Listă de comitate din statul Massachusetts

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Această pagină este o listă a comitatelor statului Massachusetts, care cuprinde cele 14 comitate ale Commonwealth of Massachusetts, numele oficial al statului.

Massachusetts counties

Statul Massachusetts a desființat nuanțat guvernele locale în șapte din cele 14 comitate ale sale, lăsând cinci dintre acestea fără nici un fel de guvernare la nivel de comitat, iar pentru două dintre ele, Comitatul Nantucket și Suffolk County, cu o combinație de guvern între cel orășenesc și cel de comitat.[1] Districtele juridice și cele ale delimitării aplicării legii locale sunt încă aceleași cu cele ale vechilor limite ale comitatelor, chiar și acolo unde puterea locală a comitatului a fost abrogată.[2]

Alte unsprezece comitate istorice au existat în Commonwealth of Massachusetts, majoritatea devenind "defuncte", atunci când teritoriul acestora a fost înglobat coloniei/provinciei New Hampshire, respectiv cedate în 1823 statului Maine, ambele fiind create pe suprafețe teritoriale care au fost considerate inițial de coloniști care au format Massachusetts ca fiind parte a acestuia. Cele mai vechi comitate existente în Massachusetts sunt Essex, Middlesex și Suffolk, create în 1643 împreună cu comitatul originar Norfolk, care a fost absorbit de viitorul stat New Hampshire și care nu are nici o relație cu comitatul modern Norfolk.

Când aceste comitate fuseseră create, ele erau parte a Massachusetts Bay Colony, care va urma a rămâne separată de Colonia Plymouth și de comitatele acesteia până în 1691. Comitatul Hampden, creat în 1812, este cel mai recent creat din Massachusetts, deși comitatul Penobscot ar trebui să poarte această distincție odată cu desprinderea statului Maine din statul Massachusetts în 1820.[3] Majoritatea comitatelor statului Massachusetts poartă nume engleze fiind numite în onoarea a diverse lucuri din Anglia, reflectând statul colonial englez al Commonwealth-ului.[4]

Termenul tipic englez, shire town, definește o localitate urbană din Massachusetts care avea o curte de justiție, respectiv oficii administrative ale comitatului, Deși un comitat putea avea multiple astfel de shire towns,[5], termenul de county seat, desemnând un sediu de comitat este termenul standard utilizat pentru a desemna localitatea urbană de unde comitatul era condus.

Cele 14 comitate actuale listate alfabetic

modificare
Cele 14 comitate al statului Massachusetts
Ordine
Număr USCB
Comitatul Creat Suprafață
totală
(în km²)
Suprafată
terestră
(în km²)
Populație
(2000)
Pop./km²
Sediu
01. (25-001 Arhivat în , la Wayback Machine.) Barnstable (c și f) 1685 &&&&&&&&&&&&3382.&&&&&03.382 &&&&&&&&&&&&1024.&&&&&01.024 &&&&&&&&&&222230.&&&&&0222.230 217,02 Barnstable
02. (25-003 Arhivat în , la Wayback Machine.) Berkshire (c și f) 1685 &&&&&&&&&&&&2451.&&&&&02.451 &&&&&&&&&&&&2412.&&&&&02.412 &&&&&&&&&&134953.&&&&&0134.953 55,95 Pittsfield
03. (25-005 Arhivat în , la Wayback Machine.) Bristol (c și f) 1685 &&&&&&&&&&&&1790.&&&&&01.790 &&&&&&&&&&&&1440.&&&&&01.440 &&&&&&&&&&534678.&&&&&0534.678 371,30 Taunton
04. (25-007 Arhivat în , la Wayback Machine.) Dukes (c și f) 1681 &&&&&&&&&&&&1272.&&&&&01.272 &&&&&&&&&&&&&269.&&&&&0269 &&&&&&&&&&&29467.&&&&&029.467 55,71 Edgartown
05. (25-009 Arhivat în , la Wayback Machine.) Essex (c și f) 1643 &&&&&&&&&&&&2146.&&&&&02.146 &&&&&&&&&&&&1297.&&&&&01.297 &&&&&&&&&&723419.&&&&&0723.419 557,76 Salem și Lawrence
06. (25-011 Arhivat în , la Wayback Machine.) Franklin (c și f) 1811 &&&&&&&&&&&&1877.&&&&&01.877 &&&&&&&&&&&&1818.&&&&&01.818 &&&&&&&&&&&71535.&&&&&071.535 39,35 Greenfield
07. (25-013 Arhivat în , la Wayback Machine.) Hampden (c și f) 1812 &&&&&&&&&&&&1634.&&&&&01.634 &&&&&&&&&&&&1602.&&&&&01.602 &&&&&&&&&&456228.&&&&&0456.228 284,79 Springfield
08. (25-015 Arhivat în , la Wayback Machine.) Hampshire (c și f) 1662 &&&&&&&&&&&&1413.&&&&&01.413 &&&&&&&&&&&&1370.&&&&&01.370 &&&&&&&&&&152251.&&&&&0152.251 111,12 Northampton
09. (25-017 Arhivat în , la Wayback Machine.) Middlesex (c și f) 1643 &&&&&&&&&&&&2195.&&&&&02.195 &&&&&&&&&&&&2133.&&&&&02.133 &&&&&&&&&1465396.&&&&&01.465.396 687,01 Cambridge și Lowell
10. (25-019 Arhivat în , la Wayback Machine.) Nantucket (c și f) 1641 &&&&&&&&&&&&&272.600000272,6 &&&&&&&&&&&&&123.800000123,8 &&&&&&&&&&&10531.&&&&&010.531 85,06 Nantucket
11. (25-021 Arhivat în , la Wayback Machine.) Norfolk (c și f) 1685 &&&&&&&&&&&&1150.&&&&&01.150 &&&&&&&&&&&&1035.&&&&&01.035 &&&&&&&&&&650308.&&&&&0650.308 628,32 Dedham
12. (25-023 Arhivat în , la Wayback Machine.) Plymouth (c și f) 1685 &&&&&&&&&&&&2832.&&&&&02.832 &&&&&&&&&&&&1712.&&&&&01.712 &&&&&&&&&&472822.&&&&&0472.822 276,18 Plymouth și Brockton
13. (25-025 Arhivat în , la Wayback Machine.) Suffolk (c și f) 1643 &&&&&&&&&&&&&311.&&&&&0311 &&&&&&&&&&&&&152.&&&&&0152 &&&&&&&&&&686807.&&&&&0686.807 4.531,62 Boston
14. (25-027 Arhivat în , la Wayback Machine.) Worcester (c și f) 1731 &&&&&&&&&&&&4090.&&&&&04.090 &&&&&&&&&&&&3919.&&&&&03.919 &&&&&&&&&&750963.&&&&&0750.963 191,62 Worcester și Fitchburg

