James Rosapepe
James Rosapepe | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (73 de ani) Roma, Italia |
Cetățenie | Statele Unite ale Americii |
Ocupație | diplomat politician |
Limbi vorbite | limba engleză |
Senator al statului Maryland[*] | |
Deținător actual | |
Funcție asumată | |
Precedat de | John A. Giannetti, Jr.[*] |
Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România | |
În funcție – | |
Precedat de | Alfred H. Moses[*] |
Succedat de | Michael Guest |
Membru al Camerei Delegaților din Maryland[*] | |
În funcție – | |
Premii | Ordinul național „Steaua României” |
Partid politic | D |
Modifică date / text |
James Carew Rosapepe (n. , Roma, Italia) este un diplomat și om politic american, membru al Partidului Democrat, aflat la al patrulea mandat de senator în Senatul statului Maryland. El a îndeplinit funcția de ambasador al SUA în România între 1998-2001 și anterior a fost membru al Camerei Delegaților (camera inferioară) din Maryland.
Biografie
modificareJames Carew Rosapepe s-a născut la data de 20 mai 1951, în orașul Roma (Italia). A urmat studii la Georgetown University și apoi la Yale University. A lucrat la Consiliul Național al Petrolului (1979-1981), membru în Asociația Civică a districtului Berwyn (din 1980), consilier pe probleme de fiscalitate al Comitetului Veniturilor Federale din statul Maryland (1982) și președinte al Maryland Main Street Development Association (1984-1985).
A fost ales ca membru în Consiliul Reprezentanților districtului 21 Prince George's County din statul Maryland (1987-1997), activând în două legislaturi integrale și una parțială. În paralel, a fost membru în Consiliul de Experți al Centrului pentru Politici Naționale (1986-1991) și în Consiliul Director al National Small Business Board (1986-1992), îndeplinind pentru o perioadă și funcția de președinte - director general al Patuxent Capital Group.
James Rosapepe a îndeplinit funcția de Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România în timpul administrației Clinton, în perioada 4 februarie 1998 - 1 martie 2001. În anul 2001, președintele României, Ion Iliescu, i-a acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce.[1] Un raport al Departamentului de Stat a evaluat activitatea sa ca fiind inadecvată, criticându-l pentru scăderea moralului personalului consular, calitatea slabă a informațiilor pe teme românești transmise Departamentului de Stat prin rapoarte insuficient de detaliate și de frecvente și pentru utilizarea preponderentă a unor cetățeni români drept consilieri personali, ceea ce a dus, în opinia autorilor raportului, la o înclinare către perspectiva românească în comunicarea între cele două țări, lăudându-l în schimb pentru obținerea susținerii României în conflictul din Iugoslavia.[2] După rechemarea sa în SUA, a fost numit în Consiliul de Administrație al University of Maryland.
Rosapepe l-a învins pe senatorul John Gianetti în alegerile parțiale pentru postul de Senator al statului Maryland in anul 2006, în Districtul 21 Maryland, Prince George's and Anne Arundel Counties. Senatorul Gianetti a fost acuzat că este prea conservator de către mai mulți membri ai Partidului Democrat, așa că a trecut la republicani și a fost înfrânt de către Rosapepe. Din anul 2007, Rosapepe se ocupă de comisiile de educație, sănătate și mediu ambient. A fost reales de trei ori și ocupă în continuare această funcție.
Note
modificare- ^ Ordinul Steaua României
- ^ „A scorching report card for our Romanian envoy - tribunedigital-baltimoresun”, Articles.baltimoresun.com, arhivat din original la , accesat în
Legături externe
modificare
Predecesor: Alfred Moses |
Ambasador al SUA în România 1998 – 2001 |
Succesor: Michael Guest |