Deschide meniul principal
Parte a seriei despre
Budism

Dharma Wheel.svg
Ghid · Portal

Istoria
Evoluția · Concilii
Gautama Siddhartha
Discipoli
Budiști târzii  · Răspândire

Dharma sau Concepte

Patru Adevăruri Nobile
Pratītyasamutpāda
Efemeritate
Suferință · Calea de Mijloc
Anatta · Goliciune
Skandha
Karma · Renaștere
Samsara · Cosmologie

Practici

Trei giuvaieruri
Precepte · Perfecțiuni
Meditație · Înțelepciune
Calea cu opt brațe
Trezirea
Monahism · Laici

Nirvana
Patru etape · Arhat
Buddha · Bodhisattva

Tradiții · Canoane
Theravāda · pali
Mahāyāna · chinezesc
Vajrayāna · tibetan

Locuri de pelerinaj
Lumbini · Bodhgaya
Sarnath · Kushinagara

Țări și Regiuni

Articole asemănătoare
Studii comparative
Elemente culturale
Critica

Răspândirea budismului Mahāyāna între secolele I-X d.Hr.

Mahāyāna (în sanscrită महायान, transliterat: Mahāyāna, literalmente „Marele vehicul”) este una dintre cele două ramuri principale ale budismului (cealaltă fiind Theravāda) și un termen pentru clasificarea filozofiilor și practicilor budiste. Această mișcare a adăugat un set suplimentar de texte religioase și, deși a avut inițial mai puțin adepți în India, a avut totuși o semnificație istorică de lungă durată.[1] Tradiția budistă Vajrayāna este uneori clasificată ca parte a tradiției budiste Mahāyāna, dar unii cercetători consideră că este o ramură cu totul diferită.[2]

„Mahāyāna” se referă, de asemenea, la calea urmată de un Bodhisattva care caută iluminarea desăvârșită în beneficiul tuturor ființelor simțitoare, numită și „Bodhisattvayāna” sau „Vehiculul Bodhisattva”.[3][note 1] Un bodhisattva care a îndeplinit acest obiectiv este numit samyaksaṃbuddha (सम्यक्सम्बुद्ध) sau „Buddha complet iluminat”. Un samyaksaṃbuddha poate stabili Dharma și își poate conduce discipolii către iluminare. Budiștii Mahāyāna învață că iluminarea poate fi atinsă într-o singură viață, chiar și de un laic.[4]

Tradiția Mahāyāna este tradiția majoră a budismului cu cea mai mare răspândire, având 53% dintre practicanți, comparativ cu 36% cât are tradiția Theravāda și 6% cât are tradiția Vajrayāna în 2010.[5]

În cursul istoriei sale, budismul Mahāyāna s-a răspândit din India în diferite alte țări din Asia de Sud, de Est și de Sud-Est precum Bangladesh, Nepal, Bhutan, China, Taiwan, Mongolia, Coreea, Japonia, Vietnam, Indonezia, Malaysia și Singapore. În alte țări din Asia Centrală, de Sud și de Sud-Est (precum Afganistan, Birmania, Cambodgia, Iran, Laos, Insulele Maldive, Pakistan, Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda, Turkmenistan sau Uzbekistan) budismul Mahāyāna a fost înlocuit ulterior cu budismul Theravāda, cu Islamul sau cu alte religii.[6]

Marile centre academice Mahāyāna, precum Nalanda, au prosperat în ultima perioadă a preponderenței budismului în India, între secolele al VII-lea și al XII-lea.[1] Principalele ramuri ale budismului Mahāyāna sunt astăzi budismul Chan, budismul coreean Seon, budismul japonez Zen, budismul Pământului Pur, budismul Nichiren și budismul vietnamez. Ea include, de asemenea, în opiniile unor cercetători, tradițiile Vajrayāna practicate de sectele Tiantai, Tendai și Shingon și budismul tibetan, care adaugă învățături ezoterice tradiției Mahāyāna.

Adepții tradiției Mahāyāna interpretează mai larg mesajul lui Buddha. În același timp, ei consacră un cult al divinităților hinduse și al altor religii, cum ar fi taoismul în China sau șintoismul în Japonia. Venerează mai cu seamă diferitele figuri ale lui Buddha, din care au făcut un zeu. De asemenea, închină un cult și unor bodhisattva, oameni plini de înțelepciune care au hotărât să renunțe la Nirvana pentru a se dedica mântuirii celorlalți. Cu prilejul ceremoniilor, călugării acoperă statuia lui Buddha cu stofe, aur și bijuterii, iar credincioșii aduc ofrande sub formă de hrană, flori sau tămâie, apoi recită rugăciuni și se așază la picioarele lui Buddha pentru a medita. În Japonia s-a dezvoltat o școală budistă provenită din Mahayana, școală numită Zen sau în chineză Chan. Apărută inițial în estul Chinei în secolul al VI-lea și răspândită ulterior în Japonia, această școală îmbină tradițiile șintoiste, taoiste, budiste și confucianiste și are la bază contemplarea și disciplina fizică prin tehnici de meditație și arte marțiale.[7]

Note de subsolModificare

  1. ^ „Mahayana, Marele vehicul sau Marele car (pentru purtarea tuturor ființelor către nirvana) este cunoscută, poate mai exact și mai corect, sub numele de Bodhisattvayana, vehiculul unui bodhisattva.” Warder, A.K. (ed. a III-a, 1999). Indian Buddhism: p. 338

NoteModificare

  1. ^ a b Religions in the modern world : traditions and transformations. Woodhead, Linda,, Partridge, Christopher H. (Christopher Hugh), Kawanami, Hiroko (ed. Third). Abingdon, Oxon. ISBN 9780415858809. OCLC 916409066. 
  2. ^ „Buddhism: Description of the Vajrayāna tradition”. Religious Tolerance. Ontario Consultants on Religious Tolerance. . Accesat în . 
  3. ^ Damien Keown (2003), A Dictionary of Buddhism, Oxford University Press, p. 38
  4. ^ „Mahayana Buddhism: What is Mahayana Buddhism?”. religionfacts.com. ReligionFacts. Accesat în . 
  5. ^ Johnson, Todd M.; Grim, Brian J. (). The World's Religions in Figures: An Introduction to International Religious Demography (PDF). Hoboken, NJ: Wiley-Blackwell. p. 36. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  6. ^ Foltz, Richard (). Religions of Iran:From Prehistory to the Present. p. 95. ISBN 9781780743097. Accesat în . In the centuries before the Arab conquests Buddhism was spread throughout the eastern Iranian world. Buddhist sites have been found in Afghanistan, Turkmenistan, Uzbekistan, and Tajikistan, as well as within Iran itself. 
  7. ^ G. Căliman, C.P. Arbore, Thailanda, Editura Științifică, București, 1965