Listă de rotifere din România

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Rotiferele (de la gr. rota = roată; fere = a purta) sunt nematelminte de dimensiuni mici, microscopice, măsurând de la 0,04 mm până la maximum 3 mm lungime, de obicei au 0,2-0,5 mm. Din această cauză, nu au fost cunoscute decât după descoperirea microscopului. Se cunosc circa 1 500 specii, majoritatea de apă dulce, puține marine, litorale și terestre (în mușchi, licheni). Unele dintre rotifere sunt forme libere, fie plutitoare sau înotătoare (planctonice), fie târându-se pe fundul apei (bentonice). Alte forme bentonice sunt sesile, adică fixate pe fundul apei prin extremitatea lor posterioară și, în cele mai dese cazuri, înconjurate de tuburi protectoare. Puține specii sunt parazite, unele la plante, altele la animale.

Organul caracteristic al rotiferelor este aparatul rotator cu ajutorul căruia se deplasează activ în masa apei. Au o durată de viață scurta, de 2-3 săptămâni. În perioada caldă a anului se dezvoltă mai multe generații succesive. Iarna sau în timpul secetei rezistă sub formă de ouă. Din astfel de ouă, numite ouă durabile, ies primăvara numai femele, care se înmulțesc toată vara partenogenetic, adică fără prezența masculilor. Când condițiile de mediu se schimbă, în special când temperatura apei ajunge maximă, ceea ce se întâmplă de obicei vara, tot partenogenetic apar și masculii care se împerechează imediat cu femelele generației care le-au dat naștere. Ouăle rezultate în urma fecundării rezistă peste iarnă, din ele se dezvoltă o nouă generație de femele în primăvara următoare. Rotiferele constituie o bună parte a microplanctonului și o hrană prețioasă pentru animale, în special pentru puietul mic de pește, ceea ce este foarte important pentru piscicultură. Prin modul lor de hrană, ele contribuie la curățirea apelor de bacteriile cu care se hrănesc.

Lista alfabetică a rotiferelor din România (incompletă):

Bibliografie

modificare