Ivan Koșeliveț
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Cernigov⁠(d), Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (91 de ani) Modificați la Wikidata
München, Germania Modificați la Wikidata
Cetățenie Germania
 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
 Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
critic literar[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba ucraineană Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiNijînskîi derjavnîi universîtet imeni Mîkolî Hoholea[*][[Nijînskîi derjavnîi universîtet imeni Mîkolî Hoholea (university in Ukraine)|​]]
PatronajUniversitatea Liberă Ucraineană[*]  Modificați la Wikidata

Ivan Maksimovîci Koșeliveț (în ucraineană Іван Максимович Кошелівець), pe numele real: Iareșko (în ucraineană Ярешко) (n. , Cernigov⁠(d), Imperiul Rus – d. , München, Germania) a fost un critic și istoric literar, publicist, editor, traducător, memorialist și activist social ucrainean. A fost doctor în filosofie și lector la Universitatea Ucraineană Liberă din München (Germania), membru al Societății Științifice Șevcenko și al Academiei de Științe a Ucrainei.

Biografie

modificare

S-a născut într-o familie de țărani din satul Velîka Koșelivka, ținutul Nijîn, gubernia Cernigov, Imperiul Rus (acum sat în raionul Nijîn din regiunea Cernihiv a Ucrainei). În 1930 a absolvit Institutul de Educație Publică din Nijîn, după care a lucrat ca învățător la o școală. În anii 1931-1933 a lucrat ca lector al Institutului de Educație Populară din Kremenciuk. În 1933 a fost acuzat de naționalism ucrainean, concediat de la locul de muncă și privat de dreptul de a preda în instituțiile de învățământ superior.

A predat ca profesor la școala secundară din Nijîn. În 1938 a primit permisiunea de a ține cursuri individuale de istoria literaturii ucrainene vechi la Institutul Pedagogic din Nijîn. În 1940 și-a început studiile de doctorat (studii postuniversitare) la Institutul de Literatură al Academiei de Științe a URSS. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat la ziarul „Nijînski visti”.

A emigrat în 1944, iar în 1946 se afla într-un lagăr pentru persoane strămutate din Tirol (Austria). Începând din 1947, aflat la Salzburg (Austria), împreună cu alți scriitori ucraineni care au emigrat din URSS, a început să publice revista „Літаври” (Litavrî). Aici a fost publicat primul său articol „Notatkî pro ukrainskîi roman” (Note despre romanul ucrainean).

În același timp, a făcut cunoștință cu Volodîmîr Kubiiovîci, care i-a oferit un loc de muncă în redacția „Ențîklopedia ukrainoznavstva” (Enciclopedia Ucrainei). Începând din 1957 a fost membru al colegiului de redacție și șef al departamentului de literatură. A scris un număr mare de articole pentru Enciclopedia Ucrainei.

Între anii 1951 și 1955 a editat pagina literară a revistei „Suceasna Ukraina” (Ucraina modernă, publicată la München). Ulterior, pe baza ei, a fost creată „Ukrainska literaturna gazeta” (Gazeta literară ucraineană), pe care Koșeliveț a redactat-o în perioada 1955-1960 împreună cu Iurii Lavrinenko. La sfârșitul anului 1960 revistele „Suceasna Ukraina” și „Ukrainska literaturna gazeta” au fuzionat, iar în ianuarie 1961 a început publicarea unui reviste literară-socio-politică intitulată „Suceasnist” („Contemporanul”). Ivan Koșeliveț a fost redactor-șef al Suceasnist în perioadele 1961-1966, 1976-1977 și 1983-1984.

În 1992, pentru prima dată după o lungă pauză, a putut să călătorească în Ucraina. Ulterior a fost de mai multe ori la Kiev, unde și-a prezentat cartea dedicată Ioanei d'Arc.

A fost căsătorit din 1959 cu poeta, prozatoarea și pictorița ucraineană Emma Аndrievska. A murit și a fost îngropat în München.

Cu scopul de a perpetua memoria lui Ivan Koșeliveț, redactorul-șef al revistei internaționale Sobornost, Oleksandr Deko, a fondat în 1999 Premiul literar internațional Ivan Koșeliveț.

Activitatea literară

modificare

A tradus scrieri filosofice și artistice, mai ales operele lui Friedrich Nietzsche, Denis Diderot, Franz Kafka.

