Wikipedia

McMaster University

McMaster University
MottoΤΑ·ΠΑΝΤΑ·ΕΝ·ΧΡΙΣΤΩΙ·
ΣΥΝΕΣΤΗΚΕΝ
Informații
Fondată23 aprilie 1887[1]
Localizare
Țara Canada
OrașHamilton
Coordonate43°15′48″N 79°55′08″W ({{PAGENAME}}) / 43.2633°N 79.9189°V
CampusUrban, 152,4 ha
Dotare655,5 milioane CAD[2]
Conducere
PreședintePatrick Deane
RectorSuzanne Labarge
Cifre cheie
Angajați6.437[3]
Cercetători4.237[3]
Studenți25.174[3]
Alte informații
Culori          maro și gri
MascotaMac the Marauder[3]
Prezență web
mcmaster.ca
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Universitatea McMaster (denumită în mod obișnuit McMaster sau Mac) este o universitate publică din Hamilton, Ontario, Canada. Campusul principal este situat pe un teren de 121 ha, în apropiere de cartierelor rezidențiale Ainslie Lemn și Westdale, adiacente Grădinii Botanice Regale din Hamilton.[4] Universitatea este formată din șase facultăți: Școala de Afaceri DeGroote, Inginerie, Științe medicale, Științe umaniste, Științe Sociale și Științe ale naturii. Este membră al U15, un grup de universități specializate pe cercetare intensivă din Canada.[5][6] Universitatea poartă numele lui William McMaster, un bancher și senator canadian care a donat 900.000 CAD pentru fondarea universității.[7] Universitatea McMaster a fost fondată potrivit condițiilor prevăzute de un act al Adunării Legislative din Ontario în 1887, prin fuzionarea Toronto Baptist College cu Woodstock College. Ea a fost înființată la Toronto în 1890. Dotările insuficiente și primirea unui teren la Hamilton a determinat mutarea instituției în 1930.[8] McMaster a fost controlată de către Convenția Baptistă din Ontario și Quebec până când a devenit o instituție neconfensională finanțată din fonduri publice în 1957.

Universitatea este coeducațională, și are peste 25.000 de studenți și peste 4.000 de doctoranzi.[9] Absolvenți și foști studenți ai universității se află în întreaga Canada și în 140 de țări din întreaga lume.[3] Printre absolvenții notabili se numără înalți funcționari guvernamentali, academicieni, oameni de afaceri importanți, un bursier Rhodes și doi laureați ai premiului Nobel.[10] Această universitate s-a clasat pe locul 4 în rândul universităților canadiene și pe locul 94 în lume, potrivit topului Times Higher Education World University Rankings din 2015-2016, pe locul 4 în rândul universităților canadiene și pe locul 83 în lume, conform Clasamentului Mondial al Universităților din 2016, și pe locul 6 în rândul universităților canadiene și pe locul 149 în lume, în conformitate cu QS World University Rankings din 2014. Echipele sportive ale McMaster sunt cunoscute sub numele de Marauders și sunt membre ale Canadian Interuniversity Sport.

Absolvenți și profesori notabili

modificare

În noiembrie 2010, Universitatea McMaster avea peste 140.000 de absolvenți care locuiau în peste 140 de țări. În cursul istoriei McMaster, profesorii, studenții și foșii absolvenți au îndeplinit roluri importante în multe domenii, obținând mai multe premii, inclusiv premii Nobel, burse Rhodes și premii Lasker.[11][12] Printre câștigătorii Premiului Nobel se numără absolventul Myron Scholes, care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Științe Economice în anul 1997; profesorul Bertram Neville Brockhouse, care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1994; și absolventul James Orbinski, care a acceptat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1992 în numele organizației Medici fără frontiere.

