Mondo cane (film din 1962)

Acest articol se referă la filmul din 1962. Pentru alte sensuri, vedeți Mondo cane (dezambiguizare).

Prezență online
Mondo cane
Afișul românesc al filmului
Titlu original	Mondo cane
Gen	film documentar
Regizor	Gualtiero Jacopetti, Franco Prosperi, Paolo Cavara
Scenarist	Paolo Cavara Gualtiero Jacopetti
Producător	Angelo Rizzoli
Studio	Cineriz
Director de imagine	Antonio Climati și Benito Frattari
Montaj	Gualtiero Jacopetti
Muzica	Riz Ortolani, Nino Oliviero
Narator	Stefano Sibaldi
Distribuție	Rossano Brazzi Yves Klein
Premiera	30 martie 1962
Premiera în România	12 ianuarie 1967 (1967-01-12)
Durata	108 minute film color (Technicolor)
Țara	Italia
Limba originală	italiană
Disponibil în română	subtitrat
Urmat de	Mondo cane 2
Pagina IMDb
Modifică date / text

Mondo cane (titlul original: în italiană Mondo cane) este un film documentar italian, realizat în 1962 de regizorii Gualtiero Jacopetti, Franco Prosperi, Paolo Cavara, fiind considerat piatra de temelie a genului mondo.

Rezumat

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Documentar cap de afiș al genului „Film mondo”, se concentrează asupra tradițiilor și obiceiurilor neobișnuite sau șocante ale diferitelor popoare din lume, inclusiv rituri tribale curioase, scene cu alcoolici, diverse ucideri și maltratări ale animalelor, poluarea mărilor, înmormântări bizare, a dezlănțuit fanii care îl dezbracă pe Rossano Brazzi. Filmul prezintă apoi procesiunile sângeroase tipice Vinerii Mari, care se desfășoară încă în unele zone din sud, în care participanții auto-flagelează trupul din devotament, până la sângerare abundentă, și o ceremonie în Asia de Sud-Est, în care niște tauri sunt decapitați.

Distribuție

Rossano Brazzi – el însuși
Yves Klein – el însuși
Stefano Sibaldi – naratorul
Henning Skaarup – naratorul daneez

Melodii din film

Muzica de film Ti guarderò nel cuore, care a fost compusă de Nino Oliviero și Riz Ortolani, este folosită ca muzică de fond. Compoziția a fost realizată în colaborarea între regizor și muzica pentru scena în care puii tineri sunt colorați de Paște. În aprilie 1963, producătorul muzical britanic Norman Newell a scris un text în limba engleză intitulat „More”, care a apărut în cel puțin 55 de versiuni.^[1] Cele mai cunoscute sunt cele de Steve Lawrence, Vic Dana și Frank Sinatra (înregistrate la 12 iunie 1964). More s-a clasat pe locul 12 în „BMI Top 100 Songs of the Century”.^[2]