Wikipedia

Mahonie

specie de plante
(Redirecționat de la Mahonia aquifolium)

Mahonia (Mahonia aquifolium) este un arbust decorativ de mici dimensiuni, până la 1 m, din familia berberidacee, originar din America de Nord, cu frunze imparipenat-compuse, pieloase, persistente și în timpul iernii, cu foliole cu marginile spinos-dințate, pe față verzi întunecate lucitoare, care toamna devin purpurii. Florile sunt galbene grupate în raceme, fiecare cu 9 sepale și 6 petale, iar fructele bace, de culoare albăstruie. Cultivată în România și Republica Moldova ca plantă ornamentală prin parcuri, grădini și cimitire.[1][2][3][4][5][6]

Mahonie
Mahonie (Mahonia aquifolium)
Clasificare științifică
Regn: Plantae
(neclasificat): Angiospermae
(neclasificat): Eudicotidae
Ordin: Ranunculales
Familie: Berberidaceae
Gen: Mahonia
Specie: M. aquifolium
Nume binomial
Mahonia aquifolium
(Pursh) Nutt. 1818
Modifică text Consultați documentația formatului

Numele genului Mahonia este dat în onoarea botanistului și horticultorului american Bernard McMahon (1775-1816). Numele speciei aquifolium provine din latinescul aqui sau acer = ascuțit + folium = frunze, adică cu frunze ascuțite la vârf.[1]

Descrierea

modificare
 
Ilustraţie
 
Inflorescenţă
 
Fructe
  • Mahonia este un arbust de mici dimensiuni, cu o înălțime de până la 1 m. Formează tufe dese de 1,5 m în diametru, cu ramuri cenușii, neghimpoase și lujeri tineri verzi.[1][2][3][4][5][6]
  • Frunzele lungi de 10-20 cm sunt persistente și în timpul iernii (sempervirescente), alterne, imparipenat-compuse, cu 5-9 foliole. Foliole sunt ovate, până la oblong ovate, de 4-8 cm lungime, sesile, cu vârful acut (ascuțit), la bază rotunjite sau trunchiate, pe margini sinuat și spinos dințate, vara pe față verzi-închise, lucioase, mai rar mate, glabre, rigide, coriacee (pieloase), verzi-deschise pe dos; în toamnă devin purpurii, iar iarna vineții sau roșietice. În timpul iernilor prea geroase, o parte din frunze se usucă.[1][2][3][4][5][6]
  • Florile sunt hermafrodite, mici, de circa 8 mm în diametru, de culoare galbenă, cu 6 petale și 9 sepale concave, 6 stamine și un pistil și lasă un miros greu, neplăcut. Ele sunt grupate în inflorescențe dense, în formă de raceme multiflore, fasciculate, erecte, de 5-8 cm lungime, la vârful lujerilor. Mahonia înflorește devreme, prin aprilie-mai.[1][2][3][4][5][6]
  • Fructele sunt bace alungit-elipsoidale, negre-albăstrui, brumate (acoperite cu un praf ceros și glauc), de 9,5 mm lungime și cca 8 mm în diametru, cu 2-5 semințe. Ele se coc în august-septembrie. Semințele sunt alungite, castaniii, lucioase, de 4,5 mm lungime și 2,3 mm lățime. Într-un kg sunt 5 mii de fructe sau 100.000 de semințe. Greutatea a 1000 semințe constituie 7,5-11,5 g.[1][2][3][4][5][6]
  • Numărul de cromozomi este 2n = 28.[5]

Arealul

modificare

Mahonia este o specie exotică originară din regiunile temperate ale Americii de Nord, unde crește ca arbust de pădure. Ea este răspândită în nord-vestul Statelor Unite (California, Oregon etc.) și Columbia Britanică din Canada.[1][2][3][4][5][6]

Este cultivată în Europa, inclusiv în România și Republica Moldova, ca arbust ornamental, prin parcuri și grădini.[1][2][3][4][5][6]

Ecologia

modificare

Mahonia preferă preferă stațiuni deschise, însorite, dar vegetează bine chiar și în locuri ușor umbrite. Pretinde soluri revene (cu o umiditate ridicată), bogate în humus și umiditate atmosferică moderată sau ridicată.[2][3][4][6]

Este rezistentă la secetă și față de gerurile de iarnă, dar are nevoie de acoperire cu resturi vegetale pe timpul iernii, deoarece suferă la geruri excesive. Tolerează poluarea cu fum și gaze, dar este sensibilă față de poluanții cu fluor.[2][3][4][6]

