Mihai Pelin

istoric român
Mihai Pelin
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Cernăuți, URSS Modificați la Wikidata
Decedat (67 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
jurnalist
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materFacultatea de Filosofie a Universității din București  Modificați la Wikidata
PremiiCommendatore dell'Ordine della Stella della solidarietà italiana[*][[Commendatore dell'Ordine della Stella della solidarietà italiana |​]]  Modificați la Wikidata

Mihai Pelin (n. 25 august 1940, Cernăuți – d. 14 decembrie 2007, București) a fost un istoric, scriitor și publicist român.

Biografie modificare

S-a născut în vara lui 1940, la Cernăuți, de unde familia sa a fugit de Armata Roșie după cedarea acestui teritoriu către URSS. A absolvit Facultatea de Filozofie din București, a fost jurnalist la „Scânteia Tineretului”, „Tribuna României”, „Ramuri” și „Flacăra”. A debutat editorial cu volumul „Redactori și pianiști” (1967) și a fost membru al Uniunii Scriitorilor.

După 1990, a lucrat activ la „Baricada” și „Expres Magazin”, în ultimii doi ani fiind colaborator permanent al ziarelor „Jurnalul Național” și „Cronica Română”. În această perioadă și-a consacrat întreg efortul investigației și studiilor în arhivele comunismului românesc.

A fost primul cercetător care a intrat în Arhivele fostei Securități în scopul publicării documentelor studiate.[necesită citare] Rezultat al acestor documentări, a coordonat editarea primelor patru volume ale „Cărții Albe a Securității” (1996-1997).[2]

În ianuarie 2006, Mihai Pelin a fost numit Comandor al Ordinului Solidarității Italiene pentru aportul adus de lucrările sale la elucidarea activității umanitare a unor medici militari italieni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[3] Pe parcursul anului 2007 a fost spitalizat la Fundeni, unde a decedat, răpus de ciroză.

Cărți publicate modificare

  • Redactori și pianiști, 1967
  • Inaderență, 1968
  • Miorița nu s-a născut lângă stele (1973)
  • Căderea Plevnei, 1977
  • Șa pierdută pe mare, 1983
  • Speranța, 1984
  • Requiem pentru Convenția de la Geneva (ed. I - 1988, Veneția; ed. II - 1996, București)
  • Epistolarul Infernului (1993)
  • Sioniști sub anchetă (1993)
  • Legendă și adevăr (1994)
  • Istorii literare și artistice (1996)
  • Culisele spionajului românesc (1997)
  • Miza războiului (1998)
  • Operațiunile Melița și Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate (1999)
  • ARTUR – Dosarul lui Ion Caraion (2001)
  • Iluziile lui Iuliu Maniu (2 vol, 2001-2002)
  • Opisul emigrației politice (2002)[4]
  • Genii și analfabeți (2002)
  • Italieni, vă ordon, treceți Prutul! (2003)
  • Un veac de spionaj, contraspionaj și poliție politică (2003)
  • SIE & SRI - Trecutul nu se prescrie (2004)
  • Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști (2005)
  • Diplomație de război, România-Italia 1939-1945 (2005)
  • Raidul escadrei trădate (2005)
  • Deceniul prabușirilor (1940-1950): viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților români între legionari și staliniști (2005)
  • Marele rapt regal (2006)
  • Săptămâna Patimilor (23-28 iunie 1940), (2008)

Note modificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ „In memoriam Mihai Pelin”, In memoriam Mihai Pelin, accesat în  
  3. ^ 31 mai 2006 - http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-05-31/mihai-pelin-decorat-de-statul-italian.html
  4. ^ Agentul lui Ceausescu, 24 iunie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 21 iunie 2013

Legături externe modificare

Interviuri