MinBucovina
SC MinBucovina SA Vatra Dornei este o companie minieră din România. Obiectul de activitate al societății este extracția, prelucrarea și comercializarea resurselor minerale utile: minereuri feroase, neferoase, substanțe utile nemetalifere, roci utile, zguri metalurgice[1]. De asemenea realizează și cercetare geologică în cadrul perimetrelor aprobate și în extinderea acestora, pentru creșterea gradului de asigurare cu rezerve[1].
În iunie 2009, MinBucovina era în procedură de dizolvare, în condițiile în care nu a găsit finanțare pentru rambursarea unui ajutor de stat primit în 2005, fără aprobarea Comisiei Europene[2]. Societatea a fost scutită de la plata obligațiilor către Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și cel pentru șomaj aferente anului 2005, însă operațiunea nu a fost aprobată de autoritățile europene[2]. Comisia Europeană a formulat o somație ultimativă de plată pentru decembrie 2007[2]. Colegiul Director al AVAS a decis intrarea societății în procedura de dizolvare și lichidare voluntară, iar lichidatorul selectat și-a început activitatea în vara anului 2008[2].
Note
modificare- ^ a b Despre noi Arhivat în , la Wayback Machine., minbucovina.ro, accesat la 22 ianuarie 2010
- ^ a b c d MinBucovina Vatra Dornei, amendata cu 20.000 de lei[nefuncțională], 16 iunie 2009, financiarul.com, accesat la 22 ianuarie 2010
Legături externe
modificare- www.minbucovina.ro - Sit web oficial