Nikol Pașinian
| Nikol Pașinian | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (49 de ani)[3][4]  Iǰewan, Republica Sovietică Socialistă Armeană, URSS |
| Căsătorit cu | Anna Hakobyan[*] |
| Număr de copii | 4 |
| Cetățenie |  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (–) Armenia (–) |
| Religie | Biserica Apostolică Armeană |
| Ocupație | politician jurnalist scriitor activist[*] |
| Limbi vorbite | limba armeană limba rusă limba engleză limba franceză |
| Prim-ministru al Armeniei[*] | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată [1][2] | |
| Precedat de | Karen Karapetean[*] |
| Hayastani Azgayin žoġovi patgamavor | |
| Legislatură | |
| Grup parlamentar | «Elk’» dašink’[*] |
| În funcție – | |
| Premii | ordine Piano[*] |
| Partid politic | «Im k’aylë» dašink’[*] (–prezent) Congresul Național Armean[*] (–) «Elk’» dašink’[*] Impičment’ dašink’[*] K’aġak’ac’iakan paymanagir[*] |
| Alma mater | Erewani petakan hamalsaran[*] () |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Nikol Pașinian (n. , Iǰewan, Republica Sovietică Socialistă Armeană, URSS) este un politician armean care ocupă funcția de prim-ministru al Armeniei din 8 mai 2018.
Jurnalist de profesie, Pașinian și-a înființat propriul ziar în 1998, care a fost închis un an mai târziu. A fost condamnat pentru un an pentru defăimare împotriva ministrului securității naționale de atunci, Serzh Sargsian. A editat ziarul Haykakan Zhamanak („Armenian Times”) din 1999 până în 2012. Simpatizant al primului președinte al Armeniei, Levon Ter-Petrosian, a fost extrem de critic față de al doilea președinte Robert Kocharyan, ministrul apărării Serzh Sargsian și oligarhii lor aliați. El a condus un partid minor de opoziție la alegerile parlamentare din 2007, obținând 1,3% din voturi.
Pașinian a fost un susținător sincer al lui Ter-Petrosian, care a revenit în politică înainte de alegerile prezidențiale din 2008, pierzând în fața lui Serzh Sargsian, alegeri în care au existat acuzații de fraudate a votului pe scară largă și scene de violență. Remarcat pentru discursurile sale aprinse, Pașinian a avut un rol semnificativ în protestele post-electorale care au fost zdrobite de forțele guvernamentale la 1 martie 2008, ducând la moartea a zece persoane. Acuzat de „organizarea tulburărilor de masă”, s-a ascuns până la mijlocul anului 2009. A fost condamnat în mod controversat la șapte ani de închisoare; o mișcare văzută ca motivată politic. A fost eliberat în mai 2011 ca parte a unei amnistii generale. A fost ales în parlament în cadrul largii coaliții de opoziție a lui Ter-Petrosian, în Congresul Național Armean, în 2012.
Pashinyan s-a îndepărtat de Ter-Petrosian din motive politice, înființând partidul Contract civil. Alături de alte două partide de opoziție, Pașinian a format Alianța Ieșirea, care a obținut aproape 8% din voturi la alegerile parlamentare din 2017. A fost liderul revoluției armene din 2018, care l-a obligat pe premierul Serzh Sargsian și guvernul său să demisioneze. La 1 mai 2018, nu a reușit să obțină suficiente voturi din partea Parlamentului pentru a deveni el însuși prim-ministru, dar a fost ales în al doilea vot din 8 mai.[5] Sub Pașinian, Armenia a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a democrației, a libertății presei și a combaterii corupției.[6] Economia Armeniei a crescut, de asemenea, semnificativ, devenind una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Uniunea post-sovietică.[7]
Pașinian a condus Armenia în războiul din Nagorno-Karabakh din 2020, cel mai recent și semnificativ focar de violență din cauza conflictului din Nagorno-Karabakh între Armenia și autoproclamata Republică Arțah și vecina sa, Azerbaidjan. Războiul, încheiat după 44 de zile de lupte printr-un acord trilateral de încetare a focului semnat de Pașinian la 9 noiembrie 2020, a dus la pierderi umane, materiale și teritoriale semnificative pentru partea armeană. În urma războiului, Pașinian s-a confruntat cu proteste în urma cărora i s-a solicitat demisia sa pentru semnarea armistițiului cu Azerbaidjan.[8] În ciuda protestelor și a declarației a peste 40 de ofițeri militari de rang înalt care cereau demisia sa (pe care Pașinian a descris-o drept o tentativă de lovitură de stat), Pașinian a rezistat apelurilor de a preda puterea politică.[9][10] La 25 aprilie 2021, Pașinian și-a anunțat demisia pentru a permite organizarea de alegeri rapide în iunie, deși a declarat că va rămâne în funcția de prim-ministru până la alegeri.[11] Partidul său a câștigat alegerile din 2021, primind mai mult de jumătate din toate voturile.[12]
Note
modificare- ^ Հայաստանի Հանրապետության Նախագահի հրամանագիրը Նիկոլ Փաշինյանին վարչապետ նշանակելու մասին (în armeană), accesat în
- ^ رئيس أرمينيا يقبل استقالة حكومة باشينيان (în arabă), Rusia al-Eaum[*], , accesat în
- ^ Nikol Paschinjan, Munzinger Personen, accesat în
- ^ Nikol Paschinjan, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ Vonberg, Judith (). „Armenian opposition leader Nikol Pashinyan elected prime minister”. CNN. Accesat în .
- ^ „NATIONS IN TRANSIT 2020” (PDF). www.freedomhouse.org.
- ^ Bhutia, Sam. „Unpacking Armenia's resilient economic growth”. eurasianet.org (în engleză).
- ^ „Rival Rallies In Yerevan As Armenia Reels From Nagorno-Karabakh Truce”, RFE/RL (în engleză), accesat în
- ^ „Armenia's armed forces demand resignation of PM and government: Ifax”. Reuters (în engleză). . Accesat în .
- ^ „Armenian Military Demands Government's Resignation”. Azatutyun (în engleză). . Accesat în .
- ^ „Armenian PM Pashinyan resigns to trigger snap election”. www.aljazeera.com (în engleză). Accesat în .
- ^ „Armenia: Pashinyan wins election with over half the votes”. www.dw.com. Deutsche Welle. .