lui, Dorcia. Aceasta din urmă, îndrăgostită de Iphiclos și dorind să se căsătorească cu el, a pus la cale întregul vicleșug. Ea l-a convins pe Larcas să așeze peștii în craterul lui Phalanthos și tot ea a vopsit corbii cu ghips.^[4] Astfel, sfârșitul dominației feniciene din insulă se datorează unui act de trădare, iar acesta dobândește un mobil sentimental.

Rodos

Localizarea insulei pe harta Greciei

Interpretări

Realitatea istorică din spatele mitului este greu de reconstituit. Prezența fenicienilor în Rodos și pretențiile lor hegemonice asupra insulei sau unor părți ale ei sunt menționate și de alte surse, fiind în general acceptate de istoriografia clasică, deși nu puteau fi datate cu precizie.^[6]^[7] Totuși, dovezile arheologice sunt insuficiente pentru a confirma existența unor comunități feniciene de sine stătătoare, iar studiile mai recente înclină să admită doar conlocuirea ca meteci a unor negustori și artizani levantini, relativ puțin numeroși și izolați.^[8] Miturile ulterioare despre ei ar putea reflecta însă memoria locală autentică legată de prezența acestor locuitori străini.^[9]

Note

^ Emmy Patsi-Garin, Επίτομο λεξικό Ελληνικής Μυθολογίας [Mic dicționar de mitologie greacă], Editura Patsi, Atena, 1969, s.v. „Ίφικλος”.
^ ^a ^b ^c ^d ^e Athenaeus, Deipnosophistae, VIII, 61 (360 e – 361 b).
^ Fragmenta historicorum Graecorum, IV, 405.
^ ^a ^b Fragmenta historicorum Graecorum, IV, 481.
^ William Smith, A Dictionary of Greek and Roman biography and mythology, London, 1873, s.v. „Phalanthus”.
^ Cecil Torr, Rhodes in Ancient Times, Cambridge University Press, 1885, pp. 144-147.
^ Max Duncker, History of Greece, vol. I: „From the Earliest Times to the End of the Persian War”, London, 1883, pp. 323-324.
^ Nota Kourou, „Rhodes: The Phoenician Issue Revisited”, în N. Chr. Stampolidis, V. Carageorghis, Sea Routes... Interconnections in the Mediterranean 16th – 6th c. BC (Proceedings of the International Symposium held at Rethymnon, Crete in September 29th – October 2nd, 2002), Athens, 2003, pp. 249-262.
^ J. N. Coldstream, „The Phoenicians of Ialysos”, în Bulletin of the Institute of Classical Studies, vol. 16 (1), 1969, pp. 1-8.

Bibliografie suplimentară

Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă și romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2
Florina Bechet, Toponimia mitică europeană, Editura Universității, București, 2010, ISBN 978-973-737-858-3
Jean-Claude Belfiore, Grand dictionnaire de la mythologie grecque et romaine, Larousse, Paris, 2010, ISBN 203-5856-38-8
Anna Ferrari, Dicționar de mitologie greacă și romană, Editura Polirom, Iași, 2003, ISBN 973-681-148-4
Pierre Grimal, Dicționar de mitologie greacă și romană, Editura Saeculum, București, 2003, ISBN 973-9399-65-7
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, ISBN 973-2900-30-X
N. A. Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2
George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3

Vezi și

[1] Emmy Patsi-Garin, Επίτομο λεξικό Ελληνικής Μυθολογίας [Mic dicționar de mitologie greacă], Editura Patsi, Atena, 1969, s.v. „Ίφικλος”.

[Athenaeus-2] Athenaeus, Deipnosophistae, VIII, 61 (360 e – 361 b).

[3] Fragmenta historicorum Graecorum, IV, 405.

[FHG-4] Fragmenta historicorum Graecorum, IV, 481.

[5] William Smith, A Dictionary of Greek and Roman biography and mythology, London, 1873, s.v. „Phalanthus”.

[6] Cecil Torr, Rhodes in Ancient Times, Cambridge University Press, 1885, pp. 144-147.

[7] Max Duncker, History of Greece, vol. I: „From the Earliest Times to the End of the Persian War”, London, 1883, pp. 323-324.

[8] Nota Kourou, „Rhodes: The Phoenician Issue Revisited”, în N. Chr. Stampolidis, V. Carageorghis, Sea Routes... Interconnections in the Mediterranean 16th – 6th c. BC (Proceedings of the International Symposium held at Rethymnon, Crete in September 29th – October 2nd, 2002), Athens, 2003, pp. 249-262.

[9] J. N. Coldstream, „The Phoenicians of Ialysos”, în Bulletin of the Institute of Classical Studies, vol. 16 (1), 1969, pp. 1-8.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]