Lolicon

Lolicon (ロリコン, rorikon^?) este un gen de media ficțională în cultura japoneză care se concentrează pe personaje de fete tinere (sau care par tinere), de obicei într-un mod sugestiv sau erotic. Termenul este un portmanteau al expresiei englezești "Lolita complex" și se referă atât la dorința sau afecțiunea pentru astfel de personaje (ロリ, "loli"), cât și la fanii acestora. Lolicon este asociat în principal cu imagini stilizate în manga, anime și jocuri video. În cultura otaku, acest gen este în general înțeles ca fiind distinct de dorințele pentru reprezentări realiste ale fetelor tinere sau pentru fete tinere reale.^[1]^[2]^[3] Lolicon este, de asemenea, legat de conceptul de moe, care exprimă o afecțiune puternică pentru personaje ficționale, adesea fete drăguțe (bishōjo) din manga sau anime.

Fraza „Lolita complex", derivată din romanul Lolita de Vladimir Nabokov, a intrat în uz în Japonia în anii 1970. În timpul așa-numitului "lolicon boom" din manga erotică la începutul anilor 1980, termenul a fost adoptat în cultura otaku emergentă pentru a denota atracția față de personajele bishōjo timpurii. Ulterior, sensul termenului s-a restrâns la reprezentările de personaje mai tinere,. Stilul artistic din perioada boom-ului lolicon, puternic influențat de manga shōjo, a marcat o tranziție de la realism către o estetică de „erotism drăguț" (kawaii ero). Această estetică a devenit de atunci comună în manga și anime. Boom-ul lolicon s-a diminuat până la mijlocul anilor 1980, iar genul a devenit o minoritate în cadrul manga-ului erotic.

Începând cu anii 1990, lolicon a devenit un cuvânt-cheie^⁠(d) în dezbaterile despre manga, atât în Japonia, cât și la nivel global. Legile privind pornografia infantilă^⁠(d) din unele țări se aplică și reprezentărilor ficționale de copii, în timp ce în alte țări, inclusiv Japonia, acestea nu sunt incluse în reglementări.^[4] Criticii și susținătorii genului dezbat dacă acesta contribuie la abuzul sexual asupra copiilor. În timp ce unii susțin că reprezentațiile pot încuraja comportamente nocive. Cercetătorii din domeniul culturii și mass-media identifică lolicon-ul ca parte a unei delimitări mai largi între ficțiune și realitate în sexualitatea otaku.

Note

^ Galbraith 2016, pp. 113–114. : "Given its importance, it is not surprising that lolicon has been well researched in Japan over the course of decades, which has led to numerous insights. [...] Characters are not compensating for something more 'real,' but rather are in their fiction the object of affection. This has been described as 'finding sexual objects in fiction in itself', which in discussions of lolicon is made explicitly distinct from desire for and abuse of children."
^ McLelland 2011b, p. 16. : "Japanese scholarship has, on the whole, argued that, in the case of Japanese fans, neither the Loli nor the BL fandom represent the interests of paedophiles since moe characters are not objectified in the same manner that actual images of children can be, rather they express aspects of their creators' or consumers' own identities."
^ Kittredge 2014, p. 524. : "The majority of the cultural critics responding to the Japanese otaku's erotic response to lolicon images emphasize, like Keller, that no children are harmed in the production of these images and that looking with desire at a stylized drawing of a young girl is not the same as lusting after an actual child."
^ McLelland, Mark (2016). „Introduction: Negotiating 'cool Japan' in research and teaching”. În McLelland, Mark. The End of Cool Japan: Ethical, Legal, and Cultural Challenges to Japanese Popular Culture. London and New York: Routledge. pp. 1–30 [11]. ISBN 978-1-317-26937-3.

[FOOTNOTEGalbraith2016113–114-1] Galbraith 2016, pp. 113–114. : "Given its importance, it is not surprising that lolicon has been well researched in Japan over the course of decades, which has led to numerous insights. [...] Characters are not compensating for something more 'real,' but rather are in their fiction the object of affection. This has been described as 'finding sexual objects in fiction in itself', which in discussions of lolicon is made explicitly distinct from desire for and abuse of children."

[2] McLelland 2011b, p. 16. : "Japanese scholarship has, on the whole, argued that, in the case of Japanese fans, neither the Loli nor the BL fandom represent the interests of paedophiles since moe characters are not objectified in the same manner that actual images of children can be, rather they express aspects of their creators' or consumers' own identities."

[FOOTNOTEKittredge2014524-3] Kittredge 2014, p. 524. : "The majority of the cultural critics responding to the Japanese otaku's erotic response to lolicon images emphasize, like Keller, that no children are harmed in the production of these images and that looking with desire at a stylized drawing of a young girl is not the same as lusting after an actual child."

[McLelland_2016-4] McLelland, Mark (2016). „Introduction: Negotiating 'cool Japan' in research and teaching”. În McLelland, Mark. The End of Cool Japan: Ethical, Legal, and Cultural Challenges to Japanese Popular Culture. London and New York: Routledge. pp. 1–30 [11]. ISBN 978-1-317-26937-3.

[1]

[2]

[3]

[4]