Monumentul Infanteristului din București
Monumentul Infanteristului | |
Poziționare | |
---|---|
Coordonate | 44°26′18″N 26°04′09″E / 44.438243°N 26.06923°E |
Localitate | București |
Țara | România |
Adresa | Splaiul Independenței, în scuarul de lângă Podul Cotroceni peste râul Dâmbovița, sector 6 |
Edificare | |
Sculptor | Spiridon Georgescu |
Data începerii construcției | 1930 |
Materiale | bronz (statuia) piatră (soclul) |
Clasificare | |
Cod LMI | B-III-m-B-19972 |
Modifică date / text |
Monumentul Infanteristului din București este o statuie realizată de sculptorul Spiridon Georgescu în 1930 și este amplasată în scuarul de lângă Podul Cotroceni peste râul Dâmbovița.
Monumentul infanteristului 1916-1918 este clasat în categoria Monumente istorice de importanță B[1] și este înscris la poziția nr. 2299, cu codul B-III-m-B-19972, în Lista monumentelor istorice, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor, nr. 2314/8 iulie 2004.[2]
Istoric
modificareLa Expozitia Națională a Armatei din august 1919, artistul Spiridon Georgescu a expus lucrările „Avântul“ și grupul „Capturarea unui tun“.[3]
Macheta soldatului ce înfățișază “Avântul” a fost ulterior folosită pentru a crea „Monumentul Infanteristului“.[3] Monumentul reprezintă statuia din bronz a unui infanterist român, în poziție de atac, ținând cu ambele mâini pușca și pregătindu-se să lovească cu patul armei - rupt - un inamic imaginar [2].
Pe soclul din piatră este fixată o placă de bronz cu o sabie pe ea, iar pe sabie un vultur cu ciocul deschis și aripile întinse, gata să se repeadă înainte[3].
Pe placa soclului era gravată inscripția: „Eroilor căzuți în luptele de la Mărășești 1916-1918”[4], dar în prezent se mai văd doar două găuri în piatră, unde se aflau șuruburile de fixare. „Înteprinzători privați” au valorificat bronzul la vreun centru de reciclare a metalelor.
Monumentul, care a fost închinat jertfei eroilor din Regimentul 9 Vânători de Gardă „Regele Alexandru al Iugoslaviei” care s-au acoperit de glorie în Primul Război Mondial în luptele de la Bazargic, Amzacea, Letca Nouă și Mărășești, a fost construit la inițiativa generalului Gabriel Marinescu, pe timpul cât s-a aflat la comanda acestui regiment, cu fonduri strânse din solda sa și a militarilor din subordine[5] și turnat în bronz la Fabrica și Turnătoria V.V. Rășcanu din București.[6]
Monumentul Infanteristului a fost dezvelit cu fast în prezența regelui Carol al II-lea al României în 22 mai 1931[7].
Note
modificare- ^ Monumentul infanteristului 1916-1918
- ^ a b „Monumentul infanteristului”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c „Leul de la Cotroceni“
- ^ Istoric al Sectorului 6
- ^ „Recunoștință pentru eroi”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ MOnuMENTS project
- ^ Monumentul Infanteristului Pod Cotroceni, București Inaugurat 1931