Ioan Baptist de la Salle

(Redirecționat de la Jean-Baptiste de La Salle)

Sf. Ioan Baptist de la Salle (n.30 aprilie 1651, Reims, Franța, d.7 aprilie 1719, Rouen), a fost preot catolic francez, întemeietor al unei congregații religioase, sfânt.

Sf. Ioan Baptist de la Salle

S-a născut la Reims în Franța în 1651. Devenind preot, s-a dedicat în primul rând educării copiilor, înființând școli pentru cei săraci. A fost un pionier al educației moderne, opunându-se pedepselor cu bătaia, susținând învățământul în limba maternă (nu în latină, ca până atunci) și învățământul profesional.

A adunat în jurul său și alte persoane animate de același ideal, întemeind congregația "Frații Școlilor creștine", pentru a cărei existență a avut mult de îndurat.

A murit la Rouen în anul 1719.

Ioan Baptist de la Salle a fost canonizat în anul 1900 și este sărbătorit în Biserica Catolică la 7 aprilie.

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ioan Baptist de la Salle