Mustafa Kemal Atatürk
Mustafa Kemal Atatürk (n. 1881,[7][8][9][10] Salonic, Imperiul Otoman[11][12][13][14][15] – d. ,[16][8][17][18][9][10][19][20] Dolmabahçe Palace, Istanbul, Turcia[21][a]) a fost un militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Rıza (Efendi) și Zübeyde (Hanım).
Începutul cariereiModificare
Mustafa s-a născut în cartierul Koca Kasım. În momentul în care a ajuns la perioada de deprindere a științelor a fost dat la școala lui Hafiz Mehmet după care a fost mutat, la cererea tatălui său, la școala lui Semsi efendi. În această perioadă și-a pierdut tatăl care a decedat în anul 1888. El și-a continuat studiile la școala secundară militară din Selânik, unde și-a primit porecla "Kemal" (perfecțiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenței sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăți secrete de ofițeri reformiști numită "Vatan" (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune și Progres ("Junii Turci").
Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908, iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libia pentru a lua parte la apărarea împotriva invaziei italiene. La prima parte a Războaielor Balcanice, Kemal nu a putut lua parte, fiind încă în Libia, în schimb în 1913 s-a întors la Constantinopol și a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit atașat militar în Sofia, în parte pentru a-l îndepărta din capitală, drept urmare a unor intrigi politice.
Comandant de războiModificare
Când Imperiul Otoman a intrat în război de partea Germaniei, Kemal a fost trimis la Rodosto (azi Tekirdag), pe Marea Marmara. Zona de comandă includea din nou zona Gallipoli, și a fost comandantul care a respins debarcările Antantei de la Gallipoli în aprilie 1915, devenind erou național și acordându-i-se titlul de „Paşa” (comandant).
Între 1917-1918 Kemal Paşa a fost trimis pe frontul din Caucaz, luptându-se acolo cu un anumit succes cu forțele rusești, apoi în Hedjaz, unde Revolta Arabă împotriva dominației otomane era în progres. Între timp el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenței guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, și la adresa dominației germane în Europa. Și-a dat demisia dar a acceptat în final să comande armata a 7-a din Palestina și Siria.
În octombrie 1918 otomanii au capitulat în fața forțelor Antantei, iar Kemal a devenit un conducător al partidului care favoriza politica apărării acelor zone ale Imperiului unde se vorbea limba turcă, și în același timp opta pentru retragerea din toate teritoriile ne-turce.
Antanta n-a așteptat încheierea unui tratat de pace pentru a începe să ocupe zone ale Imperiului. Grecii au ocupat Smyrna (Izmir), iar italienii au ocupat provizoriu Antalya în mai 1919, în acord cu Tratatul de la Sèvres (care nu a fost ratificat de parlamentul otoman deși a fost semnat de către sultan).
Conducător naționalistModificare
Guvernul l-a trimis pe Kemal în Anatolia de est să reprime o demonstrație ce mai târziu s-a dovedit a fi inexistentă. Totuși Kemal a profitat de ocazie pentru a părăsi capitala.
Istoria modernă a Turciei se zice că ar fi început pe 10 mai 1919, când Kemal a ajuns în Anatolia. Abandonând misiunea de a "restaura ordinea", el a fondat o mișcare naționalistă turcă cu baza la Ankara. În aprilie 1920 un parlament provizoriu din Ankara i-a oferit titlul de președinte al Adunării Naționale. Același parlament a respins Tratatul de la Sèvres. Kemal a declanșat un război patriotic pentru a alunga forțele militare engleze, franceze, italiene, armene și grecești din Turcia. Englezii, francezii și italienii au recunoscut regimul său și s-au retras. Trupele elene , călăuzite de "Ideea cea mare" a recuperării teritoriilor locuite de greci, a Ioniei antice și a Constantinopolului, au avansat însă prea adânc în inima Anatoliei înspre Ankara, dar au fost înfrânte de İsmet Inönü și Kemal la Sakarya (august 1921) și Dumlupinar (august 1922). În 1923 Tratatul de la Lausanne a fost ratificat de guvernul lui Kemal.
Președinția lui KemalModificare
Republica Turcia a fost fondată pe 29 octombrie 1923 și Kemal a fost ales primul președinte al țării. În practică a fost un dictator moderat, deși a impus multe reforme cu caracter democratic. Prestigiul lui a fost atât de mare în majoritatea anilor 1920 încât în vremea sa a existat foarte puțină opoziție față de guvern. Deși a admirat unele aspecte ale politicii Uniunii Sovietice și Italiei Fasciste, el nu era nici comunist, nici fascist: proprietatea privată a fost protejată și încurajată iar inamicii politici nu au suferit de obicei de pedepse mai grele decât exilul în provincie.
