Izvorul lui Suvorov
Izvorul lui Suvorov | |
Categoria III IUCN (Monument al naturii) | |
Poziția | Raionul Căușeni Moldova |
---|---|
Coordonate | 46°46′11″N 29°28′15″E / 46.769659°N 29.470732°E |
Suprafață | 0,5 ha |
Modifică date / text |
Izvorul lui Suvorov este un monument al naturii de tip hidrologic în raionul Căușeni, Republica Moldova. Este amplasat în vâlceaua de la 1,5 km nord-vest de satul Hagimus. Ocupă o suprafață de 0,5 ha. Obiectul este administrat de Primăria satului Hagimus.[1]
Descriere
modificareAria protejată se află într-o zonă forestieră. În locul de izvorâre a apei este amenajat un rezervor cu pereți de piatră tencuiți și uși de metal. De aici, printr-o țeavă, apa se scurge spre marginea unei terase cu gard de piatră.[1]
Izvorul are apă rece, este oligomineral după gradul de mineralizare și descedent de vale din punct de vedere geologic. După compoziția chimică, este un izvor cu apă hidrocarbonată-–sodiu-magnezică(HCO3; Na–Mg). Apa este considerată potabilă, nu are miros, este incoloră, neutră (pH 7,3) și nepoluată cu nitrați (29 mg/l, adică 58% din concentrația maxim admisă).[1]
Statut de protecție
modificareNumit în cinstea generalului rus Aleksandr Suvorov, izvorul este un obiect hidrologic de valoare națională. Are un debit foarte mare, de 200 l/min. Este o sursă importantă de apă pentru gospodarii care muncesc pe câmpurile agricole din apropiere. De asemenea, alimentează lacul de acumulare construit în aval.[1]
Izvorul se află sub protecția statului conform Legii nr. 1538 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, în anexele căreia se atestă că se afla din 1998 în proprietatea comună a Întreprinderii Agricole „Nistru” și Primăriei comunei Hagimus.[2] Între timp, monumentul natural a trecut în totalitate la balanța Primăriei.[1]
Starea ecologică este moderată: izvorul este separat de agrocenoze prin fâșia forestieră, iar pășunatul este sporadic. Se recomandă înverzirea terenului adiacent și amenajarea canalului de scurgere a apei în luncă.[1]
Note
modificare- ^ a b c d e f Postolache et al. 2016, p. 143.
- ^ „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Arhivat din original la . Accesat în .
Bibliografie
modificare- Postolache, Gheorghe; David, Anatolie; Pascari, Viorica; Nicora, Igor (). Ariile protejate din Moldova. Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Ecologie și Geografie, Institutul de Zoologie et al. Vol. 1: Monumente ale naturii: geologice, paleontologice, hidrologice, pedologice. Știința. p. 143. ISBN 978-9975-85-058-2.
Legături externe
modificare- Materiale media legate de izvorul lui Suvorov la Wikimedia Commons