Maya Simionescu
Date personale
Născută (87 de ani) Modificați la Wikidata
Căsătorită cuNicolae Simionescu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiebiologă Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
PremiiThe Louis and Artur Lucian Award in Cardiovascular Diseases[*][[The Louis and Artur Lucian Award in Cardiovascular Diseases (prize for medicine)|​]] ()  Modificați la Wikidata
Membru titular al Academiei Române

Maya Simionescu (n. 23 februarie 1937, București) este un biolog român, membru titular (1991)[1], vicepreședinte al Academiei Române din 1998.[2]

Studii și carieră

modificare

A absolvit Liceul „Iulia Hașdeu“ din Bucuresti în anul 1954 și Facultatea de Biologie din cadrul Universității Bucuresti în 1959.

Și-a luat doctoratul în știinte biologice în anul 1978. La acea vreme, lucrase deja la Institutul Rockefeller din Statele Unite ale Americii și era profesor asociat la Universitatea Yale (SUA). A predat biologie celulară la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Yale, la Universitatea McGill din Montreal (Canada), la Universitatea Columbia din New York și cardiologie la Universitatea California din Los Angeles.[3]  

A fondat, alături de soțul sau, Nicolae Simionescu, specialitatea de biologie celulară în România, dar și Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ din București.[4]  

Alături de prof. Nicolae Simionescu, face parte dintre fondatorii Institutului de Biologie și Patologie Celulară (IBPC) din București, a Societății Române de Biologie Celulară, punând bazele școlii românești de biologie celulară. Maya Simionescu este cercetător științific (din 1979) și director (din 1995) al Institutului de Biologie și Patologie Celulară "Nicolae Simionescu" din București. IBPC a fost ales în 1990 institut membru al "UNESCO - Molecular Cell Biology Network". Este, de asemenea, din 1995, președinte al Societății Române de Biologie Celulară.[5]

Principalul său domeniu de cercetare este biologia celulară, moleculară și patologia sistemului cardiovascular, cu precădere alterările care au loc în aterioscleroză și diabet. Acesta include studii asupra corelațiilor structură-funcție la nivelul inimii, a vaselor de sânge, biologia și patologia celulei endoteliale, modificări celulare și moleculare în hipercolesterolemie și hiperglicemie. Împreună cu Nicolae Simionescu, a contribuit la definirea unor termeni și concepte noi, folosite în literatura de specialitate.[6]

Articole și lucrări publicate

modificare

Rezultatele activității sale științifice s-au concretizat în sute de lucrări publicate în reviste internaționale, capitole de carte publicate de cunoscute edituri (în colaborare), între care:

  • 200 de articole științifice publicate în reviste internaționale peer review (Journal of Cell Biology, Laboratory Investigation, FASEB Journal, American Journal of Pathology, Endothelium, Atherosclerosis, Biochimica Biophysica Acta, Acta Diabetologica etc.);,  
  • 40 de capitole în manuale (Elsevier, Annals of New York Academy of Science, Raven Press, William and Wilkins, Academic Press, Marcel Dekker, Springer International etc.);
  • 2 monografii publicate de Plenum Press (coeditor);
  • 1 monografie în limba română[7]

Premii și onoruri

modificare

1978 - Premiul internațional Louis și Arthur Lucian pentru cercetare în bolile circulatorii - Universitatea McGill, Montreal, Canada

1987 - Medalia Institutului de Microscopie Electronică Clinică, Bologna, Italia

1990 - Ludwig Schaefer profesor distins, Universitatea Columbia, SUA

1990 - Profesor Borum de Cardiologie,Universitatea din California, Los Angeles, SUA

1990 - Membru corespondent al Academiei Române

1991 - Ludwig Schaefer profesor distins, Universitatea Columbia, SUA

1991 - Membru al Academiei Române

1998 - Vicepreședinte al Academiei Române

1998 - Membru al Academiei de Științe Medicale

1998 - Premiul Sanofi Tromboza - pentru Cercetarea Aterosclerozei și Trombozei

2000 - Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”, Constanța, România

2000 - Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină „Gr.T.Popa”, Iași, România

2001 - UNESCO - Premiul special de onoare L'Oreal pentru femeile în știință

2001 - Premiul „Rio Branco - Comendador”, al Președinției braziliane  

2001 - Membru de Onoare al Academiei de Științe, Republica Moldova [8]

În anul 2008 președintele Traian Băsescu a decorat-o cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer,[9] după ce în 2004 i se decernase distincția „Meritul Cultural” în grad de Ofițer. În 2013 președintele Franței i-a acordat, prin intermediul ambasadorului Franței la București, distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare.

  1. ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S
  2. ^ CV - acad. Maya Simionescu, acad.ro 
  3. ^ „Maya Simionescu: „Importăm fructe, exportăm inteligenţă" | Ceașca de Cultură”. ceascadecultura.ro. Accesat în . 
  4. ^ „Maya Simionescu: „Importăm fructe, exportăm inteligenţă" | Ceașca de Cultură”. ceascadecultura.ro. Accesat în . 
  5. ^ „O PERSONALITATE PE ZI: Academician Maya Simionescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române”. Agenția Națională de Presă Agerpres. Arhivat din original la 2022-03-18. Accesat în 11 mai 2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  6. ^ „O PERSONALITATE PE ZI: Academician Maya Simionescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române”. Arhivat din original la 2022-03-18. Accesat în 11 mai 2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  7. ^ „CV - acad. Maya Simionescu”. acad.ro. Accesat în . 
  8. ^ „CV - acad. Maya Simionescu”. acad.ro. Accesat în . 
  9. ^ Distincții primite de membrii Academiei Romane

Legături externe

modificare