Nicolás Antonio
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Sevilla, Regatul Sevillei⁠(d), Spania[1][2] Modificați la Wikidata
Decedat (66 de ani)[3][4][5][1][2] Modificați la Wikidata
Madrid, Madrid⁠(d), Spania[1][2] Modificați la Wikidata
Ocupațiecanonic
bibliotecar
bibliograf[*]
diplomat
istoric Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiRoma[6] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba spaniolă[7]
limba latină[8][7]
limba italiană[7] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din Salamanca
Universitatea din Sevilla

Nicolás Antonio (n. , Sevilla, Regatul Sevillei⁠(d), Spania – d. , Madrid, Madrid⁠(d), Spania) a fost un celebru bibliograf spaniol, considerat fondatorul bibliografiei spaniole moderne.[9]

Portretul lui Nicolás Antonio.

Biografie

modificare

A studiat artele liberale la Colegio de Santo Tomás și dreptul canonic la Colegio de Santa María de Jesús, apoi a urmat studii la Universitatea din Sevilla (1635-1636). După ce a absolvit studii de drept la Universitatea din Salamanca (1636-1639) și a obținut doctoratul în drept canonic, s-a întors în orașul său natal, Sevilla, unde a scris tratatul De Exilio (care nu a fost tipărit până în 1659) și a început să elaboreze registrul monumental al scriitorilor spanioli. Faima erudiției sale a ajuns la cunoștința regelui Filip al IV-lea, care i-a conferit Ordinul Santiago în 1645 și l-a trimis în 1654 la Roma, pentru a-l însoți pe ambasadorul Luis de Guzmán Ponce de León, în calitate de agent general al Spaniei și al agent al Inchiziției spaniole în Italia.[10]

Șederea sa la Roma s-a prelungit și a durat aproape 25 de ani, timp în care a cercetat și achiziționat codexuri și manuscrise, formând o bibliotecă de peste 30.000 de volume, care a atras interesul papei. Toate aceste cheltuieli au riscat să-l ruineze, iar, pentru a-l proteja, papa papa Alexandru al VII-lea l-a numit în 22 mai 1664 canonic al Catedralei din Sevilla cu o dispensă de rezidență la Roma și i-a acordat o rentă anuală de 110 écu. Reîntors în Spania în 1678-1679, Antonio a fost numit de regele Carol al II-lea în funcția de membru al Consiliului Cruciadei, pe care a ocupat-o până la moartea sa, survenită în primăvara anului 1684.[11]

Bibliotheca Hispana nova, o lucrare bibliografică în care sunt prezentate operele scriitorilor spanioli, care au înflorit după 1500, a apărut la Roma în 1672, cu titlul Bibliotheca Hispana sive Hispanorum. O altă lucrare celebră, Bibliotheca Hispana vetus, o istorie literară a Spaniei din perioada lui Augustus până la sfârșitul secolului al XV-lea, a fost revizuită de Manuel Martí și publicată în 1696 la Roma de prietenul lui Antonio, cardinalul José Sáenz de Aguirre. O ediție fină a ambelor lucrări, cu material suplimentar găsit în manuscrisele lui Antonio și cu note suplimentare scrise de Francisco Pérez Bayer, a fost publicată la Madrid în 1787-1788. Această lucrare faimoasă, incomparabil superioară oricărei bibliografii anterioare, este încă nedepășită și indispensabilă.[10]

Dintre scrierile diverse ale lui Antonio, cea mai importantă este Censura de historias fabulosas (publicată postum la Valencia, în 1742), în care erudiția este combinată cu o perspectivă critică. Lucrarea Bibliotheca Hispana rabinica nu a fost tipărită; manuscrisul se află în biblioteca națională de la Madrid.[10]

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Diccionario biográfico español, accesat în  
  3. ^ Nicolas Antonio, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ Nicolás Antonio, Gran Enciclopèdia Catalana 
  5. ^ Nicolás Antonio, SNAC, accesat în  
  6. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  7. ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în  
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ Solís de los Santos 2012, Antonio, Nicolás.
  10. ^ a b c Chisholm 1911.
  11. ^ Mayans i Siscar 1742.

Bibliografie

modificare