A fost inițiatorul și editorul mai multor cărți, printre care:

  1. «Панорама найновішої літератури в УРСР. Поезія. Проза. Критика» (Panorama literaturiii contemporane din RSSU. Poezie. Proză. Critică, New York, 1963; compilator și editor; ediția a II-a completată, 1974);
  2. «Симоненко В. Берег чекань» (München, 1965, 1973, retipărire la Kiev, 2001; compilator);
  3. «Україна 1956–1968: Збірник документів українських дисидентів» (Ucraina 1956-1968: Colecția de documente ale disidenților ucraineni, în poloneză; Paris, 1969; Varșovia, 1986; compilator);
  4. «Статті й промови з національного питання Миколи Скрипника» (Articole și discursuri cu privire la problema națională ale lui Mîkola Skrîpnîk, München, 1974; compilator și editor);
  5. «Сверстюк Є. Вибране» (München, 1979; compilator)[1].

Scrieri (selecție)

modificare
  • Нариси з теорії літератури (Eseuri cu privire la teoria literaturii). München, 1954
  • Сучасна література в УРСР (Literatura contemporană în RSS Ucraineană). New York, 1964
  • Микола Скрипник (Mîkola Skrîpnîk). München, 1972; Kiev, 1993
  • Олександр Довженко. Спроба творчої біографії (Oleksandr Dovjenko. Încercare de a crea o biografie creativă). München, 1980
  • Розмови в дорозі для себе. Фрагменти спогадів та інше (Conversații pe drumul către sine. Fragmente de amintiri și multe altele). München, 1985; ed. a II-a, Kiev, 1994
  • Літературний процес, дещо з віддалі. Paris, 1991
  • «Про близьке й далеке, або Мені 85» / Сучасність, 1993
  • Жанна д'Арк: Літературна біографія (Ioana d'Arc: Biografie literară). Kiev, 1997.
  1. ^ Енциклопедія історії України: У 10 т. / Редкол.: В. А. Смолій (голова) та ін. — Київ : Наук. думка, 2008. — ISBN 978-966-00-0855-4. Том 5 : Кон—Кю. — 2008.— Сторінка 259.

Bibliografie

modificare
  • Біляїв Володимир. «На неокраянім крилі…» — Донецьк: Східний видавничий дім, 2003. — 348 с.
  • Бойко Ю. 70-ліття Івана Кошелівця. «Сучасність», 1977, № 12
  • Бойчук Б. Іван Кошелівець //Спомини в біографії. — К.: Факт, 2003. — С. 60-65.
  • Дроздовська О. Кошелівець Іван Максимович. «Українська журналістика в іменах», вип. 5, 1998
  • Жулинський М. Слово на 90-ліття. «Слово і час», 1998, № 1
  • Іван Кошелівець: Некролог. «ЛУ», 1999, 11 лют.
  • Клиновий Ю. Опис літературознавчих і літературно-критичних праць Івана Кошелівця // Слово. Збірник 7. — Едмонтон, 1978. — С. 193–196.
  • Ковалів Ю. І. Кошелівець Іван Максимович // Українська літературна енциклопедія: У 5 т. — К.: Українська енциклопедія ім. М. П. — Бажана, 1995. — Т. 3. — С. 39.
  • Ковальчук О. Кошелівець Іван Максимович.— В кн.: Українські історики XX століття: Біобібліографічний довідник, вип. 2, ч. 3. К., 2006.
  • Лущій С. «Редактором зробила мене війна» // Літературна Україна. — 2007. — 27 грудня. — С. 1, 7.
  • Одарченко П. Іван Кошелівець: До 80-ліття з дня народження // Українська література: Збірник вибраних статей. — К.: Смолоскип, 1995. — С. 221–232.
  • Реп'ях С. Між Сциллою і Харибдою (Іван Кошелівець). — Луцьк, 2003.
  • Реп'ях С. Між Сциллою і Харибдою // Літературний Чернігів. — № 4(40), 2007. — С. 157–173.Format:Стаття
  • Слабошпицький М. Наука безстрашної думки (Іван Кошелівець) // Не загублена українська людина (55 портретів з української діаспори). — К.: Ярославів Вал, 2004. — С. 430–440.
  • Кошелівця Івана імені Міжнародна літературна премія // Степаненко М.І. Літературні, літературно-мистецькі премії в Україні: наукове видання – Полтава: ПП Шевченко Р.В., 2014. – с. 182-185.
  • Тарнашинська Л. Іван Кошелівець, відомий і невідомий // Слово і час. — 1999. — № 4/5. — С. 19-21.
  • Тарнашинська Л. Літературнокритична думка Івана Кошелівця як альтернатива офіційному дискурсу // Презумпція доцільності: Абрис сучасної літературознавчої концептології. — К.: Вид. дім «Києво-Могилянська академія», 2008. — С. 304–317.
  • Українська діаспора: літературні постаті, твори, біобібліографічні відомості / Упорядк. В. А. Просалової. — Донецьк: Східний видавничий дім, 2012. — 516 с.

Legături externe

modificare
  • О. Г. Астаф'єв (). „Кошелівець Іван Максимович”. Format:ЕСУ. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)