Muntele Mönch
Altitudine4107 m
LocalizareBerner OberlandElveţia Elveția
Aparține deAlpii Bernezi
Coordonate
Prima ascensiune15 august 1857 Christian Almer, Christian Kaufmann, Ulrich Kaufmann si Sigismund Porges
Ascensiunede la coliba Mönch peste Creasta de SE
Hartă

Mönch (în română Călugărul), este un munte cu altitudinea de 4.107 m deasupra n.m., situat în Alpii Bernezi. Acesta, împreună cu Eiger și Jungfrau, alcătuiește o grupă muntoasă marcantă care se poate vedea în Elveția de departe. Prima lui escaladare a avut loc la 15 august 1857, fiind efectuată de către Christian Almer, Christian Kaufmann, Ulrich Kaufmann și Sigismund Porges.

Stabilirea altitudinii

modificare

In anul 1935 s-a stabilit că altitudinea vârfului Mönch ar fi de 4099 m; această valoare mai poate fi încă întâlnită în literatura de specialitate. Măsurătorile din anul 1993, prin fotogrametrie din aer, au stabilit altitudinea de 4107 m, fiind astfel necesară o corectare a hărților geografice. O nouă măsurătoare prin sistemul GPS a stabilit altitudinea de 4109,4 m, iar printr-o nouă măsurătoare efectuată în anul 1999 s-a stabilit înălțimea de 4110 m. Aceste noi valori ale altitudinii nu au mai fost luate în considerare de cartografi, explicația acestor diferențe fiind ghețarul de pe pisc care a crescut în ultimii ani.

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mönch