Limba protonordică

Clasificare
Limba protonordică
Vorbită în	Scandinavia
Regiuni	Europa
Perioadă de existență	200 d.Hr.- ca. 800 d.Hr.
Sistem de scriere	rune
Limbile indo-europene Limbile germanice Limbi germanice de nord Limba protonordică
Statut oficial și codificare
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text

Limba protonordică (sau protoscandinava, vechea nordică primitivă, protogermanica de nord) a fost o limbă indo-europeană vorbită în Scandinavia, și se crede ca a evoluat din protogermană în prima perioadă d.Hr. Era scrisă cu sistemul vechi futhark, și a fost vorbită cam din secolul al III-lea până în secolul al VII-lea d.H.

Fonologia

Accentul

Accentul de intensitate era pe prima silabă. Unii lingviști susțin că ar fi existat și un accent de înălțime preluat din limba proto-indo-europeană, accent care ar fi devenit accentul melodic din limbile suedeză și norvegiană contemporane.^[1]^[2] O altă teorie recentă este că fiecare silabă lungă din protonordică și tot a doua silabă aveau accent marcat de înălțime, ceea ce a dus la diferențele tonale din suedeză și norvegiană.^[3] Apoi unii lingvișt susțin că nici măcar primele rudimente de distincție fonetică nu au apărut decât când a apărut limba nordică veche.^[4]^[5]^[6]^[7]

Vocalele

O caracteristică distinctivă a sistemului vocal protonordic este lipsa de simetrie dintre vocalele lungi și scurte, după cum se poate observa mai jos:

Vocale scurte

a: [a]
e: [e]
i: [i]
u: [u]

Vocale lungi

ā: [aː]
ō: [oː]
ī: [iː]
ū: [uː]

Diftongi

eu: [eʊ]
au: [aʊ]
ei: [eɪ]
ai: [aɪ]

Consoane

Oclusive Protonordica avea aceleași șase consoane oclusive ca și limba nordică veche. Când una dintre consoanele oclusive sonore stătea între două vocale, era pronunțată fricativ.

p: [p]
t: [t]
k: [k]
b: [b] între vocalele [β]
d: [d] între vocalele [ð]
g: [ɡ] între vocalele [ɣ]

Fricative

f: [f]
þ: [θ]
h: [x]
s: [s]
z: [z], în stagiile de urmă probabil pronunțat ca r retroflex. (De obicei, U+280, ʀ a fost folosit pentru z la transcrierea inscripțiilor protonordice).

Nazale

n: [n]
m: [m]

Aproximante

j: [j]
w: [w]

Lichide

l: [l]
r: [r]
ʀ - vezi fricative z mai sus.

Evoluția de la protogermanică înspre limba veche nordică

Protogermanică în protonordică

Diferențele între protonordica atestată și protogermanica neatestată sunt mici. Diferența de nume este mai mult o chestie de convenție. Inscripțiile găsite în Scandinavia sunt considerate a fi în protonordică. Inscripțiile găsite în alte locuri sunt considerate a fi în protogermanică. De exemplu, numele inscris pe coiful Negau este în protogermanica, cu toate ca ar fi aceeași în protonordică. O diferență distinctivă între cele doua limbi este schimbarea în jos a vocalei protogermanice ē în ā în protonordică. De exemplu, mēna (limba gotică) devine máni (limba nordică veche) (în engleză= moon).

Este interesant faptul că unii lingviști debatează dacă limba ar trebui numită protonordică (protoscandinavă) sau pur și simplu protogermanica de nord. Pe când, de exemplu, Wolfgang von Krause vede limba inscripțiilor runice din perioada protonordică ca fiind precursoarea imediată a limbii nordice vechi, Elmer Antonsen le vede ca fiind limbi germanice de nord-vest.^[8]

Protonordica înspre limba nordică veche

În perioada 500–800, au avut loc două mari schimbări în protonordică. Au apărut umlaut-urile, ceea ce înseamnă că o vocală era influențată de vocala sau semivocala ce-i urma, de ex. gestr (oaspete) în limba veche nordică a venit din protonordicul ȝastiz. Apariția umlaut-urilor a rezultat și în apariția noilor vocale y (de ex. fylla de la *fullian) și œ (de ex. dœma de la *dōmian).

