Ivan Vladimirovici Miciurin
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Ivan Vladimirovici Miciurin | |
 Ivan Vladimirovici Miciurin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Pronsk County[*], Imperiul Rus |
| Decedat | (79 de ani)[2][3][4][5] Miciurinsk, Rusia |
| Înmormântat | Miciurinsk |
| Cetățenie |  Imperiul Rus.svg){kind=small} Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă URSS |
| Ocupație | botanist[*] genetician[*] pomologist[*] inginer |
| Activitate | |
| Domeniu | biologie botanică |
| Organizații | Academia de Științe a URSS[*] |
| Doctoranzi | Q4146042[*] Q4203565[*] Pavel Yakovlev[*] |
| Premii | Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roșu al Muncii Order of Saint Anna, 3rd class[*] Merited Engineering Scientist of the RSFSR[*] |
Modifică date / text  | |
Ivan Vladimirovici Miciurin (în rusă: Иван Владимирович Мичурин, n. 27 octombrie, 1855, Dolgoe, astăzi Miciurovka (Reazan) – d. 7 iunie 1935, Kozlov, astăzi Miciurinsk (Tambov)) a fost un botanist rus, practician al selecției plantelor, membru de onoare al Academiei Sovietice de Științe. În România a rămas cunoscut sub denumirea de „Grădinarul Miciurin”.
În 1875 își începe activitatea care îl va face celebru, selecția pomilor fructiferi.
În 1918 Miciurin a dat în primire statului pepiniera sa experimentală rămânând conducător al ei.
În 1920 Lenin ordonă o analiză a rezultatelor activității lui Miciurin. În 1923 Consiliul Comisarilor Poporului acordă „livezii lui Miciurin” statutul de instituție de importanță națională. În 1928 statul sovietic înființează o stațiune de selecție genetică bazată pe grădina lui Miciurin, care în 1934 va deveni „Laboratorul central genetic Miciurin”.
Metodele lui de încrucișare între plante care cresc în zone geografice îndepărtate au fost folosite apoi și de alți selecționiști. Sovieticii încep cultura hibrizilor lui de măr, păr, cireș. El a fost cel care a început creșterea hibrizilor de struguri, caise, cireș dulce în zonele nordice.
În timpul campaniei Lisenkoiste Miciurin a fost promovat ca lider sovietic în teoria evoluției, propaganda subliniind superioritatea și productivitatea biologiei sovietice miciuriniste (мичуринская биология) față de biologia neproductivă Weismanist-Morganist-Mendelistă capitalistă. De fapt teoria lui Miciurin despre influența mediului asupra eredității era o variantă a Lamarckismului. Poziția lui era că sarcina unui selecționist era de a asista și îmbunătăți selecția naturală. În URSS a fost larg popularizată declarația lui că „Nu ne putem aștepta la favoruri din partea naturii. Să i le luăm - asta e sarcina noastră”.
De-a lungul vieții Miciurin a creat peste 300 noi soiuri de plante. A fost decorat cu Ordinul Lenin și Ordinul Steagul Roșu al Muncii pentru realizările sale.
În onoarea lui au fost denumite o serie de localități și străzi din Rusia, Belarus, Ucraina și Kazahstan; satul Miciurin din raionul Drochia (Republica Moldova), dar și specia Aronia mitschurinii (A.K.Skvortsov & Maitul., 1982).
Legături externeModificare
- Victimele lui Miciurin, 30 iulie 2010, Adrian Bucurescu, România liberă
|
Acest articol legat de genetică este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui. |
| | Acest articol biografic despre un rus este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |
- ^ Мичурин Иван Владимирович (în rusă), Marea Enciclopedie Rusă, accesat în
- ^ Мичурин Иван Владимирович, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Ivan Vladimirovich Michurin, SNAC, accesat în
- ^ Iwan Wladimirowitsch Mitschurin, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ Ivan Vladimirovič Mičurin, Croatian Encyclopedia[*]