Lanțul Doneț

Lanțul Doneț sau masivul deluros Donețk, este un masiv deluros, fiind cea mai înaltă parte sud-estică a Podișului Doneț. Este situat în regiunile Lugansk, Donețk și parțial în regiunea Harkov din Ucraina și în nord-vestul regiunii Rostov din Rusia. La nord coboară brusc spre valea râului Doneț. Înălțimea medie a lanțului Doneț este de 200-300 m, maximală de 367 m (măgura Mecetnaia). Geostructural este legat de structura cutată Doneț. Este compus din gresii, calcare, șisturi, marne, roci cretacice și alte roci. Cea mai mare parte a suprafeței lanțului Doneț este ocupată de cumpăna principală a apelor, care trece de-a lungul liniei Debalțevo - Petrovenki - Rovenki - stația Doljanskaia și împarte lanțul deluros în versanții nordici și sudici. De la cumpăna principală a apelor se extind cumpene secundare. Rețeaua hidrografică este foarte deasă (până la 0,6 km/km²), dar râurile au un conținut scăzut de apă. Cele mai mari râuri sunt râurile Doneț și Mius. Lanțul Doneț se caracterizează prin forme de relief structural-denudat (coame deluroase, șuvițe de apă, cueste și roci reziduale neerodate), forme de relief carstice (în principal doline de până la 30 m adâncime în partea de nord-vest a lanțului) și forme de relief antropogenice legate de extracția cărbunelui (halde), materialelor de construcție (cariere), calcarelor fondante, etc. Lanțul Doneț este situată în regiunea fizico-geografică nord-stepică înaltă Doneț.[1][2][3][4][5]

Lanțul Doneț lângă Krînka
Dealurile cretoase ale Lanțului Doneț de lângă râul Doneț și lavra Adormirii Maicii Domnului de la Sviatogorsk

NoteModificare

  1. ^ І. М. Рослий. Донецький Кряж. // Географічна енциклопедія України. Т. 1. A-Ж . 1989 / редкол.: О. М. Маринич (відпов. ред.) та ін. – Київ: "Українська Радянська Енциклопедія" ім. М. П. Бажана, 1989.
  2. ^ Л. І. Зеленська . Донецький кряж // Енциклопедія Сучасної України: електронна версія [онлайн / гол. редкол.: І. М. Дзюба, А. І. Жуковський, М. Г. Железняк та ін.; НАН України, НТШ. Київ: Інститут енциклопедичних досліджень НАН України, 2008.]
  3. ^ Ioan Ianoș, Gheorghe Iacob. Cîmpiile Terrei. Editura Albatros, București, 1989
  4. ^ Petre Coteț. Europa și Asia : geografie fizică. Edit. Didactică și Pedagogică, Bucuresti, 1967.
  5. ^ V. M. Boiko, I. L. Ditciuk, L. B. Zastavețka. Geografia. Manual pentru clasa a 8-a a instituțiilor școlare de învățământ general cu predare în limba moldovenească. Cernăuți „Bukrek”, 2016