Nicolás Antonio
| Nicolás Antonio | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Sevilla, Regatul Sevillei(d), Spania[1][2] |
| Decedat | (66 de ani)[3][4][5][1] Madrid, Madrid(d), Spania[1][2] |
| Ocupație | canonic bibliotecar bibliograf[*] diplomat istoric |
| Locul desfășurării activității | Roma[6] |
| Limbi vorbite | limba spaniolă[7] limba latină[8][7] limba italiană[7] |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din Salamanca Universitatea din Sevilla |
Modifică date / text  | |
Nicolás Antonio (n. , Sevilla, Regatul Sevillei(d), Spania – d. , Madrid, Madrid(d), Spania) a fost un celebru bibliograf spaniol, considerat fondatorul bibliografiei spaniole moderne.[9]
Biografie modificare
A studiat artele liberale la Colegio de Santo Tomás și dreptul canonic la Colegio de Santa María de Jesús, apoi a urmat studii la Universitatea din Sevilla (1635-1636). După ce a absolvit studii de drept la Universitatea din Salamanca (1636-1639) și a obținut doctoratul în drept canonic, s-a întors în orașul său natal, Sevilla, unde a scris tratatul De Exilio (care nu a fost tipărit până în 1659) și a început să elaboreze registrul monumental al scriitorilor spanioli. Faima erudiției sale a ajuns la cunoștința regelui Filip al IV-lea, care i-a conferit Ordinul Santiago în 1645 și l-a trimis în 1654 la Roma, pentru a-l însoți pe ambasadorul Luis de Guzmán Ponce de León, în calitate de agent general al Spaniei și al agent al Inchiziției spaniole în Italia.[10]
Șederea sa la Roma s-a prelungit și a durat aproape 25 de ani, timp în care a cercetat și achiziționat codexuri și manuscrise, formând o bibliotecă de peste 30.000 de volume, care a atras interesul papei. Toate aceste cheltuieli au riscat să-l ruineze, iar, pentru a-l proteja, papa papa Alexandru al VII-lea l-a numit în 22 mai 1664 canonic al Catedralei din Sevilla cu o dispensă de rezidență la Roma și i-a acordat o rentă anuală de 110 écu. Reîntors în Spania în 1678-1679, Antonio a fost numit de regele Carol al II-lea în funcția de membru al Consiliului Cruciadei, pe care a ocupat-o până la moartea sa, survenită în primăvara anului 1684.[11]
Bibliotheca Hispana nova, o lucrare bibliografică în care sunt prezentate operele scriitorilor spanioli, care au înflorit după 1500, a apărut la Roma în 1672, cu titlul Bibliotheca Hispana sive Hispanorum. O altă lucrare celebră, Bibliotheca Hispana vetus, o istorie literară a Spaniei din perioada lui Augustus până la sfârșitul secolului al XV-lea, a fost revizuită de Manuel Martí și publicată în 1696 la Roma de prietenul lui Antonio, cardinalul José Sáenz de Aguirre. O ediție fină a ambelor lucrări, cu material suplimentar găsit în manuscrisele lui Antonio și cu note suplimentare scrise de Francisco Pérez Bayer, a fost publicată la Madrid în 1787-1788. Această lucrare faimoasă, incomparabil superioară oricărei bibliografii anterioare, este încă nedepășită și indispensabilă.[10]
Dintre scrierile diverse ale lui Antonio, cea mai importantă este Censura de historias fabulosas (publicată postum la Valencia, în 1742), în care erudiția este combinată cu o perspectivă critică. Lucrarea Bibliotheca Hispana rabinica nu a fost tipărită; manuscrisul se află în biblioteca națională de la Madrid.[10]
Note modificare
- ^ a b c d e f Diccionario biográfico español, accesat în
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Nicolás Antonio, SNAC, accesat în
- ^ a b Nicolas Antonio, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ a b Nicolás Antonio, Gran Enciclopèdia Catalana
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Solís de los Santos 2012, Antonio, Nicolás.
- ^ a b c Chisholm 1911.
- ^ Mayans i Siscar 1742.
Bibliografie modificare
- G. Mayans i Siscar (). Censura de Historias Fabulosas (în spaniolă). Valencia. pp. I–XL. mayans.
- José Solís de los Santos (). Diccionario biográfico y bibliográfico del Humanismo español (siglos XV-XVII) (PDF) (în spaniolă). Madrid: Ediciones Clásicas. solis.
- Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Antonio, Nicolas”. Encyclopædia Britannica. 2 (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație aparținând domeniului public.