Iubita locotenentului francez

Iubita locotenentului francez
Informații generale
Autor	John Fowles
Gen	roman de dragoste roman istoric historiographic metafiction[*][[historiographic metafiction (postmodern literary genre)|​]]
Ediția originală
Titlu original	The French Lieutenant's Woman
Limba	Limba Engleza
Editură	Jonathan Cape
Țara primei apariții	Marea Britanie
Data primei apariții	1969
Număr de pagini	445
OCLC	40359110
Data apariției	10 Noiembrie 1969

Iubita locotenentului francez

Iubita  locotenentului  francez este un roman de ficțiune istorică postmodernă din 1969, realizat de John Fowles. A fost al treilea roman publicat după The Collector (1963) și The Magus (1965). Romanul explorează relația gentlemanului  și naturalistutului  amator Charles Smithson și Sarah Woodruff, fosta guvernantă și femeie independentă de care el  se îndrăgostește. Romanul se bazează pe autoritatea lui Fowles în literatura victoriană, urmând și criticând multe dintre convențiile romanelor de epocă.După publicare, revista bibliotecii American Libraries a descris romanul drept una dintre „Cărțile notabile din 1969”. După popularitatea inițială, editorii au produs numeroase ediții și au tradus romanul în multe limbi; la scurt timp după publicarea inițială, romanul a fost, de asemenea, tratat pe larg de către cercetători . Romanul rămâne popular , figurând atât în ​​conversațiile publice , cât și în cele academice. În 2005, revista Time a ales romanul ca unul dintre cele mai bune 100 de romane în limba engleză publicate între 1923 și 2005. O parte din reputația romanului se bazează pe exprimarea preocupărilor sale literare postmoderne prin concentrarea tematică pe metaficție, istoriografie, metahistorie, critică marxistă și feminism.Din punct de vedere stilistic și tematic, Linda Hutcheon descrie romanul ca un exemplu la un anumit gen postmodern: „metaficția istoriografică.Datorită contrastului dintre Sarah Woodruff independentă și personajele masculine mai stereotipe, romanul primește adesea atenție pentru tratarea problemelor de gen. Cu toate acestea, în ciuda afirmațiilor lui Fowles că este un roman feminist, criticii au dezbătut dacă oferă o perspectivă suficient de transformatoare asupra femeilor. După succesul popular, romanul a creat o moștenire mai mare: romanul a avut numeroase răspunsuri din partea academicienilor și a altor scriitori, cum ar fi A. S. Byatt, și prin adaptare ca film și joc dramatic. În 1981, romanul a fost adaptat ca un film cu același nume cu scenariu de dramaturgul Harold Pinter, în regia lui Karel Reisz și cu Meryl Streep și Jeremy Irons în rolurile principale. Filmul a primit aprecieri critice considerabile și premii, inclusiv mai multe BAFTA și Globuri de Aur. Romanul a fost, de asemenea, adaptat și produs ca piesă britanică în 2006.

Înainte ca Fowles să publice The French Lieutenant's Woman în 1969, el își stabilise deja reputația literară cu romanele sale Colecționarul (1963) și Magul (1965). În timp ce scria Iubita locotenentului francez, el lucra la scenariul pentru adaptarea filmului The Magus (1968).  Mai mult, The Collector (1965) fusese deja adaptat într-un film care câștigase atenția populară a lui Fowles. Fowles a descris principala sa inspirație pentru ca Iubita locotenentului francez să fie o imagine persistentă a unei „femei victoriene”, care s-a dezvoltat ulterior în personajul titular al romanului, Sarah Woodruff. Într-un eseu din 1969 intitulat „Note despre un roman neterminat”, Fowles reflectă asupra procesului său de scriere. El a spus că avea o imagine în toamna anului 1966 a: „O femeie [care] stă la capătul unui chei pustiu și privește spre mare. El a stabilit că ea aparține unei „epoci victoriene” și avea calități „misterioase” și „vag romantice”. El a făcut o notă la acea vreme despre funcția romanului: „Nu încercați să scrieți ceva care unul dintre romancierii victorieni a uitat să scrie; dar poate că unul dintre ei nu a reușit să scrie. Și: Amintiți-vă de etimologia cuvântului. Un roman este ceva nou. Trebuie să aibă relevanță pentru scriitorul de acum - așa că nu vă prefaceți niciodată că trăiți în 1867 sau asigurați-vă că cititorul știe că este o prefăcere. "

Într-un comentariu anexat, datat „27 octombrie 1967”, scrie că a terminat prima versiune a romanului cu aproximativ 140.000 de cuvinte. De-a lungul eseului, Fowles descrie multiple influențe și probleme importante pentru dezvoltarea romanului, inclusiv datoria sa față de alți autori, cum ar fi Thomas Hardy.  În eseu, el descrie surpriza că personajul feminin Sarah a preluat rolul principal în roman.  Mai târziu, Fowles a descris alte influențe care modelează dezvoltarea personajelor, menționând că personajele și povestea femeii locotenentului francez au fost derivate vag din romanul Ourika (1823) al Claire de Duras, care prezintă o aventură tragică între o femeie africană și un militar francez.  Fowles a publicat ulterior o traducere din 1977 a Ourika în engleză.

