Mariana Bitang

(Redirecționat de la Maria Bitang)
Mariana Bitang
Date personale
Născută (62 de ani) Modificați la Wikidata
Râmnicu Sărat, regiunea Ploiești, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieantrenor de gimnastică[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
PremiiOrdinul național „Steaua României”
Ordinul „Meritul Sportiv”[*]  Modificați la Wikidata

Maria Bitang (mai cunoscută cu numele de Mariana Bitang; n. , Râmnicu Sărat, regiunea Ploiești, România) este o renumită antrenoare federală de gimnastică a României, actualmente ocupând postul de Consilier de stat pentru promovarea sportului.

Carieră profesională

modificare

Maria Bitang s-a născut la data de 3 august 1962 în orașul Râmnicu Sărat. A studiat la Academia de Educație Fizică și Sport (1981-1985). După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor-antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv Deva (1985-1992).

Între anii 1992-2005, a activat ca antrenoare federală al Lotului Olimpic feminin de gimnastică al României. În această calitate, a participat (împreună cu antrenorul-coordonator Octavian Belu) la pregătirea tinerelor gimnaste olimpice ale României, cu care a participat la 3 ediții ale Jocurilor Olimpice, 10 ediții ale Campionatelor Mondiale, 7 ediții ale Campionatelor Europene, 4 ediții de Cupă Mondială și 7 ediții ale Campionatelor Europene de Juniori.

În perioada cât a lucrat ca antrenor al Lotului Olimpic feminin de gimnastică a obținut 152 de medalii (62 de aur, 49 de argint și 41 de bronz). Distribuția medaliilor obținute de sportivele antrenate de Mariana Bitang este următoarea:

  • 19 medalii olimpice (7 de aur, 5 de argint, 7 de bronz)
  • 44 medalii mondiale (18 de aur, 15 de argint, 11 de bronz)
  • 36 medalii europene (seniori) (16 de aur, 10 de argint, 10 de bronz)
  • 44 medalii europene (juniori) (16 de aur, 15 de argint, 10 de bronz)
  • 16 medalii la Cupa Mondială (6 de aur, 6 de argint, 4 de bronz).

În august 2005, cei doi antrenori (Octavian Belu și Mariana Bitang) au cerut rezilierea contractului cu Federația Română de Gimnastică, după ce conducerea acestui for a decis să desființeze lotul olimpic de gimnastică feminină al României.

La data de 18 ianuarie 2006, Mariana Bitang a fost numită (împreună cu Octavian Belu) în funcția de consilier de stat pentru promovarea sportului la Departamentul pentru Relația cu Autoritățile Publice si Societatea Civilă al Administrației Prezidențiale a României.

În 2007, Mariana Bitang și-a prezentat demisia din funcție în semn de solidaritate cu suspendarea președintelui Băsescu de către Parlament și a declarat că pentru viitor are mai multe opțiuni, tot în domeniul sportului, dar nu în organisme care să aibă treabă cu imixtiunea politică.[1]

Distincții obținute

modificare

Ca o recunoaștere a meritelor sale în pregătirea gimnastelor olimpice ale României, Marianei Bitang i s-au decernat o serie de distincții, dintre care menționăm următoarele:

  • 1994 - Titlul de Antrenor emerit
  • 2000 – Diploma de onoare și titlul de Entraineur Honoraire oferit de Federația Internațională de Gimnastică
  • 2000 - Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Ofiter
  • 2004 - Ordinul "Meritul Sportiv", clasa a III-a cu două barete
  • 2004 - Ordinul Național "Steaua României" în grad de Comandor
  • 2005 - Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român
  • 2008, 22 iulie - Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I [2]

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare