Lăută
Lăuta (var. alăută) este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu gâtul lung, îndoit spre spate și fără bare, iar cutia de rezonanță având pe față un orificiu de vibrație, este foarte bombată, cu un fund adânc și rotunjit, în formă de migdală, asemănător cu cobza.
.jpg)
(Deutsches Museum München)
Lăuta, de proveniență persano-arabă (al ûd) a fost introdusă în Europa din zona Spaniei, odată cu ocupația maură din secolele XI-XII. Europenii au preluat acest instrument și i-au adus unele modificări datorate unui alt sistem de gândire muzicală, tipic european și, într-un timp foarte scurt, acest instrument a căpătat o popularitate absolut incredibilă.[1] Lăuta a fost foarte răspândită în Europa în sec. al XVI-XVIII-lea, în timpul Renașterii și a Barocului, fiind utilizată inițial doar ca acompaniament pentru voce, apoi și solistic. Popularitatea i s-a datorat și faptului că majoritatea partiturilor apărute foloseau tabulatura (notație alfabetică sau numerică în care liniile de portative, utilizate în prezent, erau înlocuite de o grilă de linii orizontale care nu reprezentau linii de portativ, ci chiar corzile instrumentului, iar notația care era trecută în tabulatură reprezenta exact indicația așezării degetelor pe grifura instrumentului[2]), care le era accesibilă și celor care nu cunoșteau notația muzicală.[3]
Dintre compozitorii vremii care au scris lucrări pentru lăută, trebuie menționați John Dowland (1563 - 1626) în Anglia, Adrian Le Roy (c. 1520-1598) și Robert de Visée (ca. 1655 – 1732/1733) în Franța, Sylvius Leopold Weiss (1686 - 1750) în Germania, cu toții compozitori și interpreți.[4]
Printre cele mai vechi consemnări istorice care fac referire la lăută se numără referința biblică din Vechiului Testament, cartea Geneza cap. 4, versetele 20-21: "Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și păzesc vitele. Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta și cu cavalul."[5]
Numele de lăutar vine de la lăută. Inițial, lăutarii au cântat la lăută, vioară sau diblă. Cu timpul, erau socotiți lăutari toți membrii unui taraf, indiferent de instrumentul la care cântau. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. Lăutarii vehiculează atât folclor sătesc cât și unul orășenesc, cel din urmă executat într-o manieră adesea „folclorizantă”, provenind, în ordine cronologică, din cântecul de lume* greco-turco-perso-arab (sec. 17-19). Alte instrumente din familia lăutei sunt cobza, mandolina și charango.
Note
modificare- ^ „Lecție muzicală cu Constantin Lazăr”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ E greu să impui sonorități discrete unei urechi saturate de efecte
- ^ Romfilatelia introduce instrumente muzicale naționale - lăuta[nefuncțională]
- ^ Scurtă istorie a chitarei – lăuta
- ^ Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, traducerea Dumitru Cornilescu. Asociația Biblică Română "Casa Bibliei". p. 5.
Vezi și
modificareBibliografie
modificare- The Lute in Europe by Andreas Schlegel, published by The Lute Corner (2006). ISBN 978-3-9523232-0-5
- A History of the Lute from Antiquity to the Renaissance by Douglas Alton Smith, published by the Lute Society of America (2002). ISBN 0-9714071-0-X ISBN 978-0-9714071-0-7
- The Lute in Britain: A History of the Instrument and its Music by Matthew Spring, published by Oxford University Press (2001).
- Historical Lute Construction by Robert Lundberg, published by the Guild of American Luthiers (2002).
- La musique de luth en France au XVIe siècle by Jean-Michel Vaccaro (1981).
- Articles in Journal of the Lute Society of America Arhivat în , la Wayback Machine. (1968–), The Lute (1958–), and other journals published by the various national lute societies.
- Eckhard Neubauer, "Der Bau der Laute und ihre Besaitung nach arabischen, persischen und türkischen Quellen des 9. bis 15. Jahrhunderts", Zeitschrift für Geschichte der arabisch-islamischen Wissenschaften, vol. 8 (1993): 279–378.
- Viol and Lute Makers of Venice 1490 - 1640" by Stefano Pio, published by Venice Research (2012) ISBN 978-88-907252-0-3
- Violin and Lute Makers of Venice 1630 - 1760 " by Stefano Pio, published by Venice Research (2004) ISBN 978-88-907252-2-7
- "Il Liuto" by Davide Rebuffa, published by L'Epos, Palermo (2012). ISBN 978-88-830237-7-4
Legături externe
modificare
Materiale media legate de Lăută la Wikimedia Commons
- The Lute Society (UK)
- The Lute Society of America
- The German Lute Society
- The French Lute Society
- The Lute Society of Japan
- The Belgian Lute Society
- The Lute and Early Guitar Society Arhivat în , la Wayback Machine. (Founded by Toyohiko Satoh)
Muzică de lăută online
- reneszanszlant.lap.hu collection of many useful links: luthiers/lute makers, lute players, tablatures, etc. (in English and Hungarian)
- ABC Classic FM presents: Lute Project videos Watch Tommie Andersson play the theorbo, 7-course & 10-course lutes.
- Wayne Cripps' lute pages
- Joachim Tielke The website for the great Hamburg lutemaker Joachim Tielke
- Musick's Handmade Arhivat în , la Wayback Machine. Facsimiles/Scans (Dowland, etc.) and pdfs - by Alain Veylit
- Sarge Gerbode's Lute Page 3000+ lute solo pieces by 140 composers in midi, PDF, TAB, and Fronimo formats
- Contemporary and Modern Lute Music Arhivat în , la Wayback Machine. Modern (post 1815) and Contemporary Lute Music. A list of modern lute music written after 1815
Fotografii istorice
- Photos of historic lutes at the Museum Cité de la Musique in Paris
- Instruments et oeuvres d'art – search-phrase: Mot-clé(s) : luth
- Facteurs d'instruments – search-phrase: Instrument fabriqué : luth
- Photothèque – search-phrase: Instrument de musique, ville ou pays : luth
Articole și resurse
- Pioneers of the Lute Revival by Jo Van Herck (Belgian Lute Academy)
- Original: Over de pioniers van de luitrevival Arhivat în , la Wayback Machine.; Luthinerie / Geluit no. 15 (september 2001) Arhivat în , la Wayback Machine. and no. 16 (december 2001) Arhivat în , la Wayback Machine.