Context

Înainte ca Fowles să publice The French Lieutenant's Woman în 1969, el își stabilise deja reputația literară cu romanele sale Colecționarul (1963) și Magul (1965). În timp ce scria Iubita locotenentului francez, el lucra la scenariul pentru adaptarea filmului The Magus (1968). Mai mult, The Collector (1965) fusese deja adaptat într-un film care câștigase atenția populară a lui Fowles. Fowles a descris principala sa inspirație pentru ca Iubita locotenentului francez să fie o imagine persistentă a unei „femei victoriene”, care s-a dezvoltat ulterior în personajul titular al romanului, Sarah Woodruff. Într-un eseu din 1969 intitulat „Note despre un roman neterminat”, Fowles reflectă asupra procesului său de scriere. El a spus că avea o imagine în toamna anului 1966 a: „O femeie [care] stă la capătul unui chei pustiu și privește spre mare. El a stabilit că ea aparține unei „epoci victoriene” și avea calități „misterioase” și „vag romantice”. El a făcut o notă la acea vreme despre funcția romanului: „Nu încercați să scrieți ceva care unul dintre romancierii victorieni a uitat să scrie; dar poate că unul dintre ei nu a reușit să scrie. Și: Amintiți-vă de etimologia cuvântului. Un roman este ceva nou. Trebuie să aibă relevanță pentru scriitorul de acum - așa că nu vă prefaceți niciodată că trăiți în 1867 sau asigurați-vă că cititorul știe că este o prefăcere. "Într-un comentariu anexat, datat „27 octombrie 1967”, scrie că a terminat prima versiune a romanului cu aproximativ 140.000 de cuvinte. De-a lungul eseului, Fowles descrie multiple influențe și probleme importante pentru dezvoltarea romanului, inclusiv datoria sa față de alți autori, cum ar fi Thomas Hardy.  În eseu, el descrie surpriza că personajul feminin Sarah a preluat rolul principal în roman.  Mai târziu, Fowles a descris alte influențe care modelează dezvoltarea personajelor, menționând că personajele și povestea femeii locotenentului francez au fost derivate vag din romanul Ourika (1823) al Claire de Duras, care prezintă o aventură tragică între o femeie africană și un militar francez.  Fowles a publicat ulterior o traducere din 1977 a Ourika în engleză.

Rezumatul romanului

Situat la mijlocul secolului al XIX-lea, naratorul indentifica protagonistul romanului, Sarah Woodruff, cunoscuta sub titlul de ,, Iubita ‘’, ,, Tragedia ‘’ sau ,, Tarfa locotenentului francez ‘’. Ea locuieste in orașul de coastă  Lyme Regis, ca o femeie rușinată, presupusă abandonată de un ofițer al navei franceze pe nume Vargurnnes, care s-a întors în Franța și s-a căsătorit. Angajată ca servitoare în gospodăria celei mai evlavioase, doamna Poulteny, își petrecea o parte din timpul liber pe The Cobb, un debarcader de piatră unde se uita la mare.

Într-o zi, Charles Smithson, un domn orfan și Ernestina Freeman, logodnica sa și fiica unui meseriaș bogat, au văzut-o pe Sarah mergând de-a lungul stâncii. Ernestina îi spune lui Charles ceva despre povestea lui Sarah și el devine curios. Deși continuând să o curteze pe Ernestina, Charles are încă câteva întâlniri cu Sarah, întâlnindu-se cu ea clandestin de trei ori. În timpul acestor întâlniri, Sarah îi povestește lui Chales istoria ei și îi cere un sprijin emoțional și social. În aceeași perioadă, el află despre posibila pierdere a moștenirii unchiului său, care s-a logodit cu o femeie suficient de tânără pentru a avea un copil. Între timp, Sam, servitorul lui Charles, se îndrăgostește de Mary, slujnica mătușii  Ernestinei. De fapt, Charles s-a îndrăgostit de Sarah și o sfătuiește să părăsească Lyme pentru Exeter.

Primul final : Charles nu o vizitează pe Sarah, dar se întoarce imediat la Lyme pentru a-și reafirma dragostea pentru Ernestina. Se căsătoresc, deși căsătoria nu devine niciodată deosebit de fericită, iar Charles intră în comerț sub conducerea tatălui Ernestinei, domnul Freeman.  Naratorul observă în mod clar lipsa de cunoștințe despre soarta Saharei. Charles îi spune Ernestinei despre o întâlnire care presupune că este cu ,,Tarfa locotenentului francez’’, dar se bazează pe detalii murdare, iar problema este încheiată.

