Limba proto-nordică

Clasificare
LIMBA PROTO-NORDICĂ
Vorbită în	Scandinavia
Regiuni	Europa
Perioadă de existență	200 d.H.- ca. 800 d.H.
Sistem de scriere	vechiul futhark
Limbile indo-europene Limbile germanice Limbi germanice de nord LIMBA PROTO-NORDICĂ
Statut oficial și codificare
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Limba proto-nordică (sau proto-scandinava, vechea nordică primitivă, proto-germanica de nord) a fost o limbă indo-europeană vorbită în Scandinavia, și se crede ca a evoluat din proto-germană în prima perioadă d.H. Era scrisă cu sistemul vechi futhark, și a fost vorbită cam din secolul al III-lea până în secolul al VII-lea d.H.

FonologiaModificare

AccentulModificare

Accentul de intensitate era pe prima silabă. Unii lingviști susțin că ar fi existat și un accent de înălțime preluat din limba proto-indoeuropeană, accent care ar fi devenit accentul melodic din limbile suedeză și norvegiană contemporane.^[1]^[2] O altă teorie recentă este că fiecare silabă lungă din proto-nordică și tot a doua silabă aveau accent marcat de înălțime, ceea ce a dus la diferențele tonale din suedeză și norvegiană.^[3] Apoi unii lingvișt susțin că nici măcar primele rudimente de distincție fonetică nu au apărut decât când a apărut limba nordică veche.^[4]^[5]^[6]^[7]

VocaleleModificare

O caracteristică distinctivă a sistemului vocal proto-nordic este lipsa de simetrie dintre vocalele lungi și scurte, după cum se poate observa mai jos:

Vocale scurte

a: [a]
e: [e]
i: [i]
u: [u]

Vocale lungi

ā: [aː]
ō: [oː]
ī: [iː]
ū: [uː]

Diftongi

eu: [eʊ]
au: [aʊ]
ei: [eɪ]
ai: [aɪ]

ConsoaneModificare

Oclusive Proto-nordica avea aceleași șase consoane oclusive ca și limba nordică veche. Când una dintre consoanele oclusive sonore stătea între două vocale, era pronunțată fricativ.

p: [p]
t: [t]
k: [k]
b: [b] între vocalele [β]
d: [d] între vocalele [ð]
g: [ɡ] între vocalele [ɣ]

Fricative

f: [f]
þ: [θ]
h: [x]
s: [s]
z: [z], în stagiile de urmă probabil pronunțat ca r retroflex. (De obicei, U+280, ʀ a fost folosit pentru z la transcrierea inscripțiilor proto-nordice).

Nazale

n: [n]
m: [m]

Aproximante

j: [j]
w: [w]

Lichide

l: [l]
r: [r]
ʀ - vezi fricative z mai sus.

Evoluția de la proto-germanică înspre limba veche nordicăModificare

Proto-germanică în proto-nordicăModificare

Diferențele între proto-nordica atestată și proto-germanica neatestată sunt mici. Diferența de nume este mai mult o chestie de convenție. Inscripțiile găsite în Scandinavia sunt considerate a fi în proto-nordică. Inscripțiile găsite în alte locuri sunt considerate a fi în proto-germanică. De exemplu, numele inscris pe coiful Negau este în proto-germanica, cu toate ca ar fi aceeași în proto-nordică. O diferență distinctivă între cele doua limbi este schimbarea în jos a vocalei proto-germanice ē în ā în proto-nordică. De exemplu, mēna (limba gotică) devine máni (limba nordică veche) (în engleză= moon).

Este interesant faptul că unii lingviști debatează dacă limba ar trebui numită proto-nordică (proto-scandinavă) sau pur și simplu proto-germanica de nord. Pe când, de exemplu, Wolfgang von Krause vede limba inscripțiilor runice din perioada proto-nordică ca fiind precursoarea imediată a limbii nordice vechi, Elmer Antonsen le vede ca fiind limbi germanice de nord-vest.^[8]

Proto-nordica înspre limba nordică vecheModificare

În perioada 500–800, au avut loc două mari schimbări în proto-nordică. Au apărut umlaut-urile, ceea ce înseamnă că o vocală era influențată de vocala sau semivocala ce-i urma, de ex. gestr (oaspete) în limba veche nordică a venit din proto-nordicul ȝastiz. Apariția umlaut-urilor a rezultat și în apariția noilor vocale y (de ex. fylla de la *fullian) și œ (de ex. dœma de la *dōmian).