Printre absolvenții importanți din domeniul științei se află Douglas L. Coleman, care a descoperit leptina,[13] Harold E. Johns, care a fost un pionier în utilizarea de cobaltului 60 în tratamentul cancerului,[14] Karl Clark, care a inițiat metoda de separare pentru extragerea bitumului din nisipul petrolifer,[15] și Steve Mann, un cercetător și inventator în domeniul fotografiei computaționale.[16] Printre profesorii notabili ai universității se află chimistul Ronald Gillespie, care a contribuit la elaborarea teoriei RPESV,[17] și sociologul Henry Giroux, unul din fondatorii teoriei pedagogiei critice.[18] Un absolvent proeminent în domeniul științelor sociale a fost Harold Innis, care a contribuit la elaborarea teoriei comunicării.[19]

Note

modificare
  1. ^ Statutes of the Province of Ontario. Queen's Printer. . p. 370. 
  2. ^ McMaster University Annual Financial Report 2014/205 (PDF). Hamilton: McMaster University. . Accesat în . 
  3. ^ a b c d e „McMaster University Fact Book 2012-2013” (PDF). McMaster University. octombrie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Fast Facts About McMaster”. McMaster University. . Accesat în . 
  5. ^ „U15 Submission to the Expert Review Panel on Research and Development” (PDF). Review of Federal Support to R&D. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  6. ^ „THE World Rankings Clinical”. THE. Accesat în . 
  7. ^ Graham 1985, p. 3.
  8. ^ „McMaster in the 1920s”. History of McMaster. McMaster University. . Arhivat din original la . Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
  9. ^ „SUMMARY OF TOTAL ENROLMENT”. Accesat în . 
  10. ^ „International Applicants”. McMaster University. octombrie 2010. Accesat în . 
  11. ^ Nolan, Daniel (). „Mac student on the Rhodes to Oxford”. The Hamilton Spectator. Metroland Media Group Ltd. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ „Coleman receives Lasker Award”. The Jackson Laboratory. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Coleman receives Lasker Award”. The Jackson Laboratory. The Jackson Laboratory. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Shorter, Edward (). Partnership for Excellence: Medicine at the University of Toronto and Academic Hospitals. University of Toronto Press. p. 326. ISBN 1-4426-4595-4. 
  15. ^ Sheppard, Mary Clark (). Oil Sands Scientist: The Letters of Karl A. Clark, 1920-1949. University of Alberta. p. 7. ISBN 0-8886-4228-8. 
  16. ^ Ryan, Suzan Elizabeth (). Garments of Paradise: Wearable Discourse in the Digital Age. MIT Press. pp. 72–73. ISBN 0-2620-2744-5. 
  17. ^ „Ronald Gillespie: A Lifetime in Chemistry”. McMaster. decembrie 1999. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „McMaster attracts widely acclaimed U.S. scholar Henry Giroux”. McMaster University. . Accesat în . 
  19. ^ Watson, A. (). Marginal man: the dark vision of Harold Innis. Toronto, Ontario: University of Toronto Press. p. 71. ISBN 0-8020-3916-2. 

Lectură suplimentară

modificare
  • Gidney, Catherine Anne (). A Long Eclipse: The Liberal Protestant Establishment And The Canadian University, 1920–1970. McGill-Queen's Press. ISBN 0-7735-2805-9. 
  • Graham, R. P. (). The Insignia of McMaster University. McMaster University Press. ISBN 0-920603-00-9. 
  • Johnston, Charles M. (). McMaster University: The Toronto Years - Volume 1. University of Toronto Press. 
  • Johnston, Charles M. (). McMaster University: The Early Years in Hamilton - Volume 2. University of Toronto Press. ISBN 0-7837-4291-6. 
  • Greenlee, James G. (). McMaster University: 1957-1987: A Chance for Greatness - Volume 3. McGill-Queen's University Press.  http://volume3.mcmaster.ca Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Jenkins, Herb (). Combining Two Cultures: McMaster University's Arts And Science Programme. University Press of America. ISBN 0-7618-2929-6. 

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=McMaster_University&oldid=15593085