Naratorul respinge acest final ca pe un vis de zi cu zi al lui Charles, înainte ca evenimentele alternative ale întâlnirii ulterioare cu Ernestina să fie descrisă. Criticul Michelle Phillips Buchberger descrie acest prim final ca ,, o aparență de verosimilitate în ,,finalul fericit’’, tradițional găsit în romanele victoriene actuale. Înainte de a doua și a treia final, naratorul apare ca un personaj care împarte un compartiment de cale ferată cu Charles. Aruncă o monedă pentru a determina ordinea în care le va descrie pe celelalte două posibile finaluri, subliniind plauzibilitatea lor egală. Sunt după cum urmează :

Al doilea final : Charles și Sarah au o întâlnire sexuală nerăbdătoare în care Charles își dă seama că Sarah este fecioară, reflectând la emoțiile sale. În acest timp, Charles își încheie logodna  cu Ernestina și îi propune lui Sarah printr-o scriosoare. Sam, servitorul lui Charles nu reușește să predea scrisoarea și, după ce Charles și-a rupt logodna, tatăl Ernestinei îl dezonorează. Unchiul său se căsătorește și soția sa poartă un moștenitor, asigurând pierderea moștenirii așteptate. Pentru a scăpa de sinuciderea socială și depresia cauzată de logodna sa ruptă,Charles pleacă în străinătate în Europa și America.

Ignorând propunerile lui Charles, Sarah fuge la Londra fără să-i spună iubitului. În timpul călătoriilor lui Charles în străinătate, avocatul său o caută pe Sarah, găsind-o doi ai mai târziu, locuind în casa Chelsea a pictorului și poetului Dante Gabriel Rosseti, unde se bucură de o viață artistică, creativă. Sarah îi arată lui Charles copilul aventurii lor, lăsându-l în speranța că cei trei vor putea fi uniți.

Al treilea final : Naratorul reapare în afara casei la Cheyne Walk 16 și îl întoarce pe al său ceas de buzunar cu cinsprezece minute. Evenimentele sunt la fel ca în finalul al doilea până cand Charles o întâlnește pe Sarah, când reuniunea lor este acră. Noul final nu clarifică procesul copilului și Sarah nu își exprima interesul pentru reînvierea relației . Charles părăsește casa, intenționând să se întoarcă în Statele Unite, întrebându-se dacă Sarah este o femeie manipulatoare, mincinoasă care l-a exploatat.

Personaje

- Naratorul - ca și în alte lucrări de metaficțiune, vocea naratorului intervine frecvent în poveste cu o personalitate proprie. Deși vocea pare a fi cea a lui Fowles, Magali Cornier Michael notează că capitolul 13, care discută rolul autorului și al naratorului în ficțiune, face distincția între rolul autorului în text și cel al naratorului.Alice Ferrebe îl descrie pe narator ca fiind atât o lentilă pentru criticarea rolurilor tradiționale de gen, cât și o perpetuare a perspectivelor asupra identității de gen perpetuate de privirea masculină.

- Sarah Woodruff - principalul protagonist conform naratorului. Fostă guvernantă, devine rușinată după o legătură ilicită, dar neconsumată, cu un comerciant naval francez rănit.Critica feministă Magali Cornier Michael susține că este mai mult un dispozitiv intrigant, care nu poate fi interpretat ca personaj principal, deoarece gândurile și motivațiile sale sunt interpretate doar din perspectiva personajelor masculine exterioare.Sarah oferă o reprezentare a mitului sau simbolului într-o perspectivă masculină asupra femeilor.

- Charles Smithson - personajul principal masculin. Deși născut într-o familie cu legături strânse cu nobilimea, Smithson nu are un titlu, dar are un venit considerabil și o educație considerabilă. La începutul romanului, el este descris atât ca un naturalist casual, cât și ca darwinist.

Deși încearcă să devină un individ luminat și care gândește înainte, naratorul subliniază adesea, prin comentarii asupra acțiunilor și situației lui Smithson, că identitatea sa este puternic înrădăcinată în sistemul social tradițional.  Mai mult, identificarea conflictuală cu forțele sociale, precum știința și religia, îl conduc pe Smithson la o criză existențială.

- Ernestina Freeman - logodnica lui Smithson și fiica unui proprietar de magazine universale din Londra. Spre deosebire de Sarah, temperamentul Ernestinei este mult mai puțin complex și mult mai naiv.

-Sam Farrow - servitorul lui Charles Hackney cu aspirații de a deveni negustor.

De-a lungul romanului, Sam devine modelul naratorului pentru popoarele muncitoare din Marea Britanie victoriană, comparând identitatea lui Sam cu ignoranța lui Charles cu privire la acea cultură.Potrivit criticului David Landrum, tensiunea dintre Sam și Charles Smithson demonstrează în mod important lupta de clasă marxistă, deși acest aspect al romanului este adesea trecut cu vederea de critici care subliniază relația lui Charles cu   Sarah.

- Dr. Grogan - un medic irlandez din orașul Lyme Regis, care sfătuiește ambele familii de clasă superioară din oraș și devine consilier al lui Charles. Educația și interesul său pentru Darwin și alte educații îl fac un bun tovarăș pentru Charles."

- Domnul Freeman - tatăl lui Ernestina, și-a câștigat averea ca proprietar al unui lanț de magazine de draperii si de haine.

- Doamna Tranter - un membru proeminent al societății Lyme Regis, care este prietenă cu Grogan și, în calitate de mătușă maternă, o găzduiește pe Ernestina în timpul șederii sale.