A existat și un umlaut special cunoscut ca diftongare, adică vocala s-a schimbat în diftong, de ex. hiarta de la *herto sau fjorðr de la *ferþiuR.

Datorită sincopării vocalele lungi din silabe neaccentuate au fost scurtate și multe vocale scurtate au fost pierdute. Uneori schimbările au fost drastice, de ex. cuvântul polisilabic *haƀukaz a devenit monosilabic ON haukr (uliu).

Tot acum a fost și perioada în care a apărut articolul definit postpus. El a evoluat ca formă enclitică cu pronumele demonstrativ inn. Astfel, dagr inn, (literal această/acea zi) a devenit dagrinn (ziua).

Note

^ Kock, Axel, 1901: Die alt- und neuschwedische Akzentuierung. Quellen und Forschungen 87. Strassburg
^ Hamp, Eric P., 1959: Final syllables in Germanic and the Scandinavian accent system. I: Studia Linguistica 13. S.29-48.
^ Riad, Tomas, 1998: The origin of Scandinavian tone accents. I: Diachronica XV(1). S.63–98.
^ Kristoffersen, Gjert, 2004: The development of tonal dialects in the Scandinavian languages. Analysis based on presentation at ESF-workshop 'Typology of Tone and Intonation', Cascais, Portugal 1-3 April 2004. [1] Arhivat în 17 iulie 2011, la Wayback Machine..
^ Elstad, Kåre, 1980: Some Remarks on Scandinavian Tonogenesis. I: Nordlyd: Tromsø University Working Papers on Language and Linguistics 3. 61-77.
^ Öhman, Sven, 1967: Word and sentence intonation: a quantitative model. Speech Transmission Laboratory Quarterly Progress and Status Report, KTH, 2-3. 20-54, 1967., 8(2-3):20-54.[2]^{[nefuncțională]}
^ Bye, Patrick, 2004: Evolutionary typology and Scandinavian pitch accent. Kluwer Academic Publishers. [3].
^ Runeninschriften als Quellen interdisziplinärer Forschung, "The linguistic status of the Early Runic Inscriptions", Hans Frede Nielsen, Walter de Gruyter GmBH & Co. KG 1998, ISBN 3-11-015455-2

Legături externe

Informații generale Arhivat în 6 octombrie 2006, la Wayback Machine. în engleză

[1] Kock, Axel, 1901: Die alt- und neuschwedische Akzentuierung. Quellen und Forschungen 87. Strassburg

[2] Hamp, Eric P., 1959: Final syllables in Germanic and the Scandinavian accent system. I: Studia Linguistica 13. S.29-48.

[3] Riad, Tomas, 1998: The origin of Scandinavian tone accents. I: Diachronica XV(1). S.63–98.

[4] Kristoffersen, Gjert, 2004: The development of tonal dialects in the Scandinavian languages. Analysis based on presentation at ESF-workshop 'Typology of Tone and Intonation', Cascais, Portugal 1-3 April 2004. [1] Arhivat în 17 iulie 2011, la Wayback Machine..

[5] Elstad, Kåre, 1980: Some Remarks on Scandinavian Tonogenesis. I: Nordlyd: Tromsø University Working Papers on Language and Linguistics 3. 61-77.

[6] Öhman, Sven, 1967: Word and sentence intonation: a quantitative model. Speech Transmission Laboratory Quarterly Progress and Status Report, KTH, 2-3. 20-54, 1967., 8(2-3):20-54.[2]^{[nefuncțională]}

[7] Bye, Patrick, 2004: Evolutionary typology and Scandinavian pitch accent. Kluwer Academic Publishers. [3].

[8] Runeninschriften als Quellen interdisziplinärer Forschung, "The linguistic status of the Early Runic Inscriptions", Hans Frede Nielsen, Walter de Gruyter GmBH & Co. KG 1998, ISBN 3-11-015455-2

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]