Misterele din Eleusis

Misterele din Eleusina au fost sărbători bianuale ținute în Grecia antică în templul din Eleusina dedicate zeiței Demetra și fiicei ei Persefona din recunoștință pentru darul agriculturii. Conform legendei, eleusinii erau protejați de Demetra fiindcă se arătaseră primitori față de ea când luase înfățișarea unei bătrâne sărmane, atunci când o căuta pe fiica ei Persefona.

Aspectele cultice

Asemeni misterelor orfice, alături de care probabil s-a dezvoltat în mod paralel, festivitățile misterelor din Eleusis aveau parțial un caracter esoteric, care presupunea inițierea și prin mitul Persefonei denotau credința în nemurirea sufletului. Conform surselor, misterele eleusine se celebrau încă din sec. al VII-lea î.Hr.. Antichitatea lor este confirmată și de descoperirile arheologice^[1].

Pe lângă cele două zeițe htoniene, misterele au fost sărbătorite mai târziu la Elefsina și Dionis, numit acolo Iachos, era prezent drept reprezentant al forței creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea, iar urmele sale se găsesc și în Egipt. Sacerdoțiul eleusin era transmis ereditar. Preoții care oficiau misterele erau: Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtătorul făcliei), Hierokeryx (crainicul sfânt) și Epibomios (preotul celebrant). Inițierea în cult se făcea prin mai multe ceremonii tainice de purificare și prin rostirea unor formule magice. Ca participanți au fost admiși inițial doar atenienii, mai târziu cercul adepților s-a extins și au fost incluși toți cei devotați cultului Demetrei.

Cercetările actuale explică popularitatea serbărilor și longevitatea lor prin implicarea subiectivă a participanților, bazată pe o experiență personală a transei. Walter Burkert afirmă chiar caracterul prevalent al acestei experiențe în raport cu doctrina inițiatică, date fiind interesul obsesiv pentru moarte și ritualurile extatice^[2].

Desfășurarea

"Micile Mistere" (Myesis) se țineau primăvara, în aparență numai în onoarea lui Heracle, care, ca străin, nu a putut fi inițiat în "Marile Mistere" (Teletai). Acestea aveau loc toamna, timp de nouă zile, începând cu cea de-a 15-a zi a lunii Boedromion (la începutul lui octombrie) și comemorau coborârea Persefonei în infern pentru perioada pe care era obligată să fie alături de Hades.

Participanții trebuiau să-și anunțe cu mult timp înainte venirea, își asumau cheltuieli însemnate din cauza animalelor destinate sacrificiilor și erau obligați să postească înaintea procesiunii timp de nouă zile^[3]. Festivitățile decurgeau în felul următor:

În prima zi se întruneau adepții dornici de inițiere.

Aceștia erau supuși în decursul celei de a doua zile unor procese de purificare.

În ziua a treia aveau loc sacrificiile.

În ziua a patra se purta în procesiune statuia Persefonei sau un "copil divin" într-un recipient (Kalathos) ornat cu șerpi, care simboliza coșul cu flori al zeiței. Răpirea ei de către Hades era deci repetată în mod alegoric. În procesiuni nu lipseau simboluri ale fertilității precum spice de grâu sau embleme falice^[4].

În cea de-a cincea zi se comemora prin lungi procesiuni cu făclii căutarea Persefonei de către Demetra.

În ziua a șasea, festivitățile ajungeau la apogeu: era strămutată columna lui Dionis-Iachos de la Atena la Eleusis de către o mare mulțime de oameni. Noaptea începeau inițierile în mistere, care constau și în dezvăluirea soartei celor drepți și a celor blestemați în lumea de apoi. Inițierile erau făcute, ca și purificările, de către sacerdoți mascați ca nimfe, satiri și sileni^[5]. Ceremoniile erau însoțite atât de muzica fluierelor frigiene și a timpanelor cât și de dans, creându-se astfel prin ritmuri monotone o atmosferă extatică^[6].

În ziua a șaptea se organizau întreceri în onoarea zeițelor.