- Doamna Poulteney - o văduvă bogată și, la începutul romanului, angajata lui Sarah Woodruff. Ipocrită și hipersensibilă, personajul ei îndeplinește arhetipul unei ticăloșii de înaltă societate.

-Mary - slugă stereotipă de clasă inferioară a doamnei Tranter și viitoare soție a lui Sam Farrow.

- Montague - Avocatul familiei lui Charles Smithson al unei firme care a existat încă din secolul al XVIII-lea. Cu 2-3 ani mai în vârstă decât Charles, își ajută clientul în căutarea lui Sarah spre sfârșitul romanului.

Stil și structură

La fel ca multe alte romane postmoderne, Fowles folosește mai multe tehnici stilistice și structurale diferite pentru a-și evidenția interesele tematice în ,, Femeia locotenentului francez’’. Când discută despre aceste preocupări stilistice, criticii literari mențin comentarii cu privire la importanța naratorului și a narațiunii, referințele intertextuale la alte opere literare și finalele multiple.

Narațiune

De-a lungul romanului, vocea narativă omnisciană, alături de o serie de note de subsol, se reflectă cu un ton obiectiv pe o serie de dispozitive de complot, dificultatea autorului de a controla personajele. Convențiile care sunt așteptate de la un,, roman  victorian’’ ; și, analiza diferențelor dintre obiceiurile și clasa secolului al XIX-lea. Naratorul a revenit adesea la subiecte de interes pentru literatură și știință din acea perioadă, la fel ca teoriile lui Charles Darwin și Charles Lyell, politica radicală a lui Karl Marx, și lucrările lui Matthew Arnold, Alfred, Lord Tennyson, and Thomas Hardy.

Printr-o voce metaficțională și metaistorică, narațiunea contemporană, postmodernă pune la îndoială rolul autorului și al istoricului în gândirea trecutului. În acest articol se discută după utilizarea paratextului sau a textului contextualizant tipărit în carte, cum ar fi notele de subsol și epigrafele.

Deboarh Bowen sustine că paratextul îl obligă pe cititor, la fel ca în alte lucrări postmoderne să regândească importanța unui astfel de material periferic care, în alte contexte, va fi trecut cu vederea în privința preferinței pentru textul principal. În loc să completeze frumos complotul principal și să adauge sens, aceste elemente paratextuale pot distrage atenția de la eficacitatea romanului și pot provoca autoritatea vocii narative.

Intertextualitate

Dincolo de intervenția naratorului și de sublinierea interpretărilor particulare ale textului, abordarea metaficțională a cărții se bazează adesea pe referințe intertextuale pentru a oferi comentarii suplimentare.

În epigrafele fiecărui capitol, cartea indică o serie de texte și idei importante din secolul al XIX-lea. Parțial, referințele la alte texte acționează în ,, joc ironic ‘’, parodiat de modul în care romanul emulează alte convenții victoriene de-a lungul textului. Linda Hutcheons descrie lucrările lui Willian Thackery, George Eliot, Charles Dickens, Froude și Thomas Hardy ca inspirații directe pentru această parodie. În discuția sa despre știință și religie din roman, John Glendening remarcă faptul că ambele comentarii ale personajelor, la pubicațiille lui Darwin, împreună cu epigrafele menționând acele lucruri, contribuind direct la noul accent pe știința care înlocuiește religia.

În mod similar, citându-l pe Marx cu primul epigraf, împreună cu mai multe epigrafe, romanul direcționează atenția tematică asupra problemelor socio-economice din cadrul romanului. Deborah Bowen descrie criticii literari care se luptă să găsească lecturi ale epigrafelor care explorează temele romanului și susține ca relația slabă dintre epigrafe și text ,,disperseaza autoritatea vocii narative, distrugându-i astfel puterea de a vorbi ca filolog’’. Pentru Bowen, epigrafele susțin satira convențiilor de ficțiune victoriene din roman.

Mai multe finaluri

Adesea criticii vor comenta finalul multiplu al romanului. Fiecare oferă un posibil final pentru căutarea lui Sarah către Charles: primul se încheie cu Charles, căsătorindu-se cu Ernestina, al doilea cu stabilirea cu succes a unei relații cu Sarah și al treiea cu Charles aruncat înapoi în lume fără parteneră.

Michelle Phillips Buchbergers discută despre acest final ca o demonstrație a ,, respingerii Fowler a unei mimesis înguste’’  a realității ; mai degrabă Fowles prezintă această multiplicitate de finaluri pentru a evidenția rolul autorului în alegerile de complot. Nu este suficient să sugerăm că romanul cu finalurile sale multiple este un simplu experiment cu formă naratuivă. ,, Mai este ceva în el’’, după cum spune Mandal, ,, un impas care rezistă oricărei rezoluții diecte a poveștii’’. La urma urmei, forma unei narațiuni este determinată de conținutul ei. Este Sarah Woodruff,, conținutul cărui personaj produce posibilități multiple și contradictorii’’ pentru narațiune.

Teme

Deși este un bestseller, romanul a primit, de asemenea, un control semnificativ de către criticii literari. Mai ales în timpul anilor 1960 și 70, un roman cu o mare popularitate și o analiza academica semnificativa este de neobișnuit; în studiul literar, canonul și apărătorii săi academici s-au focusat adesea pe lucrări „mari literare” care nu aveau mari urmări populare.

