James Mason (neonazist)

James Mason (neonazist)
Date personale
Născut (72 de ani) Modificați la Wikidata
Chillicothe⁠(d), Ohio, SUA Modificați la Wikidata
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicAtomwaffen Division, Partidul Nazist American, National Socialist Liberation Front[*][[National Socialist Liberation Front (political party in United States)|​]]  Modificați la Wikidata

James Noland Mason (n. , Chillicothe⁠(d), Ohio, SUA) este un neonazist american[1] cunoscut pentru influența sa ideologică asupra organizației teroriste paramilitare Atomwaffen Division.

Diverși membri ai acestui grup au fost condamnați pentru omor în opt cazuri în perioada 2017-2019.[1][2][3][4]

Biografie

modificare

Mason a copilărit în Chillicothe, Ohio. În 1966, în vârstă de 14 ani, acesta s-a înscris în mișcarea de tineret a Partidului Nazist American condus de George Lincoln Rockwell.[2] În 1968, Mason plănuiește să-l ucidă pe directorul școlii pe care o frecventa, însă la sfatul lui William Luther Pierce, acesta abandonează studiile și începe să lucreze la sediul central al partidului în Virginia.[2] După moartea lui Rockwell în 1967, Mason s-a alăturat organizației National Socialist White People's Party și Frontului Național Socialist de Eliberare⁠(d) (NSLF) condus de Joseph Tommasi.[5] În 1970, la vârsta de 18 ani, acesta devine membru cu drepturi depline al NSWPP și se întoarce în orașul natal.[2] La începutul anilor '80,  Mason intră în contact cu Sandra Good și Lynette Fromme⁠(d), două membre ale grupului condus de Charles Manson. În 1982, Mason și Manson înființează organizația Universal Order.[2][5][6]

În 1973, Mason și neonazistul Greg Hurles au atacat cu gaze lacrimogene un grup de adolescenți de culoare într-o parcare a unui Dairy Queen⁠(d). Mason a fost condamnat la șase luni de închisoare în Cincinnati.[2] În 1988 și 1991, poliția a percheziționat domiciliul acestuia din Ohio și au descoperit materiale pornografice cu o fata de 15 ani.[2] În 1992, acesta a pledat vinovat și a primit o condamnare cu suspendare⁠(d), respectiv o amendă de 500$.[7] În mai 1994, Mason a fost arestat și acuzat de exploatare sexuală a unui minor. Mason și-a amenințat prietena - în vârsta de 16 ani - și pe un alt bărbat cu o armă de foc, motiv pentru care a fost condamnat la trei ani de închisoare și eliberat în august 1999.[2]

Atomwaffen Division

modificare

Scrierile lui Mason din buletinul informativ Siege au influențat considerabil fundamentul ideologic al organizației Atomwaffen DIvision.[8] Textele sunt considerate ca fiind foarte influente în grupurile radicale de dreapta sau neonaziste conform autorităților din Germania și Marea Britanie.[8] Pe 14 martie 2020, Mason a susținut că organizația s-a desființat. În acel moment, AD urma să fie declarată organizație teroristă de către Departamentul de Stat. Schimbarea statutului a fost caracterizată de Anti-Defamation League drept un respiro și nu o încheiere a activităților militare.[9][10] Conform SITE Intelligence Group, membrii Atomwaffen Division sunt încă activi.[11][12][13]

De asemenea, Mason a fost vizitat de admiratori străini în casa sa din Denver, inclusiv membri ai Mișcării de rezistență nordică și ai Hammer of Ukko.[14]

Convingeri și scrieri

modificare

Mason este convins că naziștii nu pot prelua puterea atâta timp cât guvernul actual al Statelor Unite există și susține că acesta poate fi destabilizat prin violență.[2] Mason îi descrie pe Timothy McVeigh și James Fields Jr. drept „eroi” pe motiv că rasa albă se află într-o situație periculoasă din cauza evreilor.[2] Acesta a comentat după alegerea lui Donald Trump că dacă dorim să facem America măreață din nou⁠(d), trebuie s-o facem din nou albă.[15]

Între 1979 și 1980, Mason a lucrat cu National Socialist White Worker's Party unde a editat buletinul informativ The Stormer. În 1980, Mason a început să redacteze Siege. A continuat să publice până în 1986. Materialul laudă acțiunile lui Adolf Hitler, Joseph Tommasi, Charles Mason și Savitri Devi.[6] Concomitent, militează pentru crime și acțiuni violente săvârșite aleatoriu cu scopul de a destabiliza societatea.[2] În 1992, buletinele au fost editate și publicate sub titlul Siege: The Collected Writings of James Mason de Michael Jenkins Moynihan. Lucrarea este influentă în mediile neonaziste, iar lecturarea ei de către membrii noi ai Atomwaffen Division este obligatorie.[2][5] În 2000, Mason a publicat The Theocrat, carte în care fragmente din Biblie sunt comparate cu pasaje din Mein Kampf.[2]

  1. ^ a b Luke O’Brien și Christopher Mathias. „The Maniac Neo-Nazis Keeping Charles Manson's Race War Alive”. Accesat în . 
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m SPLC. „JAMES MASON”. Accesat în . 
  3. ^ James Poulter. „The Obscure Neo-Nazi Forum Linked to a Wave of Terror”. Accesat în . 
  4. ^ „California Murder Suspect Said to Have Trained With Extremist Hate Group”. Accesat în . 
  5. ^ a b c „Papers of James N. Mason”. Accesat în . 
  6. ^ a b Goodrick-Clarke, Nicholas (2002). "American Neo-Nazism". Black Sun: Aryan Cults, Esoteric Nazism, and the Politics of Identity. New York University Press. pp. 19. ISBN 978-0814731246. LCCN 2001004429.
  7. ^ ALAN PRENDERGAST. „DOUBLE EXPOSUREUNDERAGE GIRLS, A NAZI WITH A CAMERA, AND PARTYING COPS--WHAT'S WRONG WITH THIS PICTURE?”. Accesat în . 
  8. ^ a b Anna Schecter și Rich Schapiro. „Influential neo-Nazi eats at soup kitchens, lives in government housing”. Accesat în . 
  9. ^ Ben Makuch. „Audio Recording Claims Neo-Nazi Terror Group Is Disbanding”. Accesat în . 
  10. ^ CONOR MCCORMICK-CAVANAGH. „James Mason Announces Neo-Nazi Militant Group Is Disbanding”. Accesat în . 
  11. ^ „Atomwaffen Division Branch Establishes Official Telegram Channel”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ „Atomwaffen Division Splinter Group Releases Its Manifesto, Seeks Recruitment”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „As Atomwaffen Division Disbands, European Branch Announces It Will "Remain Active". Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ „Uusnatsiryhmä Ukonvasama järjestää natsitapahtuman Aurassa viikonloppuna”. Accesat în . 
  15. ^ DAVID ZURAWIK. „Frontline offers chilling portrait of rising neo-Nazi movement in U.S”. Arhivat din original în . Accesat în .