Comitatele istorice care au fost desființate sau transferate altor state

modificare
Număr Comitat
Creat
[3]
Desființat
[3]
Ceea ce s-a întâmplate ulterior
[3]
21. Comitatul Cumberland 1760 1820 Transferat statului Maine
22. Comitatul Devonshire 1674 1675 Desființat
23. Comitatul Hancock 1789 1820 Transferat statului Maine
24. Comitatul Kennebec 1799 1820 Transferat statului Maine
25. Comitatul Lincoln 1760 1820 Transferat statului Maine
26. Comitatul Old Norfolk 1643 1679 Desființat - cea mai mare partea a teritoriului său a revenit statului New Hampshire
27. Comitatul Oxford 1805 1820 Transferat statului Maine
28. Comitatul Penobscot 1816 1820 Transferat statului Maine
29. Comitatul Somerset 1809 1820 Transferat statului Maine
30. Comitatul Washington 1789 1820 Transferat statului Maine
31. Comitatul York 1652 1820 Transferat statului Maine - În componența statului Massachusetts, acest comitat a fost desființat de două ori, o dată între 1664 și 1668, respectiv a doua oară între 1680 și 1691

Referințe

modificare
  1. ^ „Find a County”. National Association of Counties. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Historical Data Relating to the Incorporation of and Abolishment of Counties in the Commonwealth of Massachusetts”. Secretary of the Commonwealth of Massachusetts. Accesat în . 
  3. ^ a b c d Brown, Richard and Tager, Jack (). Massachusetts: A Concise History. University of Massachusetts Press. ISBN 1558492496. 
  4. ^ Beatty, Michael (). County Name Origins of the United States. McFarland Press. ISBN 0786410256. 
  5. ^ Part III, Title I, Chapter 213, §7, Massachusetts General Laws. Accessed 2008-01-24.

Legături externe

modificare


 

 

 • Statele Unite ale AmericiiToate comitateleComitatFormateSediuSediile tuturor comitatelor  • •
 • Alabama (l c f s) • Alaska (l c f s) • Arizona (l c f s) • Arkansas (l c f s) • California (l c f s) • Colorado (l c f s) • Connecticut (l c f s) • Delaware (l c f s) • Florida (l c f s) • Georgia (l c f s) • Hawaii (l c f s) • Idaho (l c f s) • Illinois (l c f s) • Indiana (l c f s) • Iowa (l c f s) • Kansas (l c f s) • Kentucky (l c f s) • Louisiana (l c f s) • Maine (l c f s) • Maryland (l c f s) • Massachusetts (l c f s) • Michigan (l c f s) • Minnesota (l c f s) • Mississippi (l c f s) • Missouri (l c f s) • Montana (l c f s) • Nebraska (l c f s) • Nevada (l c f s) • New Hampshire (l c f s) • New Jersey (l c f s) • New Mexico (l c f s) • New York (l c f s) • Carolina de Nord (l c s) • Dakota de Nord (l c f s) • Ohio (l c f s) • Oklahoma (l c f s) • Oregon (l c f s) • Pennsylvania (l c f s) • Rhode Island (l c f s) • Carolina de Sud (l c f s) • [Dakota de Sud]] (l c f s) • Tennessee (l c f s) • Texas (l c f s) • Utah (l c f s) • Vermont (l c f s) • Virginia (l c f s) • Washington (l c f s) • Virginia de Vest (l c f s) • Wisconsin (l c f s) • Wyoming (l c f s) • •

Comitate defuncte  • Cioturi  • Formate  • Imagini  • • Portal  • •