În studiul său despre postmodernism, Linda Hutcheon a descris binarul de interes popular și academic al femeii locotenentului francez ca un paradox similar cu binarele tematice postmoderne produse în conținutul romanului.Datorită importanței sale de la publicare, romanul a primit o varietate de reexaminări academice diferite în lumina numeroaselor abordări critice și tematice. Unele dintre cele mai populare preocupări pentru roman sunt discutarea genului, în special întrebarea „Este romanul un roman feminist?”, Implicarea sa în concepte metaficționale și metaistorice și tratamentul său asupra științei și religiei.

Geneza

Romanul creează o serie de binare între bărbați și femei. Michelle Phillips Buchberger susține că Femeia locotenentului francez, împreună cu Fowles, două romane anterioare The Collector (1963) și The Magus (1965), descrie un binar fundamental între personajele masculine și feminine: personajele feminine acționează ca un set de elită de „creatori” "sau" personaje educate, vizionare și predominant feminine "care oferă facilitarea evoluției" în termeni existențiali "a" colecționarilor "masculini, ale căror trăsături sunt prezente în toți protagonistii masculini defecți ai lui Fowles.

Deși recunoaște astfel de binare în rolul personajelor, criticul Alice Ferrebe nu tratează aceste binare ca elemente tematice necesare. Mai degrabă, binarele demonstrează ceea ce ea numește o „politică scopică” de gen, sau o politică creată de o privire (care nu este diferită de „privirea masculină” observată în studiile cinematografice), care construiește un gen artificial binar de gen în primele romane ale lui Fowle (spre deosebire de la o multiplicitate de genuri construite social).Pentru Ferrebe, acest binar creează o tensiune, mai ales cu Sarah, care devine un „alt” violent fetișizat și obiectivat, diferențiat de personajele masculine precum Charles.

Roman feminist

O serie de critici au tratat romanul ca pe un roman feminist. Naratorul romanului demonstrează și proclamă o abordare feministă a femeilor: Sarah este prezentată ca o femeie mai eliberată și mai independentă, în comparație cu celelalte personaje feminine model, cum ar fi Ernestina și mătușa ei. Într-un interviu din 1985 realizat de Jan Relf, ​​Fowles s-a declarat „feminist”.

Magali Cornier Michael critică această lectură a textului, spunând că dependența covârșitoare a romanului de perspectiveleasupra femeilor și feminismului împiedică romanul să îndeplinească obiectivele feministe.în mod similar, Michelle Phillips Buchberger susține că Iubita locotenentului francez, împreună cu cele două romane anterioare ale lui Fowles The Collector (1963) și The Magus (1965), au proclamat un „pseudo-feminism” în timp ce susțineau unele idei feministe; dar, spune ea, sunt pătrunși de un „fetișism [de femei care] perpetuează ideea de femeie ca„ altă ”upra femeilor și feminismului împiedică romanul să îndeplinească obiectivele feminist.

În mod similar, Michelle Phillips Buchberger susține că Femeia locotenentului francez, alături de cele două romane anterioare ale lui Fowles The Collector (1963) și The Magus (1965), au proclamat un „pseudo-feminism” în timp ce susțineau unele idei feministe; dar, spune ea, sunt pătrunși de un „fetișism [de femei care] perpetuează ideea de femeie ca„ altă.

Alice Ferrebe mai observă că, în ciuda încercărilor lui Fowles de a critica valorile masculine, romanele sale rămân fantezii masculine demonstrative ale „compromisurilor și contradicțiilor” create de situația de gen în care scria.

Alți critici literari, precum William Palmer, Peter Conradi, Bruce Woodcock și Pamela Cooper, au criticat, de asemenea, afirmațiile lui Fowles față de o perspectivă și o reprezentare feminista.Prezentarea lui Sarah de către Fowles, unul dintre cele mai enigmatice personaje feminine din istoria literară, este, de asemenea, informată psihanalitic. Fowles însuși era interesat de psihologia bărbaților și femeilor.Enigma feminității, mitul masculinității și imposibilitatea relației bărbat-femeie sunt câteva dintre temele cruciale. Prin răspândirea deliberată a minciunilor despre Sarah și relația ei cu Charles, Fowles aduce în mod strălucit diferitele aspecte ale feminității care au potențialul de a autentifica, amenința și expune vanitatea subiecților masculini.

Metaficțiune, istoriografie și metahistorie

În studiul său important al postmodernității și al poeticii sale în literatură, Linda Hucheon descrie acest roman ca fiind definitiv al unui gen pe care îl numește „metaficție istoriografică”.

Ea definește acest gen postmodern drept „romane cunoscute și populare, care sunt ambele intens autoreflexive, dar paradoxal pretind, de asemenea, la evenimente și personaje istorice.

În mod tipic postmodern, acest gen de ficțiune combină crearea de narațiuni imaginate cu critici asupra diferitelor moduri în care creăm cunoștințe, cum ar fi istoria și literatura.