Ultimele două zile erau consacrate inițierilor și ofrandelor.

În anul 382 d. Hr., împăratul roman Teodosiu I a interzis cultul eleusin, ca dealtfel toate cultele celebrate prin mistere^[7].

Participanți notabili

Platon (î.Hr. 428/427 or 424/423–48/347)
Octavianus Augustus (63 î.Hr.– 14 d.Hr.)
Plutarh (c. 46– 119)^[8]
Hadrian (76–138)
Antinous (c. 111–130)
Marc Aureliu (121–180)
Commodus (161–192)
Gallienus (c. 218–268)^[9]
Iulian Apostatul (331–363)

Note

^ Dorothea Frede: Die Orphik - Mysterienreligion oder Philosophie?, în: Claudia Maurer Zenck (îngrijitoare de ediție): Der Orpheus-Mythos von der Antike bis zur Gegenwart. Discursurile unei prelegeri interdisciplinare ținute la Universitatea Hamburg, în semestrul de vară 2003, Peter Lang: Frankfurt a. M. 2004 (= Hamburger Jahrbuch für Musikwissenschaft, Redaktion Kai Stefan Lothwesen, vol. 21), p. 229-245, despre Eleusis p. 233.
^ Burkert 1990, passim și p 29 s.
^ Frede 2004, p, 233 (ca în nota 1).
^ Burkert 1990, p. 56.
^ Platon: Legile, 815c.
^ Frede 2004, p. 233 (ca în nota 1). Aristotel subliniază efectul catartic al muzicii în ritualurile eleusine în Politeia, VIII 6, 1341a22-7; 42b3.
^ Frede 2004, p. 243 (ca în nota 1).
^ „The Eleusinian Mysteries: The Rites of Demeter”. World History Encyclopedia. Accesat în 27 aprilie 2019.
^ The Encyclopedia of Religion, Volume 10, p 233.

Bibliografie

Maurice Briant: Misteriile din Eleusis. Originea si natura lor. Ritualul de initiere., Editura Herald, Bucuresti, 2009
Walter Burkert: Antike Mysterien. Funktionen und Gehalt, München 1990.
Mircea Eliade: Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. 1, București 1980, capitolul 12: Misterele din Eleusis.
Fritz Graf: Eleusis und die orphische Dichtung Athens, Berlin, New York 1974.
Karl Kerényi: Die Mysterien von Eleusis, Zürich 1962.
Wilhelm Vollmer: Wörterbuch der Mythologie, Vollmer's Wörterbuch der Mythologie aller Völker. Neu bearbeitet von Dr. W. Binder. Mit einer Einleitung in die mythologische Wissenschaft von Dr. Johannes Minckwitz, ediția a treia, Stuttgart: Hoffmann'sche Verlagsbuchhandlung, 1874, p. 183 s.

Legături externe

[1] Dorothea Frede: Die Orphik - Mysterienreligion oder Philosophie?, în: Claudia Maurer Zenck (îngrijitoare de ediție): Der Orpheus-Mythos von der Antike bis zur Gegenwart. Discursurile unei prelegeri interdisciplinare ținute la Universitatea Hamburg, în semestrul de vară 2003, Peter Lang: Frankfurt a. M. 2004 (= Hamburger Jahrbuch für Musikwissenschaft, Redaktion Kai Stefan Lothwesen, vol. 21), p. 229-245, despre Eleusis p. 233.

[2] Burkert 1990, passim și p 29 s.

[3] Frede 2004, p, 233 (ca în nota 1).

[4] Burkert 1990, p. 56.

[5] Platon: Legile, 815c.

[6] Frede 2004, p. 233 (ca în nota 1). Aristotel subliniază efectul catartic al muzicii în ritualurile eleusine în Politeia, VIII 6, 1341a22-7; 42b3.

[7] Frede 2004, p. 243 (ca în nota 1).

[:1-8] „The Eleusinian Mysteries: The Rites of Demeter”. World History Encyclopedia. Accesat în 27 aprilie 2019.

[9] The Encyclopedia of Religion, Volume 10, p 233.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]