ReformeModificare
Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său (Partidul Republican al Poporului), constând în "șase stele": republicanism, naționalism, secularism, populism, etatism și revoluție. Baza programului său era planul de secularizare și modernizare a Turciei.
Califatul a fost abolit în martie 1924, școlile religioase au fost desființate în același timp și legea musulmană (Șaria) a fost desființată, fiind înlocuită de codul civil elvețian, codul penal italian și codul comercial german.
Egalitatea femeilor a fost încurajată după căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanım, în 1923 (au divorțat în 1925) și a început legalizarea ei prin adoptarea unor legi. În decembrie 1934 femeilor li s-a dat voie să voteze pentru membri din parlament și să dețină locuri în parlament.
Kemal a văzut fezul (pălăria otomană) ca un simbol al feudalismului și a interzis-o.
Cea mai revoluționară reformă a fost înlocuirea alfabetului arab, cu care limba turcă fusese scrisă de secole, cu alfabetul latin, în 1928.
În 1934 o lege i-a forțat pe turci să-și adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de "Atatürk", însemnând "tatăl turcilor".
Principiile politice ale lui Atatürk, așa numitul "Kemalism", au fost proclamate în 1931 ca ideologia oficială a regimului. Înainte de aceasta, în 1930 a încurajat crearea Partidului Republican Liberal ca partid de opoziție, sub conducerea vechiului său camarad Ali Fethi Okyar Bey, pas considerat de el ca fiind în folosul democrației, însă atitudinile reacționare ale noilor membri ai acestuia au dus până la urmă la desființarea noului partid.
Înțelegerea BalcanicăModificare
La 9 februarie 1934, a fost creată, printre alții, la inițiativa lui Atatürk, Înțelegerea Balcanică (în franceză Entente Balkanique) de către Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Acest tratat, avea un caracter defensiv, în cazul izbucnirii unui război, țările aliate își puteau apăra granițele. Țările din acest spațiu au dorit stabilirea unei zone tampon între Uniunea Sovietică și Vestul Europei. Albania, Bulgaria, Italia, Ungaria și Uniunea Sovietică au refuzat să participe la acest tratat defensiv.
În aceeași perioadă și în aceeași ordine de idei, între Republica Turcia și România s-a semnat un Tratat de Prietenie Veșnică, acest tratat fiind și în prezent în vigoare.
Sfârșitul viețiiModificare
La 09:05 dimineața, pe 10 noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit în Palatul Dolmabahçe din Istanbul de ciroză a ficatului.
Note explicativeModificare
- ^ Nu este cunoscută data exactă a nașterii lui Mustafa Kemal. El însuși și-a asumat ca zi de naștere ziua de 19 mai, în care a pătruns cu armata în Samsun în 1919. În documentele oficiale ale Salonicului otoman, data nașterii lui Kemal este consemnată în anul 1296 după un calendar islamic, nefiind clar dacă este calendarul Hijri sau calendarul Rumî (cel civil); în cazul celui din urmă (cel mai probabil dintre cele două), anul 1296 corespunde perioadei 13 martie 1880–12 martie 1881 din calendarul gregorian.
NoteModificare
- ^ Atheism, Brief Insights Series by Julian Baggini, Sterling Publishing Company, Inc., 2009; ISBN: 1402768826, p. 106.
- ^ Islamism: A Documentary and Reference Guide, John Calvert John, Greenwood Publishing Group, 2008; ISBN: 0313338566, p. 19.
- ^ Mustafa Kemal Ataturk, the founder of the secular Turkish Republic said: "I have no religion, and at times I wish all religions at the bottom of the sea..." The Antipodean Philosopher: Interviews on Philosophy in Australia and New Zealand, Graham Oppy, Lexington Books, 2011, ISBN: 0739167936, p. 146.
- ^ Phil Zuckerman, John R. Shook, The Oxford Handbook of Secularism, Oxford University Press, 2017, ISBN: 0199988455, p. 167.
- ^ Tariq Ramadan, Islam and the Arab Awakening, Oxford University Press, 2012, ISBN: 0199933731, p. 76.