Importantă pentru discuția ei despre stilul postmodern al genului, narațiunea autoreflexivă a femeii locotenentului francez face legătura între diferite discursuri care de obicei rămân separate, precum istoria academică, critica literară, filosofia și literatura.

Reprezentările textului din trecut introduc perspective anacronice asupra timpului și a personajelor. De exemplu, în articolul ei bazat pe studii career, „Romantic Romantic, Gender and Heterosexuality”, Lisa Fletcher susține că Femeia locotenentului francez, bazându-se pe o „bună poveste de dragoste” ca mijloc central de reprezentare a trecutului, proiectează un contemporan sexualitate hetero-normativă asupra istoriei Angliei victoriene.

Pentru Fletcher, tratamentul paradoxal al lui Fowles față de Sarah atât ca personaj victorian, cât și ca „femeie modernă” dorită, prin gesturi feministe și tensiune sexuală între Charles și Sarah, limitează personajele istorice și experiența lor la romantismul heterosexual stereotip. Fletcher consideră că, în general, textul creează o perspectivă stereotipă și limitată asupra trecutului, în esență „heterosexualizând trecerea (și relația cu) istorie”.

Știință și religie

Accentul pus pe o relație conflictuală între știință și religie apare frecvent atât în ​​studiile istorice ale istoriei victoriene, cât și în romanele neo-victoriene.

În capitolul său despre Femeia locotenentului francez din cartea sa, Evoluție și Iisus necrucificat, John Glendening susține că romanul lui Fowles este unul dintre primele romane neo-victoriene care se ocupă de dinamica creată între știință și religie în identitatea victoriană. Glendening notează că, în general, „ideile și convențiile creștine devin adecvate în slujba unei versiuni seculare și extinse a adevărului”.Glendening spune că Fowles folosește comentarii asupra darwinismului „pentru a comenta personaje și experiența lor și pentru a transmite o viziune asupra realității naturale și umane opuse doctrinei creștine și, în limitele supuse filozofiei existențialiste”.În general, Glendening vede ideile de știință și religie ca fiind centrale pentru identitățile personale și sociale care se dezvoltă în cadrul romanului, dar creând binare simbolice conflictuale. El sugerează că Fowles manevrează aceste forțe conflictuale pentru a favoriza o auto-revelație existențială expusă prin personajul principal al lui Smithson, ducând la concluzia că „libertatea implicită în acceptarea înstrăinării ar trebui exercitată pentru a o depăși.

Recepție contemporană

Romanul a primit o atenție critică mixtă la publicarea inițială. Criticii și-au concentrat atât lauda,cât și critica asupra stilului, complotului și abordării metaficțiunii și metaistoriei. Urmăoarele exemplifică acele  răspunsuri.

Revista New York Times din noiembrie 1969 de Christopher Lehmann-Haupt avertiza că ,, să fim siguri că există doar un butuc pe foc. Dacă, din nefericire îți lipsește șemineul prin care ar trebui citită această carte, pune un ceas cu alarmă. ‘’

Lehmann-Haupt a gasit cartea ca fiind ,, irezistibil de romancieră pe care a degizat-o într-un romantism victorian’’, totuși construcția metaficțională până la final ,,explodează pozitiv toate presupunerile sensibilităților noastre victoriene.’’ Revista ,, Time’’ din noiembrie 1969 a descris romanul ca fiind ,, talent inventiv și pătrunzător la locul de muncă pe acea formă arhaică’’. În martie 1970, revista ,, American Libraries’’ a numit romanul drept unul dintre ,, cărțile notabile din 1969’’, numindu-l ,, o îmbinare reușită a două lumi, așa cum scrie autorul în terminologia modernă a erei  victoriene.’’ Nu toate recenziile au fost pozitive; de exemplu, Roger  Sale din The Hudson Review a criticat în mare măsură romanul, spunând:,, Uneori se pare că comentariul nu este atât de rău, iar romanul îngrozitor, dar în altele Fowles face ca romanul să funcționeze și comentariile sunt jenant de vulgare.’’ În cele din urmă, recenzorul a ajuns la concluzia că romanul a fost ,, poticnit și obosit și mult prea lung, dar curios și atrăgător.’

Istoria publicării

Romanul a fost retipărit în numeroase ediții și tradus în multe limbi: taiwaneză, daneză, olandeză, finlandeză, maghiară, italiană, norvegiană, portugheză, chineză, germană, rusă, poloneză și spaniolă.Romanul a fost publicat inițial în 1969 de Little Brown and Company atât în ​​Boston, cât și în Toronto. Romanul a fost publicat, de asemenea, într-o serie de ediții în limba engleză de la diferiți editori, reprezentați în lista următoare (cu data publicării în paranteză). Associated Reprinting Co. (1969)

• Cape (June 1969)
• International Collectors Library (1969)
• Jonathan Cape (1969)
• New American Library of Canada (1969)
• Penguin (1969)
• Triad Granada (1969)
• Trinity Press (1969)
• New American Library (1970)
• Penguin (December 1970)
• London World Books (1971)
• Panther (1971)
• Triad Granada (1977)

