Kadiș

(Redirecționat de la Kaddish)

Kadișul (din aramaică קדיש, qaddiš „sfânt”; ortografie alternativă: kaddish) este un imn de laudă adus lui Dumnezeu și prezent în serviciile religioase iudaice. Tema centrală a kadișului este mărirea și sfințirea numelui lui Dumnezeu. În cadrul serviciilor religioase, diferite versiuni ale kadișului au rolul de a separa anumite momente ale ritualului.

Termenul „kadiș” este folosit adesea pentru a desemna în mod specific „kadișul persoanei îndoliate”, parte componentă a ritualului de doliu în toate serviciile religioase iudaice, a ritualurilor de înmormântare (altul decât cel săvârșit la mormânt, vezi Qaddish aḥar Haqqəvurah „kadișul după înmormântare") și memoriale, precum și la 11 luni după moartea unei rude apropiate. Atunci când este menționat că „s-a rostit kadișul”  aceasta se referă fără echivoc la ritualurile de doliu. Persoanele îndoliate rostesc kadișul pentru a arăta că, în ciuda pierderii suferite, continuă să-i aducă slavă lui Dumnezeu.

Cea mai veche versiune a kadișului apare în Siddurul rabinului Amram Gaon din jurul anului 900. Shira Schoenberg observă că „prima menționare a persoanelor îndoliate rostind kadișul la sfârșitul serviciului religios apare într-o scriere halahică din secolul al XIII-lea a lui Isaac ben Moses din Viena, Or Zarua („Lumina ce răsare”). Kadișul de la sfârșitul serviciului religios pentru înmormântare este numit Kaddish Yatom sau kadișul persoanei îndoliate (literal „kadișul orfanului”).[1]

Forme diferite

modificare

Articolul despre kadiș din Jewish Encyclopedia menționează un alt tip de kadiș numit Qaddish Yahid, adică în traducere română „kadiș individual”.[1] Acesta este inclus în Siddurul lui Amram Gaon, dar este mai degrabă o meditație care ține loc de kadiș decât un kadiș în adevăratul sens al cuvântului.

Referințe

modificare
Note
  1. ^ a b „Jewishvirtuallibrary.org”. Jewishvirtuallibrary.org. Accesat în . 
Bibliografie
  • Cyrus Adler, et al. "Kaddish". Jewish Encyclopedia, 1906. pp. 401–403.
  • Yesodot Tefillah, Rabbi Eliezer Levi, published by Abraham Zioni Publishing House, Israel 1977. P173
  • Kaddish is a female dance solo choreographed by Anna Sokolow to Maurice Ravel.
  • de Sola Pool, Kaddish (1909)

Legături externe

modificare