- ^ http://www.milliyet.com.tr/nefeslerin-tutuldugu-tarih-9/gundem/detay/1789751/default.htm Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ „Mustafa Kemal Atatürk”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Mustafa Kemal Atatürk, SNAC, accesat în
- ^ a b Mustafa Kemal Atatürk, Find a Grave, accesat în
- ^ „Mustafa Kemal Atatürk”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Ататюрк Мустафа Кемаль, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ http://www.imdb.com/search/name?birth_place=Thessaloniki%2C+Greece& Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://www.pinterest.com/pin/290130400964165685/ Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://www.britannica.com/EBchecked/topic/591866/Thessaloniki Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Ататюрк Мустафа Кемаль, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ http://www.brainyquote.com/quotes/quotes/m/mustafakem539748.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://www.famousbirthdays.com/people/mustafa-ataturk.html Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Mustafa Kemal Atatürk, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ Mustafa Kemal Atatürk, Store norske leksikon
- ^ http://www.mygola.com/dolmabache-palace-p51726/images Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor)
BibliografieModificare
- Cărți
- Ahmad, Feroz (). The Making of Modern Turkey. London; New York: Routledge. ISBN 978-0-415-07835-1.
- Armstrong, Harold Courtenay (). Grey Wolf, Mustafa Kemal: An Intimate Study of a Dictator. Freeport, NY: Books for Libraries Press. ISBN 978-0-8369-6962-7.
- Atillasoy, Yüksel (). Atatürk: First President and Founder of the Turkish Republic. Woodside, NY: Woodside House. ISBN 978-0-9712353-4-2.
- Barber, Noel (). Lords of the Golden Horn: From Suleiman the Magnificent to Kemal Ataturk. London: Arrow. ISBN 978-0-09-953950-6.
- Barlas, Dilek (). Statism and Diplomacy in Turkey: Economic and Foreign Policy Strategies in an Uncertain World, 1929–1939. New York: Brill Academic Publishers. ISBN 978-90-04-10855-4.
- Cleveland, William L (). A History of the Modern Middle East. Boulder, Colorado: Westview Press. ISBN 978-0-8133-4048-7.
- Doğan, Çağatay Emre (). Formation of Factory Settlements Within Turkish Industrialization and Modernization in 1930s: Nazilli Printing Factory (în Turkish). Ankara: Middle East Technical University. OCLC 54431696.
- Hanioglu, M. Suekrue (). Atatürk: An Intellectual Biography. New Jersey and Woodstock (Oxfordshire): Princeton University Press. ISBN 978-0-691-15109-0.
- Huntington, Samuel P. (). Political Order in Changing Societies. New Haven, Conn.; London: Yale University Press. ISBN 978-0-300-11620-5.
- İğdemir, Uluğ (). Atatürk. Ankara: Turkish National Commission for UNESCO. pp. 165–170. OCLC 75604149. Citare cu parametru depășit
|coauthors=
(ajutor) - İnan, Ayşe Afet (). Atatürk Hakkında Hatıralar ve Belgeler (în Turkish). Istanbul: Türkiye İş Bankası Kültür Yayınları. ISBN 978-9944-88-140-1.
- İnan, Ayşe Afet (). Medeni bilgiler ve M. Kemal Atatürk'ün el Yazıları (în Turkish). Ankara: AKDTYK Atatürk Araştırma Merkezi. ISBN 978-975-16-1276-2. Citare cu parametru depășit
|coauthors=
(ajutor) - Kinross, Patrick (). Atatürk: The Rebirth of a Nation. London: Phoenix Press. ISBN 978-1-84212-599-1. OCLC 55516821.
- Kinross, Patrick (). The Ottoman Centuries: The Rise and Fall of the Turkish Empire. New York: Morrow. ISBN 978-0-688-08093-8.
- Landau, Jacob M (). Atatürk and the Modernization of Turkey. Boulder, Colorado: Westview Press. ISBN 978-0-86531-986-8.
- Lengyel, Emil (). They Called Him Atatürk. New York: The John Day Co. OCLC 1337444.
- Mango, Andrew () [1999]. Ataturk: The Biography of the Founder of Modern Turkey (ed. Paperback). Woodstock, NY: Overlook Press, Peter Mayer Publishers, Inc. ISBN 1-58567-334-X.
- Mango, Andrew (). Atatürk. London: John Murray. ISBN 978-0-7195-6592-2.
- Saikal, Amin (). Democratization in the Middle East: Experiences, Struggles, Challenges. Tokyo: United Nations University Press. ISBN 978-92-808-1085-1. Citare cu parametru depășit
|coauthors=
(ajutor) - Shaw, Stanford Jay (). History of the Ottoman Empire and Modern Turkey. Cambridge; New York: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-21280-9. Citare cu parametru depășit
|coauthors=
(ajutor) - Spangnolo, John (). The Modern Middle East in Historical Perspective: Essays in Honour of Albert Hourani. Oxford: Middle East Centre, St. Antony's College. ISBN 978-0-86372-164-9. OCLC 80503960.
