Naum Kleiman
Naum Kleiman | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (86 de ani)[1][2] Chișinău, România |
Căsătorit cu | Alevtina Alekseevna Rumeanțeva[*] |
Cetățenie | Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Rusia |
Ocupație | publicist critic de film[*] drama teacher[*] film scholar[*] istoric regizor[*] teoretician al filmului[*] istoric de film[*] |
Limbi vorbite | limba rusă[5] |
Studii | Institutul de Cinematografie Gherasimov () |
Patronaj | Vîsșie kursî sțenaristov i rejissiorov[*] Gosudarstvennîi țentralnîi muzei kino[*] |
Note | |
Premii | Artist emerit al Federației Ruse[*] chevalier de l'ordre des Palmes académiques[*] Ordinul de Merit al Republicii Polone în grad de cavaler[*] Ordinul Soarelui Răsare Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Medalia Goethe[*][3] European Film Academy Special Achievement Award[*][4] Ordinul de Merit al Republicii Polone |
Modifică date / text |
Naum Kleiman (în rusă Наум Ихильевич Клейман; n. , Chișinău, România) este un istoric, publicist și curator de film sovietic și rus. Kleiman a fost cofondator și, din 1967 până în 1985, șeful arhivei de film sovietic „Serghei Eisenstein”. Până în vara anului 2014, a condus „Muzeul filmului” din Moscova, pe care l-a cofondat în 1989.[6]
Este Artist de onoare al Federației Ruse (1998).
Biografie modificare
S-a născut la Chișinău, în perioada României interbelice. Părinții săi proveneau din Bolgrad și din colonia agricolă evreiască Romanovka (tatăl).[7][8] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost evacuat împreună cu mama și bunica sa la Andijan (tatăl său era pe front), iar în 1946 întreaga familie s-a întors la Chișinău. În 1949, împreună cu părinții săi, a fost deportat în Siberia, mai întâi la muncă forțată în taiga, apoi la Gurievsk. Bunicul său, Mendel Kleiman (1880-1943), a fost deportat odată cu primul val de deportări în 1941 și a murit în lagăr doi ani mai târziu.[9] În 1955, familiei i s-a permis să revină.
A studiat istoria filmului la Moscova din 1961 și, ulterior, a devenit specialist în opera cunoscutului regizor sovietic Serghei Eisenstein. A fondat Arhiva „Serghei Eistenstein”, pe care în cele din urmă a condus-o între 1967 și 1985. De-a lungul vieții a publicat numeroase publicații despre opera lui Eisenstein, inclusiv filmul documentar „Casa Maestrului”.
În 1989 a fondat cinemateca „Muzeul filmului” (Музей кино) la Moscova și a preluat conducerea acesteia în 1992. În anii de după destrămarea Uniunii Sovietice, „Muzeul filmului” a sprijinit în principal tinerii cineaști în dezvoltarea lor profesională și a contribuit astfel la dezvoltarea în continuare a cinematografiei rusești. Astăzi, colecția „Muzeul filmului” din Moscova include aproximativ 150.000 de obiecte.[10]
În vara anului 2014, ministrul rus al culturii, Vladimir Medinski, l-a destituit pe Kleiman în funcția de director al „Muzeului filmului” și a numit-o în locul său jurnalistă de film Larissa Solonicina.[6] Angajații lui Kleiman și-au dat demisia colectivă ca protest la această acțiune.[11]
Referințe modificare
- ^ a b „Naum Kleiman”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Naum Kleiman, Filmportal.de, accesat în
- ^ (PDF) https://www.goethe.de/resources/files/pdf290/liste_preistraegerinnen_goethe-medaille_1955-20222023.pdf Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ https://www.europeanfilmacademy.org/European-Film-Awards-Winners-1993.80.0.html, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b Клейман уволен с поста директора Музея кино
- ^ ru Interviu
- ^ «Это всё не наше дело — воздаяние»
- ^ Profil pe site-ul Yad Vashem
- ^ Сценарное отделение// Высшие курсы сценаристов и режиссёров
- ^ Interview von Meike Dülffer la ZEIT Online, 11 februarie 2015.