Franklin Library (Privately Printed, 1979)

• NAL/Dutton (Oct. 1981)
• New York American Library (1981)
• Penguin (Oct. 1981)
• Pan Books in association with Jonathan Cape (1987)
• New American Library (1989)
• Soho Press, Inc. (1990)
• William A. Thomas Braille Bookstore (1990)
• Hodder & Stoughton Educational (1991)
• Picador (1992)
• Buccaneer Books, Inc. (1994)
• Vintage (1996)

Back Bay Books (1998)

Moștenire

Popularitatea generală a femeii locotenentului  francez a inspirat mai multe răspunsui în roman, mai ales lucrarea altor autori și adaptarea la film și teatru

Raspuns literar

Cel mai proeminent răspuns al romanului este A.S. Romanul câștigător al premiului Booker din 1990 al lui Byatt, Deținere. Ea își descrie romanul în mod deliberat la modelul metafuncției postmoderne pe care criticii și-au descris motivația pentru a răspunde în eseurile ei din ,,Despre istorii și povești’’, spunând:

Fowles a spus că naratorul din secolul al XIX-lea își asumă atotștiința unui zeu. Cred că este mai degrabă opusul- acest tip de narator de ficțiune se poate strecura mai aproapte de sentimentele și viața interioară a personajelor-precum și furnizarea unui refren grecesc  decât a unei mimici la persoana întâi. În ,, Posesie’’, am folosit acest tip de narator în mod deliberat de trei ori în narațiunea istorică-întotdeauna pentru a spune ceea ce istoricii și biografii ficțiunii mele nu au descoperit niciodată, întotdeauna pentru a spori intrarea imaginativă a cititorului în lumea textului.

Adaptare

Romanul a fost adaptat ca un film în 1981, scris de dramaturgul Harold Pinter și regizat de Karel Reisz. Personajul de producție a inclus compozitorul Carl Davis și cinematograful Freddie Francis. Filmul cu Meryl Streep și Jeremy Irons în rolurile principale a fost nominalizat la cinci premii Oscar: Steep a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță și filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cea mai bună scriere, dar ambele au pierdut în fața lui On Golden Pond. Strepp a caștigat BAFTA și un Glob de Aur pentru cea mai bună actriță. Muzica filmului și sunetul au câștigat BAFTAs, în ciuda faptului că nu au câștigat Oscarul. Pinter a fost nominalizat la premiul de  GLOBUL DE AUR pentru cel mai bun scenariu și munca în ansamblu în categoria CEL MAI BUN FILM-DRAMĂ.

În 2006 o versiune scenică a lui Mark Healy a făcut un turneu în Marea Britanie

Tot în 2006 BBC RADIO 4 a produs o adaptare a două episoade de o oră, cu John Hurt în rolul principal .

Note

Michelle Phillips Buchberger citează următoarele în discuția sa despre dezbatere: William J. Palmer, Fiction of John Fowles: Tradition, Art, and the Loneliness of Selfhood (Columbia: University of Missouri Press, 1974), p. 75; Peter Conradi, John Fowles (Londra: Methuen, 1982), p. 91; Bruce Woodcock, Male Mythologies (Brighton: Harvester, 1984), p. 15; și o discuție a criticilor lui Cooper în „An Unholy Inquisition: John Fowles and Dianne Vipond (1995)”, repr. în John Fowles, Wormholes: Essays and Occasional Writings, ed. de Jan Relf (New York: Henry Holt, 1998), pp. 365–84.

Pentru o listă mai largade recenzii vedem ” Femeia locotenentului francez” arhivată in data de 10 mai 2016 la Wayback Machine, baza de date a Universității din Illinois despre bestsellerurile americane din secolul XX. Multe dintre recenzii nu sunt disponibile online, nici digitalizate de bazele de date academice majore.

Referinte

"A Listing of New Books". The New York Times: 44. 10 November 1969.

• ^ Jump up to:^{a b c} Warburton 166.
• ^ Jump up to:^{a b} "Notable Books of 1969". American Libraries. 1 (3): 276–277. March 1970. JSTOR 25617844.
• ^ Jump up to:^{a b c} Hutcheon 20–21.
• ^ "All Time 100 Novels". Time. 16 October 2005. Retrieved 25 May 2010.
• ^ Jump up to:^{a b c} Hutcheon 5.
• ^ Jump up to:^{a b} Fowles, "Notes on an Unfinished Novel", 143-144.
• ^ Jump up to:^{a b} Fowles, "Notes on an Unfinished Novel", 136.
• ^ Fowles, "Notes on an Unfinished Novel", 138.
• ^ Fowles, "Notes on an Unfinished Novel", 150
• ^ Jump up to:^{a b} Fowles, "Notes on an Unfinished Novel", 139-149.
• ^ Buchberger 149.
• ^ Michael "Who is Sarah?" 227.
• ^ Ferrebe.
• ^ Jump up to:^{a b c} Michael "Who is Sarah?" 225-235.
• ^ Gledening 129–136.
• ^ Jump up to:^{a b c} Landrum 103–104
• ^ Didžiulytė, Margarita. Imitation and Parody of the Victorian Novel In John Fowle's "The French Lieutenant's Woman". Vilnius University Master Paper, 2006. Retrieved 25 November 2013
• ^ Fletcher; Hutcheon.
• ^ Jump up to:^{a b c} Bowen 70.
• ^ Bowen 67-69
• ^ Jump up to:^{a b} Hutcheon 45.
• ^ Glendening 118–125.
• ^ Buchberger 147.
• ^ Mandal 2017, pp. 278-294
• ^ Buchberger 136.
• ^ Ferrebe 207–210.
• ^ Ferrebe 216–218
• ^ Jump up to:^{a b} Buchberger 133.