Înmulțirea

modificare

Mahonia se înmulțește de obicei prin semințe care se seamănă toamna, imediat după recoltare, sau primăvara-iarna, care necesită o stratificare la ger pe timp de iarnă.[2][3][4][6]

Se mai înmulțește prin drajoni și butași din lăstari de un an. Butășirea se face prin iulie sau august, în răsadnițe reci, deoarece drajonează; drajonii care au format deja rădăcini pot fi despărțiți prin diviziunea tufelor și repicați toamna sau primăvara devreme pentru formare.[2][3][4][6]

Importanța

modificare

Mahonia are importanță ornamentală, medicinală, meliferă și alimentară.[2][3][4][5][6]

Importanța ornamentală

modificare

Are o importanță ornamentală deosebită. În România se cultivă frecvent ca arbust ornamental, izolat sau în grupuri, în toate tipurile de spații verzi, de la câmpie până la munte, prin parcuri, grădini și cimitire, pe marginea aleilor, pe peluze și pe taluzuri pentru formarea boschetelor, gardurilor vii, păstrându-și frunzele și în timpul iernii și ca ramuri cu frunze, pentru aranjamente florale de iarnă. Poate fi introdusă în stațiuni adăpostite, deoarece suferă la geruri excesive. Suportă tunderea.[2][3][4][5][6]

Importanța meliferă

modificare

Are o importanță economico-apicolă mică. Albinele culeg nectarul și polenul din florile mahoniei. Producția de miere este relativ mică, 20-50 kg/ha.[5]

Importanța medicinală

modificare
 
Jeleu din fructe de mahonie

Rădăcinile mahoniei conțin un număr mare de alcaloizi, printre care unii au proprietăți farmacologice: berberină, berbamina și oxiacantina cu acțiune hipotensivă, tonică, diuretică, bacteriostatică, antiinflamatoare. Ei sunt folosiți în homeopatie pentru tratamentul afecțiunilor dermatologice - eczeme, psoriazis, dermatită atopică sau ca tonice, diuretice.[7]

Importanța alimentară

modificare

Fructele mahoniei sunt comestibile, ele sunt bace negre-albăstrui cu un gust ușor acru, fiind consumate în gemuri și jeleuri, dar și cu vin sau lichior. Crude, ele sunt foarte acide și amare. Sămânța este însă toxică, deoarece conține alcaloizi.[6]

Note

modificare
  1. ^ a b c d e f g h Flora Republicii Populare Romîne. Redactor principal: Acad. Traian Săvulescu. Volumul III. Editura Academiei Republicii Populare Romîne. București 1955
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m E. G. Negulescu, Al. Săvulescu. Dendrologie. Ediția a II-a. Editura Agrosilvică, București, 1965
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Enciclopedia plantelor decorative. Vol. I, Arbori și arbuști. Editura ALL, București, 2010
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m Florin Clinovschi. Dendrologie. Editura Universității Suceava, 2005
  5. ^ a b c d e f g h i j k Constantin Pârvu. Universul plantelor. Mică enciclopedie. Ediția a III-a Revăzută și completată. Editura Enciclopedică. București, 2000
  6. ^ a b c d e f g h i j k l m n Деревья и кустарники СССР. Дикорастущие, культивируемые и перспективные для интродукции. Ред. тома С. Я. Соколов. Том III. Покрытосеменные. Семейства Троходендроновые - Розоцветные. Издательство Академии Наук СССР. Москва, Ленинград, 1954.
  7. ^ David Hoffmann. Medical Herbalism: The Science Principles and Practices Of Herbal Medicine. Healing Arts Press 2003.

Bibliografie

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mahonie
 
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Mahonie
  • Flora Republicii Populare Romîne. Redactor principal: Acad. Traian Săvulescu. Volumul III. Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1955
  • Constantin Pârvu. Universul plantelor. Mică enciclopedie. Ediția a III-a Revăzută și completată. Editura Enciclopedică. București, 2000
  • Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005
  • Iuliu Morariu, Ioan Todor. Botanică sistematică. Ediția a II-a revizuită. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1972
  • Ioan Hodișan, Ioan Pop. Botanică sistematică. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1976
  • Alexandru Buia, Anton Nyárády, Mihai Răvăruț. Botanica agricolă. Vol. II. Sistematica plantelor. Editura Agro-Silvică. București.1965

Legături externe

modificare

Galerie

modificare
  •  
    Partea superioară a frunzei
  •  
    Partea inferioară a frunzei
  •  
    Inflorescență
  •  
    Floare (mărită)
  •  
    Fructe
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mahonie&oldid=15380224