- Tunçay, Mete (). Mesaî : Halk Şûrâlar Fırkası Programı, 1920 (în Turkish). Ankara: Ankara Üniversitesi Siyasal Bilgiler Fakültesi. OCLC 1926301.
- Tüfekçi, Gürbüz D (). Universality of Atatürk's Philosophy. Ankara: Pan Matbaacılık. OCLC 54074541.
- Yapp, Malcolm (). The Making of the Modern Near East, 1792–1923. London ; New York: Longman. ISBN 978-0-582-49380-3.
- Webster, Donald Everett (). The Turkey of Atatürk; Social Process in the Turkish Reformation. New York: AMS Press. ISBN 978-0-404-56333-2.
- Zürcher, Erik Jan (). Turkey: A Modern History. London; New York: I.B. Tauris. ISBN 978-1-85043-399-6.
- Ziare
- Eastham, J. K. (martie 1964). „The Turkish Development Plan: The First Five Years”. The Economic Journal. New York: Macmillan. 74 (298): 132–136. doi:10.2307/2228117. ISSN 0013-0133. JSTOR 2228117.
- Emrence, Cem (). „Turkey in Economic Crisis (1927–1930): A Panaromic Vision”. Middle Eastern Studies. London: F. Cass. 39 (4): 67–80. doi:10.1080/00263200412331301787. ISSN 0026-3206.
- Omur, Aslı (decembrie 2002). „Modernity and Islam: Experiences of Turkish Women”. Turkish Times. 13 (312). ISSN 1043-0164. Accesat în .
- Özelli, M. Tunç (ianuarie 1974). „The Evolution of the Formal Educational System and its Relation to Economic Growth Policies in the First Turkish Republic”. International Journal of Middle East Studies. London: Cambridge University Press. 5 (1): 77–92. ISSN 0020-7438. JSTOR 162345.
- Stone, Norman (). „Talking Turkey”. The National Interest. New York: National Affairs, Inc. 61: 66. ISSN 0884-9382.
- Volkan, Vamik D. (). „Immortal Atatürk – Narcissism and Creativity in a Revolutionary Leader”. Psychoanalytic Study of Society. New York: Psychohistory Press. 9: 221–255. ISSN 0079-7294. OCLC 60448681.
- Wolf-Gazo, Ernest (). „John Dewey in Turkey: An Educational Mission”. Journal of American Studies of Turkey. Ankara, Turkey: American Studies Association of Turkey. 3: 15–42. ISSN 1300-6606. [nefuncțională]
- „Mustafa Kemal Atatürk”. TP Editors. pp. 7–8. Accesat în .
- „The Burial of Atatürk”. Time Magazine. . pp. 37–39. Accesat în .
Legături externeModificare
Puteți găsi mai multe informații despre Mustafa Kemal Atatürk prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”: | |
Definiții și traduceri în Wikționar | |
Imagini și media la Commons | |
Citate la Wikicitat | |
Texte sursă la Wikisursă | |
Manuale la Wikimanuale | |
Resurse de studiu la Wikiversitate |
- Memorial room in Bitola (Monastir)
- Incredible Turk (1958) la Internet Archive
- Ataturk - parintele aspru, dar iubitor, al turcilor, 20 iunie 2007, Gabriel Tudor, Revista Magazin
- Biografii comentate (I). Mustafa Kemal Ataturk sau ”Tatăl turcilor” / de Călin Hentea, 21 februarie 2013, Calin Hentea, Ziarul de Duminică
Lideri militari | ||
---|---|---|
Predecesor: Ahmet İzzet Furgaç |
Commander of the Second Army March – July 1917 |
Succesor: Fevzi Çakmak |
Predecesor: Unknown |
Commander of the Seventh Army July – October 1917 |
Succesor: Fevzi Çakmak |
Predecesor: Fevzi Çakmak |
Commander of the Seventh Army August – September 1918 |
{{{motiv}}} |
Predecesor: Otto Liman von Sanders |
Commander of Thunder Army Group Residual elements October – November 1918 |
{{{motiv}}} |
Funcții politice | ||
Titlu nou | Prime Minister of Turkey 25 April 1920 – 24 January 1921 |
Succesor: Fevzi Çakmak |
Titlu nou | Speaker of the Parliament of Turkey 24 April 1920 – 29 October 1923 |
Succesor: Ali Fethi Okyar |
Titlu nou | President of Turkey 29 October 1923 – 10 November 1938 |
Succesor: İsmet İnönü |
Funcții politice | ||
Titlu nou | Leader of the Republican People's Party 9 September 1923 – 10 November 1938 |
Succesor: İsmet İnönü |