A existat și un umlaut special cunoscut ca diftongare, adică vocala s-a schimbat în diftong, de ex. hiarta de la *herto sau fjorðr de la *ferþiuR.

Datorită sincopării vocalele lungi din silabe neaccentuateau fost scurtate și multe vocale scurtate au fost pierdute. Uneori schimbările au fost drastice, de ex. cuvântul polisilabic *haƀukaz a devenit monosilabic ON haukr (uliu).

Tot acum a fost și perioada în care a apărut articolul definit postpus. El a evoluat ca formă enclitică cu pronumele demonstrativ inn. Astfel, dagr inn, (literal această/acea zi) a devenit dagrinn (ziua).

Legături externeModificare

Informații generale în engleză

NoteModificare

^ Kock, Axel, 1901: Die alt- und neuschwedische Akzentuierung. Quellen und Forschungen 87. Strassburg
^ Hamp, Eric P., 1959: Final syllables in Germanic and the Scandinavian accent system. I: Studia Linguistica 13. S.29-48.
^ Riad, Tomas, 1998: The origin of Scandinavian tone accents. I: Diachronica XV(1). S.63–98.
^ Kristoffersen, Gjert, 2004: The development of tonal dialects in the Scandinavian languages. Analysis based on presentation at ESF-workshop 'Typology of Tone and Intonation', Cascais, Portugal 1-3 April 2004. [1].
^ Elstad, Kåre, 1980: Some Remarks on Scandinavian Tonogenesis. I: Nordlyd: Tromsø University Working Papers on Language and Linguistics 3. 61-77.
^ Öhman, Sven, 1967: Word and sentence intonation: a quantitative model. Speech Transmission Laboratory Quarterly Progress and Status Report, KTH, 2-3. 20-54, 1967., 8(2-3):20-54.[2]
^ Bye, Patrick, 2004: Evolutionary typology and Scandinavian pitch accent. Kluwer Academic Publishers. [3].
^ Runeninschriften als Quellen interdisziplinärer Forschung, "The linguistic status of the Early Runic Inscriptions", Hans Frede Nielsen, Walter de Gruyter GmBH & Co. KG 1998, ISBN 3-11-015455-2

[1] Kock, Axel, 1901: Die alt- und neuschwedische Akzentuierung. Quellen und Forschungen 87. Strassburg

[2] Hamp, Eric P., 1959: Final syllables in Germanic and the Scandinavian accent system. I: Studia Linguistica 13. S.29-48.

[3] Riad, Tomas, 1998: The origin of Scandinavian tone accents. I: Diachronica XV(1). S.63–98.

[4] Kristoffersen, Gjert, 2004: The development of tonal dialects in the Scandinavian languages. Analysis based on presentation at ESF-workshop 'Typology of Tone and Intonation', Cascais, Portugal 1-3 April 2004. [1].

[5] Elstad, Kåre, 1980: Some Remarks on Scandinavian Tonogenesis. I: Nordlyd: Tromsø University Working Papers on Language and Linguistics 3. 61-77.

[6] Öhman, Sven, 1967: Word and sentence intonation: a quantitative model. Speech Transmission Laboratory Quarterly Progress and Status Report, KTH, 2-3. 20-54, 1967., 8(2-3):20-54.[2]

[7] Bye, Patrick, 2004: Evolutionary typology and Scandinavian pitch accent. Kluwer Academic Publishers. [3].

[8] Runeninschriften als Quellen interdisziplinärer Forschung, "The linguistic status of the Early Runic Inscriptions", Hans Frede Nielsen, Walter de Gruyter GmBH & Co. KG 1998, ISBN 3-11-015455-2

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]