Lagărul de prizonieri de la Holzminden
Lagărul de prizonieri de la Holzminden a fost organizat în timpul Primului Război Mondial și a fost constituit din 2 lagăre separate, cu destinații diferite.
Lagărul 1 modificare
Lagărul 1 din Holzminden era destinat prizonierilor de război din rândul Aliaților (Offizier Gefangenenlager). A fost populat în special cu ofițeri englezi, dar și cu soldați din trupele coloniale. Lagărul 1 era condus de căpitanul Karl Niemeyer.[1]
Lagărul 2 modificare
Lagărul 2 era un lagăr de internare (Internierungslager) destinat civililor deportați din statele inamice și civililor germani și era condus de generalul maior Plugradt. Cele circa 100 de barăci aveau capacitatea de a găzdui 10.000 de prizonieri, dar numărul maxim de prizonieri internați nu a depășit 7.000. În acest lagăr au fost deportate în ianuarie 1918 circa 1.000 de femei din Franța și Belgia.[1]
Lagărul 2 avea trei porți: una în față, dublă, care dădea în șoseaua pe care se venea de la gară; a doua, în față și tot dublă pe care cei internați ieșeau la munca câmpului. Între aceste două porți era stradela principală a lagărului, lungă de vreo 400 m. A treia poartă era în sus spre deal; ea dădea la locul de apel și inspecții.[2]
În anul 1916, la începutul Primului Război Mondial, pictorul român Ghelman Lazăr se afla în Germania și, deoarece Germania se afla în război cu România și el era cetățean român, a fost ținut prizonier civil pe toată durata războiului și a fost internat în Lagărul 2 de la Holzminden. A fost eliberat în 1918, la terminarea războiului.[3]