Nullum crimen, nulla poena sine praevia lege poenali

Nullum crimen, nulla poena sine praevia lege poenali este o expresie în latină, care se traduce ca „nici o crimă, nici o pedeapsă fără lege". Expresia este folosită în dreptul penal pentru a exprima principiul conform căruia, pentru ca un comportament să fie calificat drept crimă, ar trebui să fie stabilit ca atare într-o normă penală, înainte de realizarea și încadrarea acestui comportament ca faptă penală.

Prin urmare, nu numai existența infracțiunii depinde de existența anterioară a unei prevederi legale care să o declare ca atare (nullum crimen sine lege praevia), dar, de asemenea, pentru ca o pedeapsă care urmează să fie aplicată făptuitorului într-un anumit caz, este necesar că legislația în vigoare să stabilească pedeapsa pentru crima comisă (nulla poena sine praevia lege).

Acesta este un principiu juridic de bază care a fost incorporat în dreptul penal internațional, care interzice crearea unor legi ex post facto, care nu favorizează acuzatul.

Acest principiu a fost dezvoltat de Paul Johann Anselm Ritter von Feuerbach, ca parte a codului penal bavarez (1813)[1], cu toate că principiul legalității derivat a fost creat de către Cesare Beccaria Bonesana.

Cerințe

modificare

În dreptul penal european modern s-a constatat că principiul nulla poena sine lege constă din patru cerințe distincte:[2]

Nulla poena sine lege praevia
Nu trebuie să existe nici o pedeapsă fără precedent.[3]
Nulla poena sine lege scripta
Nu trebuie să existe nici o pedeapsă fără lege scrisă.
Nulla poena sine lege certa
Nu trebuie să existe nici o pedeapsă fără o lege bine definită.[4]
Nulla poena sine lege stricta
Nu trebuie să existe nici o pedeapsă fără lege justă.
  1. ^ Masferrer, Aniceto. (2018). The Western Codification of Criminal Law: A Revision of the Myth of its Predominant French Influence. Springer International Publishing. p. 14. ISBN 978-3-319-71912-2.
  2. ^ Boot, M. (2002). Genocide, Crimes Against Humanity, War Crimes: Nullum Crimen Sine Lege and the Subject Matter Jurisdiction of the International Criminal Court. Intersentia. p. 94. ISBN 9789050952163.
  3. ^ Masferrer, Aniceto. (). The Western Codification of Criminal Law: A Revision of the Myth of its Predominant French Influence. Springer International Publishing. p. 14. ISBN 978-3-319-71912-2. 
  4. ^ Klip, André (). Substantive Criminal Law of the European Union. Maklu. p. 69. ISBN 9789046604403. 

Vezi și

modificare

Bibliografie

modificare
  • en Mokhtar, A. (). „Nullum Crimen, Nulla Poena Sine Lege: Aspects and Prospects”. Statute Law Review. 26: 41. doi:10.1093/slr/hmi005.