Mecatronică

Apăsați „arată” pentru a vedea etichete de întreținere
{{{{{3}}}}}
{{{{{4}}}}}
{{{{{5}}}}}
{{{{{6}}}}}
{{{{{7}}}}}
{{{{{8}}}}}
{{{{{9}}}}}
{{{{{10}}}}}

Mecatronica este combinația sinergeticǎ ṣi sistematicǎ a mecanicii, electronicii ṣi a informaticii în timp real.

Termenul de mecatronicǎ a fost introdus de un inginer de la compania japonezǎ « Yaskawa » în 1969. Astfel, termenul a apărut în mod oficial în Franța în Larousse 2005.

Mecatronica - tehnologie compatibilă cu societatea informațională[1]

Revoluția informatică (a doua revoluṭie industrială) a marcat saltul de la societatea industrializatǎ la societatea informațională, generând un val de înnoiri în tehnologie și educație. Japonezii au definit sensul acestor mișcări de înnoire, brevetând termenul de mecatronicǎ, la începutul deceniului al VIII-lea al secolului trecut. Termenul a fost utilizat pentru a descrie fuziunea tehnologică: mecanica-electronica-informatica.

Mecatronica este rezultatul evoluției firești în dezvoltarea tehnologică. Tehnologia electronică a stimulat această evoluție. Dezvoltarea microelectronicii a permis integrarea electromecanică. În următoarea etapă, prin integrarea microprocesoarelor în structurile electromecanice, acestea devin inteligente și, astfel s-a ajuns la mecatronicǎ.

Fluxul către integrarea mecatronică

Tehnologia mecatronică aduce în centrul atenției problema informației care, este componenta dătătoare de ton în raport cu materialul si energia.

În România, mecatronica se studiază în numeroase școli și licee.