1.     Buchberger 145.

2.   ^ Ferrebe 223.

3.   ^ Mandal 2017, pp. 278-298

4.   ^ Fletcher 31

5.   ^ Fletcher 31–34.

6.   ^ Fletcher 41.

7.   ^ Glendening 113.

8.   ^ Glendening 119.

9.   ^ Glendening 133.

10. ^ Jump up to:^{a b} "On the Third Try, John Fowles Connects". Retrieved 1 November 2013

11.^ "Books: Imminent Victorians"Time

12.^ Jump up to:^{a b} doi10.2307/3849678JSTOR3849678

13.^ Jump up to:^{a b c} "Fowles, John: The French Lieutenant's Woman"the original. Retrieved 1 November 2013

14.^ A.S. Byatt On Histories and Stories (2001), p. 56. qtd in Fletcher 30.

15. ^ "The 54th Academy Awards (1982) Nominees and Winners". Retrieved 3 March 2014

16.^ Jump up to:^{a b} "Past Winners and Nominations: Film Nominations 1981". Retrieved 3 March 2014

17. ^ "Meryl Streep's Academy Awards"the original. Retrieved 3 March 2014

18.^ Jump up to:^{a b} "The French Lieutenant's Woman (1981)"The New York Times. Retrieved 3 March 2014

19.^ "Theatre review: The French Lieutenant's Woman at Yvonne Arnaud Theatre, Guildford, and touring". Retrieved 2 January 2014

20.                    ^ "John Fowles - The French Lieutenant's Woman". Retrieved 14 October 2017

21.                      

LUCRARI  CITITE

Bowen, Deborah (iarna 1995). „The Riddler Riddled: Reading the Epigraphs in John Fowles’s„ The French Lieutenant’s Woman ””. Jurnalul tehnicii narative. 25 (1): 67-90. JSTOR 30225424

Buchberger, Michelle Phillips (2012). „Romanele lui John Fowles din anii 1950 și 1960”. Anuarul studiilor engleze.Asociația de cercetare umanistă modernă. 42: 132-150. doi: 10.5699 / yearenglstud.42.2012.0132. JSTOR 10.5699 / yearenglstud.42.2012.0132

Ferrebe, Alice (2004).„Privirea magului: politica sexuală / scenică în romanele lui John Fowles”. Journal of Narrative Theory. 34 (2): 207–226. doi: 10.1353 / jnt.2004.0010.

Fletcher, Lisa (2003). „Istorie romantică, gen și heterosexualitate: Femeia locotenentului francez a lui John Fowles și Posesia lui A.S. Byatt” (PDF). Journal of Interdisciplinary Gender Studies. 7 (1 și 2): 26–42.

Fowles, John (1977) [1969]. „Note despre un roman neterminat”. În Malcolm Bradbury (ed.). Romanul de astăzi: scriitori contemporani despre ficțiunea modernă. Manchester University Press.ISBN 978-0-7190-0677-7.

Glendening, John (2013). „Evoluția și Isus necrucificat: femeia locotenentului francez”. Știință, religie și romanul neo-victorian: Ochiul ihtiosaurului. Routledge. pp. 109–135. ISBN 978-1-134-08827-0.

Hutcheon, Linda (1988). O poetică a postmodernismului: istorie, teorie, ficțiune. New York: Routledge. ISBN 0-415-00705-4

Landrum, David W. (primăvara 1996). „Rescrierea lui Marx: emancipare și restaurare în femeia locotenentului francez”. Literatura secolului XX. 42 (1 (John Fowles Issue)): 103-113. doi: 10.2307 / 441678. JSTOR 441678.

Michael, Magali Cornier (vara 1987). „„ Cine este Sarah? ”: O critică a feminismului femeii locotenentului francez”. Critică: studii în ficțiunea modernă. 28 (4): 225–36. doi: 10.1080 / 00111619.1987.9936460.

Mandal, Mahitosh (2017). „„ Ochii în care s-ar putea îneca un bărbat ”: Mitul falic și feminitatea în Femeia locotenentului francez a lui John Fowles.” Studii literare interdisciplinare: un jurnal de critică și teorie (19.3). https://muse.jhu.edu/article/672189/pdf https://www.jstor.org/stable/10.5325/intelitestud.19.3.0274

Warburton, Eileen (primăvara 1996). „Cenușă, cenușă, toți cădem: Ourika, Cenușăreasa și femeia locotenentului francez”. Literatura secolului XX. 42 (1): 165–186. doi: 10.2307 / 441682. JSTOR 441682